Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Enterprise Applications >> ERP >> Stiri si comunicate

Reţeaua de pariuri sportive WiNNER devine client SAP Business One

07 Iunie 2015



FLY POINT RO, operatorul reţelei de pariuri sportive WiNNER, a ales SAP Business One și System Innovation România pentru modernizarea gestiunii economice a companiei. Proiectul are ca obiectiv creşterea controlului la nivel operațional şi administrarea eficientă a fluxului de numerar în cele 142 de locații active ale reţelei de pariuri sportive WiNNER. Activitatea de pariuri sportive generează un număr foarte mare de tranzacţii între agenţii şi sediu central pentru înregistrarea pariurilor şi validarea câştigurilor derulate. FLY POINT RO va înregistra şi monitoriza intrările și ieşirile de numerar, încasări de pariuri şi plata câştigurilor, cu ajutorul SAP Business One, toate tranzacţiile fiind consolidate la sediul central. Astfel, compania va avea atât control asupra activităţii în fiecare punct al reţelei cu o largă distribuţie geografică dar şi o imagine de ansamblu asupra operaţiunilor. Informaţiile vor fi colectate în timp real, ceea ce va crește calitatea suportului decizional. Implementarea SAP Business One va face trecerea de la o gestionare reactiva a activelor şi serviciilor prestate către şi de către companie către o gestionare planificată, care va permite predictibilitatea şi transparenta activităţilor, oferind managementului un control centralizat asupra costurilor dar şi asupra inventarului.

Pe termen lung, SAP Business One va susţine dezvoltarea companiei atât ca număr de agenţii cât şi ca linii de business, prin adăugarea facilă în sistem a unor noi locaţii, utilizatori și tipuri de servicii. „Planurile de extindere pe piaţa locală sunt foarte mari, vizam o reţea cu 500 de agenţii teritoriale şi o gamă extinsă de produse. Pentru aceasta aveam nevoie de o bază tehnologică solidă şi prin urmare am ales o soluţie premium. Am apreciat modul de localizare a soluţiei SAP Business One, potrivirea cu cerințele noastre, precum şi calitatea echipei de implementare şi suport. Cu SAP Business One vom gestiona fluxurile financiare dintre sediul central și agenţii pentru a avea un control deplin asupra tranzacţiilor şi vom analiza gradul de profitabilitate ale serviciilor. Totodată vom putea pune la dispoziţia managementului rapoarte detaliate asupra activităţii pentru că măsurile de extindere să fie luate pe baza unor informaţii relevante,” afirmă Sebastian Blaga, Director Financiar FLY POINT RO.

Conform planificării, proiectul va fi finalizat în 3 luni cu implicarea unei echipe de consultanţi specializaţi din partea System Innovation România. „Planurile noastre prevăd finalizarea proiectului în doar 3 luni, cu atingerea tuturor obiectivelor. Ne-am propus să dovedim că un proiect de SAP Business One poate fi livrat rapid şi eficient atunci când ai la dispoziţie o echipă cu experienţă şi un client care ştie ce vrea să obţină. SAP Business One este un instrument foarte flexibil şi eficient şi care poate intra în exploatare foarte rapid” afirmă Irina Oprea, Director General System Innovation România.

System Innovation România este o companie cu capital româno-danez, care activează în piață din România din anul 2008, oferind servicii de consultanță, implementare, dezvoltare, asistență și localizare a sistemului ERP SAP Business One, soluția liderului mondial SAP AG destinată întreprinderilor mici și mijlocii. System Innovation România are experiență atât în proiecte locale, cât și internaționale, în țări precum Gibraltar, Marea Britanie, Malaezia, Singapore, Australia, China, Bulgaria, Liban. Soluțiile se adresează companiilor din verticale de business variate: distribuție, servicii profesionale (audit, contabilitate, management), producție, construcții. Printre clienții System Innovation Romania se numără: AFI Palace Cotroceni, Bauer, Tech-Con Industries, Baker Tilly Klitou, Faist Mekatronic, Fluorocarbon.




Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
Pasat Valentin
se poate juca si loto online?
24 Noiembrie 2015, 09:15:21
sifft liliana
Buna seara va rog frumos sa-mi anulati biletul loto cu seria NW37023130433 ,acceptat azi 20februarie ora 16;45,deoarece angajata la gresit ,sistemul de joc fiind la colorado cash 5/32 eu am pariat 1/4 cu 400 lei si mi sa pus 4/4 cu 400 lei ,de ce a fost acceptat biletul?de ce a acceptat sistemul ,trebuia sa vada greseala angajata si sa-si dea seama
20 Februarie 2016, 07:54:54