Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Technology >> Diverse >> Stiri si comunicate

Intel a prezentat in Romānia cele mai noi sisteme pentru segmentul business

08 Aprilie 2015



Intel a prezentat în România cele mai noi sisteme pentru segmentul business, echipate cu cea de-a cincea generație a gamei de procesoare Intel Core vPro și Intel Core M vPro.
De asemenea, compania a realizat demonstrații ale celor mai noi tehnologii, menite să transforme complet spațiul de lucru într-unul colaborativ, fără cabluri, precum Intel Pro Wireless Display și Intel Wireless Docking. În plus, au fost prezentate live aplicațiile tehnologiei Intel RealSense, ce reprezintă următorul nivel în materie de perceptual computing. Aplicația folosește camera 3D Intel RealSense, prima cameră integrată care „vede” similar cu vederea umană, astfel încât poate înțelege mișcările naturale și răspunde în trei dimensiuni.

Pentru prima dată în România, Intel a vorbit și de activitatea Intel Security pe plan local. Intel Security a prezentat noi metode de securizare în mediul enterprise.
Bazate pe procesul de fabricație pe 14nm, noile procesoare Intel Core vPro și Intel Core M vPro oferă utilizatorilor din companii o varietate de noi dispozitive, de la PC-uri până la sisteme 2 în 1, Ultrabook-uri, dispozitive clamshell foarte subțiri și mini PC-uri care aduc, în medie, o durată de viață a bateriei de două ori mai mare1 și o performanță dublă, cu un design de aproape trei ori mai subțire și cu 50% mai ușor față de un laptop vechi de patru ani. În cadrul evenimentului au fost prezentate sisteme bazate pe tehnologia Intel, de la producători precum Acer, ASUS, Dell, Fujitsu, HP, Lenovo, Maguay, Toshiba.

Tehnologia Intel Pro Wireless Display (Intel Pro WiDi) elimină cablurile din spațiile de conferințe și simplifică procesul de partajare a informațiilor în companii. Intel Pro WiDi permite utilizatorilor să facă prezentări de pe computer, prin conexiune wireless, securizată, cu alte monitoare și ecrane, mărind eficiența utilizării de către companii cu ajutorul unor comenzi simple și securitate.

Intel Wireless Docking le permite angajaților companiilor să fie conectați și gata de lucru imediat după ce ajung la birou. Noua tehnologie wireless, sigură, bazată pe tehnologia Intel Wireless Gigabit permite sistemelor să se conecteze automat la monitoare, tastaturi, mouse-uri și accesorii USB eliminând astfel nevoia pentru tradiționalele dock-uri.3

Intel RealSense folosește o cameră 3D integrată în dispozitiv care “vede” precum utilizatorul, drept pentru care înțelege și răspunde tridimensional la mișcările naturale. În cadrul evenimentului Biroul viitorului au fost prezentate trei aplicații ale Intel RealSense: recunoașterea gesturilor și mișcarea obiectelor de pe ecran cu mâna, recunoașterea facială cu ajutorul scanării 3D și măsurarea distanței dintre două obiecte.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite