Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

CAMI – Ecosistem artificial inteligent pentru asigurarea calităţii vieţii şi a managementului personal în medii de inteligenţă ambientală

26 Mai 2015



În cadrul programului AAL - Ambient Assisted Living - ICT for aging well, al Comunităţii Europene, Universitatea Politehnica din Bucureşti - Facultatea de Automatică şi Calculatoare a câştigat proiectul de cercetare şi inovare CAMI – Ecosistem artificial inteligent pentru asigurarea calităţii vieţii şi a managementului personal în medii de inteligenţă ambientală, fiind coordonatorul unui consorţiu de 8 parteneri din mediul academic, mediul de business şi asociaţii de utilizatori.



Programul Ambient Assisted Living are ca scopuri principale următoarele:
• Promovarea dezvoltării de produse inovative bazate pe TIC, servicii și sisteme pentru a îmbătrâni frumos acasă, în comunitate, și la locul de muncă, sporind astfel calitatea vieții, autonomia, participarea la viața socială, competențele și capacitatea de inserție profesională a persoanelor în vârstă, cât și reducerea costurilor de sănătate şi asistenţă socială.
• Crearea unei mase critice de cercetare, dezvoltare și inovare la nivel european în domeniul tehnologiilor și serviciilor pentru a îmbătrâni frumos în societatea informațională, inclusiv crearea unui mediu favorabil participării întreprinderilor mici și mijlocii ( IMM-uri).
• Îmbunătățirea condițiilor de exploatare industrială prin instituirea unui cadru european coerent pentru dezvoltarea unor abordări şi soluţii comune, compatibile cu diversele preferințe sociale și aspecte normative de la nivel național sau regional din întreaga Europă.
• Ideea proiectului CAMI a pornit de la faptul că persoanele vârstnice au nevoi cognitive și motorii diferite, care depind de starea de sănătate specifică fiecăruia. În acelaşi timp, creşterea calităţii vieții persoanelor vârstnice se poate face prin îmbunătățirea autonomiei și a abilităților de management personal al activităţilor curente. În acest context, este nevoie de o soluție personalizată, care poate fi adaptată atât la nivelul preferințelor și necesităților individuale ale utilizatorului, cât și în funcţie de dispozitivele de monitorizare a sănătății necesare fiecărei persoane în parte. Lipsa unor sisteme capabile să reflecte nevoile specifice ale utilizatorilor și totodată să integreze diferite tehnologii pentru a colecta și analiza cât mai multe date medicale și ambientale, reprezintă o barieră pentru atragerea unui număr cât mai mare de utilizatori de servicii în domeniul vieţii asistate ambiental.

Inteligența artificială, în sprijinul creşterii calităţii vieţii
Proiectul CAMI are ca scop principal dezvoltarea unui ecosistem bazat pe tehnici de inteligență artificială, care va integra un număr mare de senzori ambientali și medicali împreună cu o platforma robotică mobilă dotată cu interacțiune multimodală (gesturi, voce, detecție persoană) și având capabilități manipulatorii.
La o primă trecere în revistă sitemul CAMI poate fi privit ca o ”Casă Inteligentă” echipată cu diferiți senzori medicali și ambientali împreună cu un robot inteligent care asigură o mai bună calitate a vieții utilizatorilor. Serviciile oferite de CAMI se vor adresa atât persoanelor sănătoase în vârstă, cât și celor cu diferite deficiențe ce pot să apară o dată cu înaintarea în vârstă. Ecosistemul CAMI va duce la creșterea eficienţei îngrijirii persoanelor vârstnice folosind un sistem eficient și durabil. Acest lucru va oferi vârstnicilor posibilitatea de management al activităților zilnice și prelungirea implicării acestora în societate, permițând rudelor ce au grijă de aceștia să poată continua să lucreze și în același timp să poată avea grijă de cei dragi.



Tehnologii, soluţii şi caracteristici inovative

Sistemul va integra patru categorii principale de tehnologii și componente ce vor fi dezvoltate: (1) o interfață mobilă, multi-modală, realizată prin intermediul unei teleprezențe sau robot care va asigura colaborarea și comunicarea continuă între (a) utilizator și întreg sistemul inteligent și (b) între utilizatori și persoanele care-i îngrijesc; (2) senzori și dispozitive medicale pentru monitorizarea stării de sănătate; (3) tehnologii inteligente pentru integrarea senzorilor și a aparatelor electrocasnicelor pentru controlul spațiului de locuit; (4) tehnici de inteligență artificială bazate pe arhitectura multi-agent.

Dintre punctele forte și caracteristicile inovatoare ale sistemului CAMI, amintim:

1. ecosistem: CAMI va dezvolta cadrul ce va furniza integrarea perfectă a unei platforme robotice comerciale cu un număr mare de senzori și aparate electrocasnice, introducând astfel roboții în domeniul asistării ambientale inteligente;
2. dezvoltarea unui sistem software bazat pe tehnici de inteligență artificială care: (a) va oferi posibilitatea dezvoltării unui număr mare de servicii complexe și adaptabile fiecărui utilizator; (b) va diminua barierele necesare învățării utilizării sistemului;
3. integrarea unui sistem de teleprezență, echipat cu senzori suplimentari (de exemplu senzorul Kinect), față de sistemele similare folosite în proiecte AAL existente (cum ar fi Giraff);
4. integrarea unui robot comercial pentru colaborarea de zi cu zi.

Configuraţii de utilizare şi preţuri adaptate unor nevoi diferite
Ţinând cont de faptul că persoanele vârstnice se confruntă cu resurse financiare reduse, CAMI va oferi diferite configurații de utilizare, de la simple la complexe, oferind o gamă largă de prețuri, cum ar fi (1) un ecran simplu pe care să poată fi vizualizată evoluția parametrilor medicali, (2) un sistem de teleprezență sau (3) un robot cu capacități de manipulare.
Sistemul CAMI va fi testat și validat pe scară largă cu potențiali utilizatori finali. Se vor efectua diferite scenarii, cum ar fi monitorizarea stării de sănătate, supravegherea de la distanță a persoanei, monitorizarea exercițiilor fizice realizate sau comunicarea cu familia și prietenii. Studiile pilot se vor desfășura în medii reale în România, Polonia și Danemarca.
Printr-un efort transnațional ce include cinci țări europene, CAMI va adresa cerinţele și nevoile utilizatorilor finali, ținând cont totodată de diferențele sociale și de cultură, precum și de oferta și oportunitățile din piață.
Utilizatorii finali, împreună cu părțile interesate vor fi implicați pe tot parcursul dezvoltării proiectului. Această abordare va asigura succesul pe piață al sistemului dezvoltat și va facilita comercializarea acestuia în termen de 2-3 ani de la finalizarea proiectului.

Parteneri şi finanţatori
Coordonatorul proiectului este prof. dr. ing. Adina Magda FLOREA decanul Facultății de Automatică și Calculatoare, Universitatea POLITEHNICA București. Partenerii în cadrul proiectului sunt: Centrul IT pentru Ştiinţă şi Tehnologie SRL (România), CNet Svenska AB și Mälardalen University (Suedia), Ecotopias și Aliviate Development ApS (Danemarca), ECLEXYS Sagl (Elveția) și Knowledge Society Association (Polonia).
Proiectul CAMI va începe la data de 1 iunie 2015, având o durată de 36 de luni. Proiectul CAMI este finanțat de Uniunea Europeană, prin programul ”Ambient Assisted Living” (apel 2014 – ”Care for the future”) împreună cu Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) România, Swedish Governmental Agency for Innovation Systems (VINNOVA) Suedia, Danish Agency for Science, Technology and Innovation, Danemarca, Federal Department of Economic Affairs, Education and Research EAER State Secretariat for Education, Research and Innovation (SERI), Elveția și National Centre for Research and Development, Polonia.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite