Revista >> Iunie - Iulie 2015 [Nr. 176] >> Cercetare & Invatamant superior

Centrul de Muzică electroacustică și Multimedia sau Clinica de umanizare a tehnologiei prin artă

Catalin Cretu

22 Iunie 2015

Sunt prieten cu computerul meu. Comunic cu el, mă port frumos cu el, îi cer – uneori – sfatul, am convenit împreună regulile de bună purtare tehnologică, coabităm, colaborăm, îl îndemn să fie creativ, să interpreteze onest algoritmii pe care i i-am dedicat, la limită îi las libertatea să-mi completeze propria creație, să-mi fie coautor. Suntem o echipă, deși interacționăm mult nu ne certăm niciodată. E noua mea interfață cu lumea, facilitator artistic al accesului meu la o zonă magică de tip Matrix, un spațiu al libertății și al provocării mediate tehnologic. E uman, îl respect, îi sunt fidel, îmi este loial.

Noile tehnologii facilitează artistului accesul la o altă dimensiune, îi oferă șansa intrării în interiorul sunetului, în miezul algoritmului vizual, acolo unde simțurile se expandează, percepțiile se amplifică, sporesc, ochii și urechile se multiplică exponențial, direct proporțional cu implicarea subiectului, realitatea se augmentează. După o asemenea experiență, lumea sensibilă se aude, se vede și se simte altfel. Asemenea oceanului de pe Solaris, Matrixul tehnologic induce celor ce-l frecventează seninătate, bunătate sau spaimă, traumă și șoc, în funcție de spiritul cu care au venit la întâlnirea cu el, pantocratorul mediului virtual. Propria-i sensibilitate îl face pe artist vulnerabil, de aceea ține de atitudinea lui tipul de relație care se dezvoltă între cei doi.

Am fost primul pacient al Clinicii de umanizare a tehnologiei prin artă, am practicat terapia prin experiment. Odată conștientizat pericolul alienării prin frecventarea spațiului virtual de către neinițiați – asemenea unui nou Dante – am accesat lumi adânci tehnologice, luminoase sau întunecate, prietenoase sau agresive, vegheat și protejat permanent de aura prieteniei mele profunde cu inteligența artificială. Am revenit teafăr din fiecare peregrinare, întărit, pregătit să aduc dovadă semenilor despre binefacerile dar și pericolele ce stau încapsulate în orice tip de abordare tehnologică a artei. Călit în urma acestor încercări, am purces la încarnarea ideilor în lumea reală, am căutat semeni descătușați, eliberați de claustrarea tehnologică și am încarnat împreună proiecte-puzzle artistic-sincretice, cu sunetul, vizualul și mișcarea unificate, închegate laolaltă de setea de experiment, asistați cu generozitate de un mediu virtual capabil să medieze tehnologic metafora.

În spațiul-tampon Matrix – acolo unde aura tehnologiei veghează pocesele alchimic-creative – orice avatar artistic este permis. Dialogăm cu umbrele, cu măştile şi dublurile noastre, ne mişcăm pe fâşia dintre realitate şi vis, suntem simultan în faţa camerei de filmat şi în spatele ei, în faţa microfonului şi la tastatura computerului, suntem în sală şi pe scenă, cântăm la instrumente şi dirijăm totodată, lumea devine spaţiul multimedia al dedublărilor noastre, instanţe care devin spectre sonore amestecate ce ţâşnesc prin membrana difuzorului sau imagini vizuale proiectate ce dansează pe pânza ecranului. Așa s-au născut proiectele: Metamorfoze spectrale.

La început am radiografiat absența și consecințele ei. Violoncelistul nu mai e prezent pe scenă. Umbra suprapusă peste imaginea lui ne spune o poveste tristă pe o coardă gravă, o poveste despre dedublări şi măşti, o încercare de dialog cu sinele, cu imaginea şi cu spectrul lui, o goană nebună după iluzii, un protest al neputinţei: Înstrăinarea eului sau anatomia umbrei. Şi pianistul devine absenţă în universul virtual generat de triunghiul executant – instrument – computer. Tehnologia a aruncat omul la groapa de gunoi a istoriei, nu mai e nevoie de om în spaţiul în care maşina, ghidată de rămăşiţe ale gândului, joacă rolul sufletului: Partea întunecată a doisprezecelui.

Când am purces în oraş, spaţiul dinamic al manifestărilor omului, am constatat descompunerea continuă a acestuia. Precum vechii alchimiști, înlăturăm cojile-reziduu şi otrăvurile produse de lăcomia bipezilor, căutând să descoperim piatra filosofală ce se manifestă sub forme acustic-vizuale, zone de graţie unde îngerii dansează, raze de lumină ce prevestesc vremea pentru adevărata renaştere a omului: Alchimie urbană.