Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Gateway pentru internaționalizare

26 Mai 2015



Prof. Adrian Curaj, directorul general UEFISCDI, ne-a vorbit despre componente şi semnificaţii mai puţin vizibile ale internaţionalizării cercetării ştiinţifice, care generează sinergii, contribuie la dezvoltarea de soluţii inovative, dar şi poziţionează actori şi instituţii româneşti în jocul global al ştiinţei, în jocul inovării şi cu impact asupra competitivităţii.



Deschidere spre alte tipuri de proiecte

Există multe mecanisme şi instrumente de colaborare în ştiinţă şi inovare ce au rolul de a stimula parteneriatul internaţional, valorificarea sinergiilor, crearea de masă critică şi potenţial de colaborare ulterior. Unele dintre ele sunt programe bilaterale, altele multilaterale, unele sunt finanţate doar naţional, altele reflectă mecanisme comune, dezvoltate cu contribuţia CE. UEFISCDI participă activ şi astfel asigură participarea comunităţii ştiinţifice din România în multe mecanisme de programare comună ale CE, de tip JPI (Joint Programming Initiative), JTI (Joint Technology Initiative), ERA-NET cu toate formele sale. Pentru toate aceste tipuri de proiecte, finanţarea este asigurată de ţările participante, iar CE contribuie, în funcţie de program, cu 15-50% din fonduri. Se organizează apeluri comune, iar proiectele presupun grupuri de cercetare din minimum trei ţări participante la program.

Evaluarea se face internaţional.
„Fiecare ţară îşi finanţează grupul de cercetare propriu şi consideră finanţarea ca o investiţie, ca seed money de la care se aşteaptă rezultate, dar și proiecte de viitor, finanţate din programele CE, de exemplu Horizon 2020. La majoritatea programelor este obligatorie participarea firmelor private. Prin participarea la asfel de programe se creează premisele unor colaborări largi internaţionale. Noi suntem parteneri în programe ERA-NET cu America Latină, cu Rusia, împreună cu cele mai performante ţări ale UE în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei. Suntem prezenţi internaţional şi creăm oportunităţi globale de parteneriat pe care ne aşteptăm să le valorifice instituţiile publice şi private de cercetare şi firmele din România. Sutele de proiecte finanţate până acum prin aceste mecanisme confirmă capacitatea existentă în România, potenţialului ştiinţific de excepţie, dar şi capacitatea de inovare”, apreciază prof.Adrian Curaj.

„Dacă finanţezi ce ai promis, rezultatele aşteptate pot fi la nivelul celor promise. Parteneriatele internaţionale ne-au obligat să ne ţinem promisiunile şi să asigurăm integral finanţarea proiectului pe toată durata prevăzută. Nu a fost cazul cu proiectele de cercetare şi inovare la nivel naţional, care în ultimii şapte ani au suferit prin diminuarea bugetelor. Nici nu vreau să mă gândesc la impactul negativ major al acestei lipse de predictibilitate!”, declară directorul UEFISCDI.

Accelerator de performanţă instituţională

Internaţionalizarea a permis UEFISCDI să demonstreze că poate să atingă un nivel de performanţă comparabil cu cel al performerilor la nivel intenaţional. „ Am colaborat, ca parteneri egali, cu agenţii mari de finanţare din Europa (Norvegia, Franţa şi Elveţia etc.) şi am dovedit că avem capacitatea de a asigura evaluare internaţională de calitate, atât prin modul de organizare, cât şi prin profilul evaluatorilor implicaţi. Faptul ca partenerii noştri ne-au trimis mesaje de mulţumire şi apreciere subliniază faptul că suntem credibili şi am devenit parte a jocului internaţional”, consideră prof.Adrian Curaj.

Vehicul de promovare a României
Evaluarea proiectelor de cercetare şi dezvoltare este internaţională, 80% dintre evaluatori fiind străini. Sunt cel puţin două beneficii majore: primul este acela că selecţia este făcută doar pe principii de performanţă/excelenţă, al doilea este legat de vizibilitatea internaţională a ceea ce se întâmplă în Romania în CDI, constituind un vehicul major de promovare, de internaţionalizare.
„Cu cât suntem mai vizibili, cu atât suntem mai apreciaţi şi se deschid noi oportunităţi de colaborare internaţională, iar visul frumos de competitivitate bazată pe inovare şi creativitate este mai aproape de realitate. Suntem conştienţi că sunt multe încă de făcut, dar, în acelaşi timp, realizăm că sunt multe domenii în care România este actor important, chiar lider la nivel regional, şi are potenţial pentru a juca major internaţional. Prin creșterea vizibilității cercetării din România este promovată o componentă de elită a societăţii româneşti şi, implicit, se creează o bună imagine a ţării noastre în lume.”, explică prof. Adrian Curaj.

Suport pentru propagarea expertizei
„Walking the talk, adică faci ce povesteşti că poţi face, este şansa de a deveni actor important internaţional. Noi doar trebuie să valorificăm potenţialul enorm de creativitate!
26 iunie este data la care lansăm Registrul Naţional al Infrastructurilor de Cercetare (ERRIS), o abordare inovativă a accesului la facilităţile de cercetare existente în România. Eu cred că va deveni platformă a Strategiei Dunării. Tot atunci lansăm şi portalul Study in Romania, gateway spre programele de studiu oferite de universităţile din România, pentru studenţi români şi străini. Internaţionalizarea cercetării ştiinţifice şi a învăţământului superior sunt părţi ale unui întreg. Vorbim despre internaționalizare şi acţionăm să devină realitate”, afirmă prof. Adrian Curaj.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite