.jpg)
Academia Română a fost creată în 1866 pentru a cristaliza cele mai înalte valori intelectuale din provinciile românești într-o societate erudită menită să consolideze identitatea națională pe baza a patru componente esențiale: limbă și literatură, istorie, etnografie și cultură. La...
Contractele industriale ca fundament al transferului tehnologic
Acesta este al doilea dintr-o serie de patru articole survolând problematica transferului tehnologic în România. În acest articol discutăm contractele industriale și elementele cheie ale acestora.
Orice discuție referitoare la transfer tehnologic și inovare, în România zilei de azi, se va focaliza inevitabil pe brevetele de invenție, pe lipsa aproape totală a licențelor și cesiunilor, precum și pe costurile prohibitive ale brevetelor internaționale. În unele discuții auzim menționate și programele de sprijinire a startup-urilor și spin-off-urilor. Dar un element rar menționat, deși mult mai important decât toate acestea, pentru că le premerge, este contractul industrial. Acest subiect, și ignorarea lui aproape completă, stă la baza problemelor cronice și obstacolelor aproape imposibil de depășit ale celorlalte două vehicule (brevetele și start-up-urile). Am putea chiar afirma că lipsa sau negocierea greșită a contractelor industriale din instituțiile românești stă la baza tuturor eșecurilor din sistemul de inovare.
Înainte să intrăm în detaliile tehnice trebuie să înțelegem de ce contractele sunt atât de importante, de ce ele sunt atât de puțin apreciate ca vehicule ale transferului tehnologic și ce presupune o mai bună gestionare a lor.
Contractele sunt fundamentale din trei motive:
1. Prin ele se construiește încrederea și respectul reciproc între cercetători și companii, pe termen lung;
2. Orice rezultat inventiv care apare în cadrul unui contract are șanse mult mai mari să fie valorificat, partenerul industrial fiind deja prezent și deja interesat – nu mai trebuie căutat „acul în carul cu fân”;
3. Sunt ocazia ideală de a pregăti terenul pentru ca o viitoare potențială invenție să fie transferată în mod profitabil către industrie; în lipsa unui echilibru stabilit a priori între interesele divergente ale instituției și companiei, el e mult mai greu sau imposibil de găsit după ce invenția apare – iar ambii nu au decât de pierdut.
Vasta majoritate a invențiilor valorificate la EPFL Elveția (partenerul programului Research for Industry), apar în cadrul unor contracte industriale, ale căror termeni sunt foarte fin reglați pentru a echilibra interesele companiilor și ale cercetătorilor. Aceste contracte sunt adevăratul „cal de povară” al transferului tehnologic, pentru că pregătesc terenul cercetătorilor pentru a beneficia în mod optim de propria creativitate, stimulând inovarea și dezvoltarea tehnologică a întregului ecosistem.
Dar dacă sunt atât de importante, furnizând fundația activității de transfer tehnologic, de ce sunt ele atât de puțin discutate, apreciate și înțelese în România? Din două motive: pentru că presupun o abordare graduală, care se construiește treptat și care necesită răbdare și viziune pe termen lung; și pentru că, privind spre sistemele performante, elementele imediat vizibile sunt evident cele de suprafață, adică rezultatele, nu bazele, și deci acelea sunt cele pe care încercăm să le emulăm. Brevetele licențiate și start-up-urile sunt însă doar un efect, iar cauza este existența unei culturi contractuale bazată pe echilibrul între interese divergente. Această cultură încă nu există, cel puțin nu în sistemul de cercetare românesc.
Cum putem gestiona mai bine problema contractelor industriale?
Vom discuta pe scurt trei principii de bază și modul de implementare al acestora în două modele de contracte, iar apoi vom prezenta serviciile pe care Research for Industry le oferă în privința gestiunii contractelor industriale.
Principiul 1: negociere la nivel instituțional
Negocierea contractelor trebuie făcută la nivel instituțional, nu la nivel personal, de către cercetători. Lăsați să negocieze singuri, aceștia acceptă, fără să realizeze, condiții extrem de dezavantajoase pentru instituție, și implicit, pe termen lung, și pentru industrie. Amestecarea gestiunii aspectelor științifice și aspectelor contractuale de către aceeași persoană nu doar consumă timpul prețios al cercetătorului, dar poate fi extrem de dăunătoare relației personale dintre cercetători și companii, cu pierderi de ambele părți. Este esențial ca aspectele aferente contractării să fie delegate unei persoane din afara laboratorului, pe care cercetătorul să poată „da vina”, dacă compania încearcă să aplice presiune pentru introducerea anumitor clauze. Nu trebuie sub nicio formă ca procesul de negociere să se reflecte în vreun fel asupra cercetătorului. Competența tehnică, imaginea și prestigiul cercetătorului sunt cea mai de preț avuție a unei instituții și acestea trebuie să se bazeze exclusiv pe rezultatele sale tehnice și științifice, independent de aspectele administrative, contractuale, financiare, de proprietate intelectuală, etc. Acestea din urmă trebuie gestionate în mod profesionist de către alte persoane competente, dedicate acestei activități.
Principiul 2: servicii vs. invenții
Toate contractele trebuie să conțină o distincție fundamentală între două categorii de rezultate. În prima categorie intră rezultatele previzibile, solicitate explicit, de către o companie, precum o măsurătoare, analiză, proiectare sau raport de consultanță. În a doua categorie intră rezultatele inovatoare și brevetabile, imposibil prin definiție de prevăzut sau comandat explicit. Acestea din urmă constituie contribuția creativă a cercetătorilor, au valoare vast superioară primei categorii și trebuie transferate către industrie în cu totul alți termeni. Foarte pe scurt, prima categorie de rezultate poate fi transferată, în mare, la prețul timpului de lucru depus pentru realizarea măsurătorilor, consultanței, etc. plus consumabile și regie. Cu a doua categorie, însă, intrăm în altă lume, pentru că aici prețul nu depinde de timpul depus, ci de valoarea comercială a invenției respective. Această valoare comercială poate fi nulă, dar poate fi și ordine de mărime peste costul orelor depuse în cadrul contractului. Ea depinde în mod critic de compania partener, de piața pe care ea activează și de poziționarea sa pe acea piață. Datorită distincției fundamentale între cele două categorii de rezultate, acestea trebuie tratate complet distinct, după cum vom vedea mai jos.
Parerea ta conteaza: 
Antreprenoriat în mediul universitar
