Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Technology >> Mobile >> Stiri si comunicate

Tabletele ASUS Transformer Book Chi au fost lansate in Romania

01 Aprilie 2015



Noua serie de tablete convertibile ASUS Transformer Book Chi a fost lansată pe piața românească: T90, T100 și T300.

Vârful gamei, ASUS Transformer Book T300 Chi este disponibil la vânzare la un preț de aproximativ 3.750 lei (TVA inclusiv). Echipat cu procesorul Intel Core M, noul dispozitiv 2-în-1 rulează sistemul de operare Windows.

„ASUS Transformer Book Chi oferă mobilitate, divertisment și productivitate. Sunt tablete elegante și accesibile oriunde, ce se transformă în laptopuri atunci când e nevoie. Ne bucurăm să le putem prezenta utilizatorilor din România înaintea lansării paneuropene de la Paris, de pe 30 martie și să anunțăm punerea în vânzare a vârfului de gamă”, a spus Ciprian Donciu, Country Manager ASUS România.

Gama Chi a fost anunțată la începutul anului la CES 2015 și cuprinde trei modele în fruntea cărora se așează T300 Chi cu diagonala de 12.5 inci. T100 Chi este un model compact cu diagonala de 10.1 inci cu o autonomie suficientă pentru întreaga zi. T90 are o diagonală de 8.9 inci fiind deosebit de ușor și puternic pentru productivitate în mișcare. Toate modelele au un ecran IPS clar și luminos, cu o rezoluție WQHD 2560x1440 pixeli pentru imagini vii și detaliate.

„Inovațiile ASUS prezentate astăzi sunt posibile datorită avansului tehnologic pe care Intel îl are în domeniul mobil. Procesorul Intel Core M este primul lansat din noua familie bazată pe microarhitectura Broadwell și construit pe inovatorul nostru proces de fabricație pe 14 nm”, a declarat Bogdan Georgescu, Channel Account Manager, Intel România.

Trecerea între tabletă și laptopul puternic este posibilă printr-o balama magnetică cu design unic, ce utilizează magneți puternici cu neodim – elementul cu cel mai mare magnetism din lume – montat cu atenție pentru a asigura securitate, fiabilitate și o prindere precisă de fiecare dată. Tastatura confortabilă, cu taste foarte ergonomice este conectată prin Bluetooth și are o rază de acțiune de până la 20m.

Transformer Book Chi dispune de accesorii practice: stiloul Active Stylus, cele permite utilizatorilor să scrie, să deseneze și să noteze oriunde pe ecran, husa magnetică Chi TriCover și Chi Case - o protecție ingenioasă, din două piese, ce
oferă o acoperire completă pentru tableta Chi și tastatură, permițând în același timp ca cele două să se detașeze una de alta.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite