.jpg)
Academia Română a fost creată în 1866 pentru a cristaliza cele mai înalte valori intelectuale din provinciile românești într-o societate erudită menită să consolideze identitatea națională pe baza a patru componente esențiale: limbă și literatură, istorie, etnografie și cultură. La...
Brevetele internaționale – costuri și riscuri
Dar mai există o distincție esențială între o cerere provizorie și o cerere completă, și anume că într-o cerere standard, elementul cheie sunt revendicările (a căror redactare este foarte complexă), în timp ce într-o cerere provizorie elementul cheie este descrierea (care poate fi redactată și de un amator bine informat). Astfel, cu puțină pregătire, o instituție poate depune gratuit cereri provizorii relevante internațional, obținând astfel 12 luni de protecție, care pot fi folosite pentru a contacta cât mai multe companii, fără necesitatea NDA-urilor.
Riscul evoluției tehnologice
Între momentul apariției unei idei (Technology Readiness Level 1), și momentul în care un prototip industrial este dezvoltat (TRL 6) ideea poate evolua foarte mult, și chiar aplicația în sine se poate transforma complet. În aceste cazuri, cererea de brevet depusă inițial poate deveni complet irelevantă, pentru că tehnologia a ieșit din cadrul imaginat inițial. De aceea, este important ca procesul de protecție al proprietății intelectuale să NU meargă mai repede decât procesul de dezvoltare a tehnologiei. Dacă procesul e mai lent, aceasta nu este o problemă pentru că protecția începe de la data depunerii, chiar dacă cererea mai evoluează ulterior. Aceasta este una din explicații pentru care procesul de brevetare este atât de lung (ani). Lungimea procesului nu este un defect al sistemului, ci un element funcțional important. Dacă acordarea brevetelor ar fi mai rapidă (e.g. 6 luni) atunci majoritatea brevetelor ar fi inutile pentru că tehnologia ar evolua prea mult după acordare, și ar ieși din perimetrul protejat.
De fapt, în multe cazuri, inventatorii sau biroul de transfer tehnologic se grăbesc în mod neinspirat, și descoperă prea târziu că au brevetat altceva decât ce trebuia. Soluția este de a tergiversa pe cât posibil procesul. Aceasta presupune de a avansa cât mai mult pe scara TRL înainte de a depune un brevet provizoriu, apoi de a depune cererea completă cu o zi înainte de împlinirea celor 12 luni, și de a nu plăti taxe de urgență, ci dimpotrivă, de a lungi procesul, până când un nivel TRL de cel puțin 5 a fost atins. Aceasta poate lua 3-5 ani, sau mai mult în domeniul biomedical sau farmaceutic. De aceea, menirea unui birou de transfer tehnologic este de a trage de timp, exploatând la maxim orice artificiu pentru a permite cercetării să avanseze fără a plăti taxele ridicate din fazele târzii ale brevetării.
Riscul dezvoltării și prețul licenței
De la nivelul TRL 3 încolo, dezvoltarea nu mai poate avea loc, în general, în cadrul unei instituții de cercetare, din lipsa infrastructurii și a experienței necesare. Dar o companie nu investește fără să aibă garanția exclusivității asupra tehnologiei respective. Soluția este o licență exclusivă a cererii de brevet (nu a brevetului, acesta nu a fost acordat încă, dacă secțiunea precedentă a fost înțeleasă) sau chiar o cesiune a acesteia, contra unei remunerații. Această remunerație poate să ia multe forme, începând cu o sumă fixă plătită o singură dată, sume fixe anuale, sume anuale care pot evolua, și până la redevențe anuale ca procent din venituri, cu prag minim anual.
Principiul fundamental al negocierii acestor licențe este vechea zicală românească: ca instituția de cercetare „să nu vândă blana ursului din pădure”. Pentru aceasta, procesul de dezvoltare tehnologică trebuie împărțit în etape, în funcție de incertitudinile tehnice implicite, iar prețul să crească pe măsură ce incertitudinile scad. Este important ca fiecare decizie, fie că e vorba de preț, exclusivitate, teritoriu, perioadă, domeniu și modalități de utilizare ale tehnologiei, să rămână NE-precizate până când există o bază rațională pentru a le preciza, și o modalitate de calcul bine fundamentată. Doar în această manieră progresivă, graduală, bazată pe etape („milestones”) se pot echilibra interesele cercetării și industriei. Astfel cercetarea nu se simte exploatată abuziv, iar industriei nu i se cere să cumpere blana ursului din pădure, adică să își asume un risc inacceptabil.
Abordarea graduală mai are și beneficiul că menține în consens interesele partenerilor, motivând ambele părți să depună eforturi, și să investească timp (al cercetătorilor) și bani (ai industriei) în reușita produsului pe piață.
Riscurile exploatării
Există două tipuri de riscuri aferente exploatării proprietății intelectuale, la care o instituție trebuie să fie sensibilă. Pe de o parte, există riscul ca o companie să fie interesată de o tehnologie în scopuri defensive, adică pentru a împiedica pe alții, fără însă a dezvolta un produs. Această posibilitate este foarte dăunătoare cercetării pentru că nu generează venituri, și nu aduce plus valoare tehnologică. În aceste situații, instituția nu are o pârghie pentru a obține venituri de la companie. Soluția este de a stabili un prag minim anual pe care compania trebuie să îl plătească, chiar dacă nu comercializează invenția.
Pe de altă parte, există riscuri asociate cu comercializarea, în special probleme legate de calitate, daune induse clienților finali dacă produsul nu funcționează, daune produse angajaților companiei, sau daune de imagine suferite de companie datorită problemelor de calitate, etc. Toate aceste riscuri inerente activității comerciale trebuie asumate exclusiv de companie. Nici un institut de cercetare nu are menirea sau competența de a realiza controlul calității, analiza riscurilor, omologări, etc. Acest lucru trebuie introdus de la bun început, din primul contract cu o companie, pentru a preveni situații extrem de dificile mai târziu.
Research for Industry
Fiecare secțiune, și fiecare etapă din procesul pe care l-am parcurs mai sus implică o mulțime de decizii complexe: „Depunem acum, sau mai așteptăm?”, „Pe cine contactăm de la această companie?”, „Depunem un articol științific, și dacă da, cât de multe detalii punem în el?”, „Cum redactăm cererea provizorie?”, „Cât putem cere de la această companie, în această fază?”, „Să acordăm licență exclusivă sau ne-exclusivă?” și multe alte întrebări. Acestea presupun o înțelegere a tehnologiei, dar și a pieței, și deci necesită o cultură generală științifică, dar și o cultură generală industrială și legală. Echipa Research for Industry, împreună cu partenerii de la EPFL, au toate ingredientele pentru a oferi servicii de transfer tehnologic eficiente, care să optimizeze veniturile pentru instituțiile de cercetare avansată din România.
Parerea ta conteaza: 
Antreprenoriat în mediul universitar
