.jpg)
Academia Română a fost creată în 1866 pentru a cristaliza cele mai înalte valori intelectuale din provinciile românești într-o societate erudită menită să consolideze identitatea națională pe baza a patru componente esențiale: limbă și literatură, istorie, etnografie și cultură. La...
Brevetele internaționale – costuri și riscuri
Un prim aspect ce trebuie subliniat este că riscul ca și concept este perceput radical diferit de persoanele din mediul academic și de cele din mediul industrial. Mediul academic face parte din sistemul public, unde siguranța locului de muncă este aproape garantată. Este rar ca un profesor universitar sau un cercetător dintr-un institut al Academiei Române să se trezească șomer. Prin contrast, concedierea sau falimentul constituie amenințări continue în industrie. Ca urmare, conceptul de risc este perceput într-un mod mult mai acut și dureros în industrie decât în mediul academic. Un manager de transfer tehnologic trebuie să înțeleagă și să respecte această realitate, altfel putând să piardă orice credibilitate în ochii partenerilor industriali. Pentru ei, riscul este o chestiune „de viață și de moarte”.
Riscul tehnologic
În mod natural, începem lista de incertitudini din procesul de transfer tehnologic cu riscul… tehnologic. Este vorba aici de diferența dintre ce propune un cercetător la nivel de idee sau concept de invenție, și ce poate face efectiv. Cercetătorii nu apreciază, deseori, această distincție la fel de acut ca cei din industrie. De exemplu un cercetător poate spune
a. „Am observat că acest material este extrem de sensibil la radiații ultraviolete, dar și foarte rezistent la coroziune și la temperaturi înalte, deci poate fi folosit la un senzor de ultraviolete în condiții extreme; sunteți interesat de această invenție?” sau
b. „Vă rog să poftiți la noi în laborator unde puteți observa un prototip de senzor de ultraviolete, rezistent la condiții extreme”
Există o diferență fundamentală între (a) și (b), la care cei din industrie sunt mult mai sensibili decât cei din laborator: în cazul (b) senzorul există, în cazul (a) acesta nu există fizic, ci doar la nivel de idee. Diferența între cele două poate reprezenta ani, și zeci sau sute de mii de euro. Altfel spus, cazul (a) presupune o incertitudine tehnologică vast superioară cazului (b). Nicio companie, indiferent cât de mare, nu își va risca timpul și banii în cazul (a), dar unele ar putea să o facă în cazul (b).
Biroul de transfer tehnologic trebuie să aibă grijă să nu irosească timpul interlocutorilor industriali cu idei, ci doar cu prototipuri, sau în cel mai rău caz, concepte dovedite (o dovadă a conceptului – proof of concept – este o formă foarte incipientă de prototip). O singură eroare poate decredibiliza pe termen lung instituția ca fiind neconectată la „lumea reală” (prin care companiile înțeleg „lumea industriei”). Pasul de la idee la prototip se poate face cu fonduri publice sau nonprofit (naționale, europene, din programe bilaterale, de la fundații precum Welcome, din sursele proprii ale Universității, etc.).
Riscul divulgării
Odată ce un dialog este inițiat cu o companie, apar o serie de riscuri asociate cu proprietatea asupra ideii. Pe de o parte, dacă cercetătorul nu a brevetat deja ideea, atunci solicită un acord de confidențialitate (NDA = Non-Disclosure Agreement). Pe de altă parte, compania, dacă este realmente interesată, ar putea avea idei foarte asemănătoare deja existente în propriile laboratoare. Ca urmare nu vrea să se angajeze în nici un fel, pentru a nu-și „contamina” propria proprietate intelectuală. „Contaminarea” înseamnă că dacă firma avea o idee deja în dezvoltare în propriul laborator, apoi semnează un NDA și i se comunică aceeași idee de către un cercetător, atunci se expune riscului să fie dată în judecată de către Instituție mai târziu pentru că a folosit ideea, chiar dacă nu a aflat nimic nou sau interesant de la cercetător. Invenția preexistentă în interiorul companiei a fost „contaminată” cu invenția cercetătorului, expunând compania la risc litigios. Din acest motiv companiile active în dezvoltarea tehnologică refuză, în general, să semneze acorduri de confidențialitate.
Soluția pare simplă: cercetătorul depune un brevet, și apoi la adăpostul acestei protecții discută, fără necesitatea unui NDA, cu oricâte companii dorește, fără nici un risc nici pentru ideea sa, nici pentru companie. Problema aici este costul brevetării. Instituția nu vrea să riște mii de euro în costuri de brevetare, fără să aibă nicio certitudine că un partener industrial există, și este cu adevărat interesat. Avem aici o problemă de tip „oul și găina”, iar soluția se numește „cerere provizorie de brevet”.
Un aspect esențial, și deseori neînțeles în România, este că protecția unei invenții începe de la data depunerii cererii (numită „dată de prioritate”) și NU de la data acordării brevetului. Așadar, ce este important nu este de a minimiza costurile de brevetare în ansamblul lor – care includ costuri cu agenți de PI (patent attorneys), reveniri ale examinatorilor, menținere în vigoare, etc, întinse pe mai mulți ani – ci doar de a minimiza costurile de depunere. Acest lucru se realizează folosind cererea provizorie de brevet. O cerere provizorie exploatează în mod inteligent o prevedere din Convenția de la Paris, care obligă toate birourile de brevete din lume să mențină „în viață” o cerere timp de 12 luni, chiar dacă este extrem de sumară, conține doar o singură revendicare pur formală, și chiar fără plata taxelor de depunere. Astfel de cereri sunt considerate „retrase” („withdrawn”) de către birourile de brevete (datorită neplății taxei de depunere), dar data de depunere poate fi folosită, până cel mult 12 luni mai târziu, pentru a depune o cerere de brevet completă (mult mai scumpă). Baza legală este Art. 4 A. (3) din Convenția de la Paris (1883), Art. 87 din Convenția pentru Brevetul European (1973), și 35 U.S.C. 111 pentru SUA. O cerere provizorie poate fi depusă, așadar, cu cost zero, exploatând aceste prevederi legale, dar cu o valabilitate de 12 luni, exact perioada necesară unei instituții pentru a discuta cu parteneri industriali. Dacă unul din ei este interesat, el va acoperi costurile începând cu 12 luni de la depunerea inițială.
Parerea ta conteaza: 
Antreprenoriat în mediul universitar
