Revista >> Aprilie - Mai 2015 [Nr. 174] >> Cercetare & Invatamant superior

Cercetarea românească nu este guvernată de bani, ci de pasiune și frumusețea ideilor

Alexandru Batali

27 Aprilie 2015

11.Principalul merit în sistemul de CDI?
Am reuşit să organizez, am ridicat, am modernizat şi am condus bine Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ din Iași al Academiei Romane, devenit, potrivit statisticilor americane, primul institut de cercetare din ţara noastră şi unul dintre primele din Europa la nivel de cercetare fundamentală.

12.Regretul cel mai mare?
Aş fi dorit să am în tinereţe alte mijloace de cercetare, să pot participa frecvent la manifestări ştiinţifice internaţionale şi să evoluez constant, fără decalaje, în raport cu gradul meu de pregătire şi cu pasiunea mea pentru cercetare. Am avut o serie de idei originale foarte bune pe care, din cauza limitărilor unei perioade istorice, nu le-am putut pune în aplicare şi care au fost ulterior materializate şi duse mai departe de către alţi cercetători din diverse părţi ale lumii.

13.Cercetarea românească: puncte forte, puncte slabe?
În cercetarea românească nu partea materială este primordială, nu banul este cel care guvernează acest domeniu. Cercetătorii încă mai lucrează din pasiune, pentru frumuseţea unei idei, pentru a înfăptui lucruri în care cred. Mulţi pleacă în străinătate şi se întorc din dorinţa de a realiza aici ceva important. Alt aspect pozitiv constă în faptul că multe entităţi de cercetare au o dotare corespunzătoare, uneori mai bună decât cea existentă în străinătate. Avem inteligență, capital uman de calitate, care dă satisfacţie peste tot în lume unde se dezvoltă într-un mediu ştiinţific adecvat.
Legat de slăbiciuni: nu există un plan, o direcţie clară în care trebuie să meargă ţara şi cercetarea. Politicienii gândesc pe termen scurt, maxim 4 ani – perioada unui mandat. UE recomanda pentru România turismul agrar şi alimentaţia ecologică drept principale direcţii de dezvoltare, ceea ce este ruşinos… Negociatorii pe care i-am avut şi îi avem la UE nu ne reprezintă aşa cum ar trebui. Am acceptat tot ce ni s-a sugerat, fără a avea o poziţie proprie, propuneri consistente care ar fi putut atrage resurse în domenii bine reprezentate în România. Nu avem legi coerente şi clare, legislaţia se modifică în permanenţă, nimeni nu-şi asumă responsabilitatea luării deciziilor. Am distrus sistematic școala românească, cea care asigura continuitate şi viitor inclusiv în cercetarea ştiinţifică. Pregătirea şi selecţia absolvenţilor ar trebui să se facă pe criterii calitative, nu cantitative. Preluăm modele din străinătate fără a le analiza şi adapta. Am acceptat sistemul Bologna, deşi nimeni nu formează ingineri sau doctori în 3 ani, în timp ce alte ţări nu au aderat la această abordare. Ar trebui să ne racordăm la nişte modele care ni se potrivesc sau să gândim unele noi, cu mintea noastră.

14.Cel mai bun proiect de cercetare existent?
În domeniul meu, Institutul „Petru Poni“ a câştigat unul din cele 11 proiecte din competiţia naţională Idei Complexe. Un proiect interdisciplinar (Sisteme de inspiraţie biologică pentru entităţi proiectate structural şi funcţional), de medicină personalizată, aflat la graniţa dintre chimie, biologie şi medicină, care propune şi testează purtători nevirali de medicamente şi de gene. Este o abordare care va aduce beneficii pe termen mediu şi lung. Din punct de vedere al cercetării fundamentale am publicat deja rezultate originale în cele mai mari reviste de specialitate din lume. Aplicativ, ne îndreptăm spre ştiinţele biomedicale, medicină şi tratamente personalizate. Se vor putea crea purtători de medicamente, prin intermediul cărora acestea vor fi dirijate ţintit şi eliberate în zona de interes din corp.

15. Cel mai defectuos proiect de cercetare?
Majoritatea proiectelor – pentru că au fost finanţate greşit, după „moda“ existentă la un moment dat. Am dezvoltat o iniţiativă nano pornind de la exemplul american gândit de românul Mihail Roco, dar ulterior, profitand de succesul programului nano, au fost generate multe proiecte care aveau legătură cu nanotehnologia doar în titlu … Acum, toată lumea (inclusiv în România) vorbeşte despre inovare, deşi studii europene serioase demonstrează că legarea ei de cercetare este artificială. Pentru a supravieţui, majoritatea proiectelor noi ale institutelor de cercetare se vor orienta, artificial, spre zona inovării…

16.Cea mai bună politică de cercetare din ultimii ani?
Politica în urma căreia s-au lansat competiţii care au vizat proiecte şi direcţii diferite: de cercetare fundamentală, pentru parteneriate cu industria, pentru susţinerea de idei noi sau tinere echipe.

17.Cea mai proastă decizie la nivelul politicii de cercetare?
Decizia prin care s-a limitat, pentru câţiva ani, accesul la unele proiecte, pe baza unor criterii discutabile care impuneau, de exemplu, să fii prim autor în cazul lucrărilor publicate. Există şcoli în România şi în străinătate în care profesorul, conducătorul de doctorat sau liderul grupului de cercetare se trec ultimii pe lucrare, pentru a promova şi încuraja resursa umană tânără. Acest criteriu a divizat cercetătorii şi a ameninţat cu dispariţia cercetarea interdisciplinară. Dacă înainte chimistul, biologul şi fizicianul lucrau şi publicau împreună lucrări serioase, acum a intervenit separarea lor, fiecare dorindu-şi să devină prim autor...

18.Şansa relansării cercetării româneşti?
Finanţarea şi predictibilitatea. Cercetarea românească dispune de mai puţin de o treime din finanţarea de care se bucură orice ţară din Europa de Vest. La mia de locuitori avem o treime din numărul de cercetători existenţi în ţările UE. O lucrare din România presupune cele mai scăzute costuri din Europa – noi nu finanţăm decât salariile… Investiţia în cercetare ar trebui să fie de 3 ori mai mare pentru a ne apropia la 1% din PIB şi de ţintă de 3% fixată pentru 2020. Trebuie să existe o politică inteligentă şi predictibilă în acest sens.

19.Imagine-metaforă a cercetării româneşti?
În plan internaţional cercetarea românească poate fi văzută ca o suită de insuliţe izolate, care nu comunica şi nu formează un arhipelag. Avem colective competitive, dar nu domenii mari, complete. Părţi semnificative din oceanul cercetării nu sunt ocupate de nicio insulă românească.

20.Comentariu liber despre situaţia la zi a cercetării româneşti
Am îndoieli legate de Specializările inteligente, pentru că ne concentrăm pe zone fără perspective de progres. Domeniile în care eram foarte buni – legate de chimie, fizică, inginerie, matematică – nu au fost incluse în rândul ariilor prioritare.