Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Outsourcing IT in practica medicala?

26 Mai 2004



Bogdan CocoraAceasta este intrebarea pe care directorul general S&T Romania, Bogdan Cocora, a adresat-o la Rommedica reprezentantilor lumii medicale, in cadrul simpozionului pe teme de informatica medicala. «Enuntul sta sub semnul interogatiei intrucat in practica medicala din Romania nu exista in momentul de fata outsourcing IT. In schimb, in alte domenii sunt suficiente exemple. „Continental”, firma producatoare de anvelope, si-a externalizat total IT-ul unei firme din Romania. La „Transelectrica“ o buna parte din IT se dezvolta in afara companiei. Raiffeisen si-a externalizat complet activitatea IT pentru a se concentra exclusiv pe activitatile bancare. De ce outsourcing-ul nu ar fi posibil si in zona medicala?», a intrebat Bogdan Cocora, creand totodata cadrul dezbaterii.


Directorul S&T Romania a familiarizat apoi publicul cu notiunea de outsourcing, prezentand diverse clasificari, beneficiile generate de outsourcing, dar si rezervele legate de adoptarea unei astfel de solutii.
Outsourcing-ul este o decizie strategica a managementului unei organizatii de a contracta unui partener extern, fie din tara, fie din strainatate, pe termen lung, unele activitati care altfel ar fi trebuit efectuate de personalul propriu. Spre deosebire de subcontractare, outsourcing-ul nu este o simpla translatare de servicii. Outsourcing-ul permite organizatiei sa se concentreze pe procesele principale, caracteristice activitatii sale de baza si sa-si minimizeze eforturile de administrare, de coordonare a asistentei si a infrastructurii care sprijina procesele esentiale.


Potrivit unui studiu Ernst&Young motivele pro-outsourcing sunt:

  • Imbunatatirea competitivitatii generale
  • Aplicarea celor mai bune practici prin transferul de tehnologie
  • Cresterea valorii societatii
  • Concentrarea pe competentele esentiale
  • Alinierea strategiei la obiectivele de afaceri


    In ceea ce priveste subiectul outsourcing-ului, Dataquest face o impartire in trei categorii:

  • activitati principale (ingrijirea pacientilor, productia intr-o intreprindere, administrarea imaginii pe piata, vanzarea de servicii) probabilitatea optarii pentru outsourcing fiind scazuta, fiecare companie dorind sa aiba control direct asupra activitatii sale de baza.
  • activitati neprincipale, dar esentiale pentru functionare (contabilitatea, administrarea achizitiilor, a resurselor umane), in aceasta zona existand mari posibilitati de externalizare a acestor activitati.
  • activitati secundare (securitate, curatatorie, papetarie) externalizate in general de toata lumea.
    Statistic, numarul si tipul proceselor neprincipale, dar vitale, sunt in crestere de la an la an. Toate marile organizatii isi pun problema externalizarii acestora, iar cresterea outsourcing-ului oglindeste aceasta evolutie.


    Din punct de vedere al tintei, putem distinge:

  • Outsourcing tactic. Este limitat in complexitate si timp si are ca scop reducerea rapida a costurilor pentru a raspunde unor provocari de moment ale pietei.
  • Outsourcing strategic. Presupune o colaborare pe termen lung in care beneficiarul se concentreaza asupra propriului business si externalizeaza restul proceselor.
  • Outsourcing transformational. In acest caz se urmareste un parteneriat intre firma de outsourcing si echipele interne ale organizatiei avand ca scop impartasirea cunostintelor, competentelor si a experientelor complementare.


    Din punct de vedere al abordarii ousourcing-ul poate tinti:

  • Abordarea integrala (functiile sunt efectuate exclusiv de personalul externalizat)
  • Abordarea partiala (functiile sunt efectuate de o echipa mixta, compusa din angajati interni asistati de specialisti externi)
  • Parteneriatul (functiile sunt facute in cooperare, prin integrarea echipelor interne si externe, realizandu-se astfel impartasirea cunostintelor, competentelor si experientei complementare)


    „Prin outsourcing in institutiile medicale, tehnologia informatiei poate fi utilizata cat mai eficient, tinand in acelasi timp pasul cu ultimele tendinte din domeniu, lucru mai greu realizabil in cazul in care spitalul isi dezvolta singur o echipa de IT“, a concluzionat Bogdan Cocora.


    In favoarea externalizarii activitatilor nonmedicale a adus argumente si Dr. Radu Dop, vicepresedintele Asociatiei Medicale Romane:
    „O resursa pe care nu o vom putea influenta, timpul, nu ne va permite sa dezvoltam competente intr-un sistem unde tehnologia functioneaza relativ recent. In schimb, outsourcingul reprezinta o solutie mai rapida, de schimbare si de adaptare la practicile internationale. Un outsourcing de solutii integrate reprezinta un vector de schimbare - dezvoltare rapida.


    Competentele unei firme multinationale care vine si personalizeaza solutii moderne de management, de integrare a serviciilor si de control al costurilor, vor salva in mod cert bani pentru preventie si dezvoltare in domeniul medical.
    Sistemul sanitar in Romania functioneaza cu 46.000 de medici, cu aproape 125.000 de asistente si mult personal auxiliar insa sistemele de administrare sunt ineficiente in absenta unei informatizari corecte. In fiecare zi 1 milion de romani intra in legatura cu sistemul de sanatate.


    Gestionarea eficienta a datelor ce decurg din aceasta interactiune, optimizarea circulatiei bolnavilor, identificarea corecta a costurilor pentru adoptarea masurilor adecvate de scadere a presiunii pe sistem, isi pot gasi rezolvarea in parteneriatul public - privat, in outsourcing-ul IT“.



    Parerea ta conteaza:

    (0/5, 0 voturi)

    Lasa un comentariu



    trimite