Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Perspective tehnologice în muzica nouă - Un model planetar

27 Aprilie 2015



Într-o zi am contemplat un sunet, m-am apropiat la limită de el, i-am studiat învelişul, zona sensibilă, fragilă, aflată la graniţa dintre interioritatea şi exterioritatea lui, i-am văzut aura, l-am atins, apoi l-am privit printr-un microscop. Când am vibrat coarda sau membrana unui instrument sau când am rotit potenţiometrul unui sintetizator, asemenea unei substanţe vâscoase, unei roci topite, structura sunetului s-a schimbat, compoziţia să chimică s-a metamorfozat, revelându-mi intimitatea lui spectrală, dinamismul lui interior. Am avut astfel acces la miraculoasa lume a microspaţialităţii sonore. Mai apoi, din curiozitate, am schimbat perspectiva şi implicit instrumentul de observaţie, depărtându-mă la extrem. Am privit printr-un telescop, zărind suprafeţe granulare cu densităţi şi culori diferite, o lume macrospaţială în care atomii acustici şi-au pierdut personalitatea devenind entităţi anonime ce participă la fenomene sonore globale. Glisând între cele două extremităţi am descoperit locurile magice în care s-au plasat compozitorii diferitelor epoci în clipa în care şi-au conceput operele, modul în care s-au raportat la sunet, perspectiva spaţială din care au abordat propria creaţie muzicală.



Atunci când Benoit Mandelbrot a descoperit obiectele fractale, el a pornit de la studiul atent al universului fizic real şi de la o fină observaţie a relaţiei dintre figuri (idealizări matematice) şi obiecte (date ale realului). Concluzia a fost că dimensiunea matematică – ideală – nu se suprapune perfect peste cea fizică – reală – ea necesitând o serie de corecţii. Concret, pornind de la geometria elementară euclidiană, perspectiva asupra unui fir de păr poate avea dimensiune 0 (punct), dimensiune 1 (linie), dimensiune 2 (suprafaţă plană) sau dimensiune 3 (volum). Ceea ce marchează rezultatele acestei atente examinări este de fapt gradul de rezoluţie.
Suprapunând cele două observaţii, am imaginat un model aplicat gândirii muzicale. Dacă Mandelbrot a descris universul fizic pornind de la obiecte fractale, iată – prin analogie – o descriere a universului muzical prin obiecte sonore: un model planetar.

Dacă vom considera planetele (reprezentate prin punctele cu traiectorii circulare, punctate) ca fiind sunete (obiecte sonore) ce se mişcă în jurul unui soare virtual, tradiţia muzicii culte (poziţionată în punctul B pe desen), aflată în vecinătatea sistemului solar, urmăreşte atât caracteristicile acestora (înălţime, durată, intensitate, timbru), cât mai ales succesiunea de stări descrise de traiectoriile lor melodice în intervalul de timp Δt (dimensiune 1 orizontală) sau simultaneitatea stărilor concretizată în intervale respectiv acorduri (dimensiune 1 verticală). Din compunerea celor două perspective sonore, întreaga tradiţie muzicală occidentală şi-a alcătuit acel spaţiu vital bidimensional în care şi-a materializat capodoperele.




Trei perspective diferite în sfera gândirii muzicale

Pornind de la această plasare spaţială a muzicii culte, constatăm existenţa a doua tendinţe contrare în secolul 20: una de expansiune, de explozie, de îndepărtare de datele sonore ale tradiţiei (poziţionare în punctul A pe desen), de considerare a obiectelor sonore ca entităţi anonime, punctiforme (dimensiune 0), părţi ale unei mase sonore, ale unui nor de sunete, ale unui spaţiu interstelar, praf cosmic, şi alta de implozie, de apropiere la limită de obiectul sonor (dimensiune 1), de atingere şi contemplare a suprafeţei lui (dimensiune 2, poziţionare în punctul C pe desen) sau chiar intrare în interiorul lui, explorarea tridimensionalităţii lui spectrale (dimensiune 3, poziţionare în punctul D pe desen).

Constatăm aşadar existenţa a trei zone spaţiale în sfera gândirii muzicale, trei perspective diferite de a privi şi aborda materialul muzical: o zonă a macrospaţialităţii (A) unde plasăm muzicile de textură şi cluster, una a microspaţialităţii (C şi D) corespunzătoare curentelor minimaliste (C) şi spectraliste (D) şi alta asimilată tradiţiei muzicii culte (B), cuprinzând marea parte a capodoperelor. Prima corespunde perspectivei telescopului, a doua microscopului şi ultima ochiului liber.




Computerul, un motor al creaţiei muzicale

Aflat într-o multiplă ipostază: muzician, informatician, inginer, arthitect şi având privilegiul – cu ajutorul noilor tehnologii – de a putea schimba rapid instrumentele şi locul observaţiei în contextul spaţial definit, compozitorul contemporan operează, în demersurile sale creative şi de cercetare, (şi) cu algoritmi. Constatăm aşadar că şi compoziţiile muzicale pot fi formalizate în reprezentări simbolice, prin intermediul computerului – ce poate fi un vehicul inteligent în propagarea ideilor ce ţin de lumea sunetelor – construcţia algoritmilor de compoziţie putând deveni motorul creaţiei muzicale. În acest sens se poate vorbi de reducerea procesului de creaţie componistică la o serie de reguli şi instrucţiuni având ca scop automatizarea unor acţiuni muzicale, având de a face cu relaţii între obiecte simbolice şi acţiuni asupra acestora.

Un mediator ideal între acustic şi electronic

În căutarea propriei identităţi artistice, compozitorul-explorator pluteşte, asemenea unui astronaut, prin spaţiul interplanetar acustic, elaborând compoziţii algoritmice în parteneriat de creaţie artistică cu noua tehnologie, lăsând computerului un mic grad de libertate în conceperea sau execuţia lucrării, ţinându-l în anturajul propriei galaxii muzicale prin procedee aleatorii riguros controlate.
Pe baza acestei colaborări ce tinde să devină ubicuă, maşina încarnează mediatorul ideal între acustic şi electronic, explorând, descoperind, exploatând şi prelucrând resursele de materie primă sonoră, spărgând şi resintetizând sunetul, facilitând construcţia de noi instrumente sau augmentarea unora deja existente, permiţând elaborarea unor algoritmi generativi complecşi sau controlul interactiv în timp real al unor procesări audio-vizuale.
Rezultatele explorării până la limită a acestui univers acustic modelat virtual, ghidată de inteligenţa muzicală artificială, au apărut într-o carte editată în aprilie 2015: De la sunetul sinus la anatomia umbrei. Perspective tehnologice în muzică nouă.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite