Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

Teamnet Group si Orange Romānia, parte din proiectul NEXES pentru cercetarea si dezvoltarea serviciilor de urgenta in Europa

08 Iulie 2015



Grupul Teamnet și Orange România vor contribui la implementarea unui proiect de cercetare și dezvoltare de tehnologii avansate pentru servicii de urgență de ultimă generație la nivel european. Cele două companii fac parte dintr-un consorțiu internațional de prestigiu care va dezvolta proiectul NEXES (Next Generation Emergency Services).

Proiectul european, ce se va desfășura în perioada 2015-2018, își propune să faciliteze comunicarea integrată în situații de urgență, inclusiv prin canale precum social media, exploatarea sistemelor de localizare pentru identificarea mai rapidă și mai eficientă a locației unde are loc o situație de urgență și creșterea interoperabilității sistemelor informatice de urgență la nivel european.
În cadrul proiectului, Orange va oferi expertiza și infrastructura de comunicații pe baza cărora Teamnet va dezvolta și integra servicii software pentru aplicațiile dedicate serviciilor de urgență la nivel național. Astfel, pe lângă apeluri vocale, vor putea fi redate mesaje multimedia, asigurând acces cetățenilor și reprezentanților instituțiilor medicale de pe orice tip de dispozitiv precum smartphone sau tabletă pentru a interveni într-un timp cât mai scurt într-o situație de urgență.

NEXES vine în sprijinul obiectivelor Uniunii Europene de a dezvolta un sistem universal pentru gestionarea serviciilor de urgență la nivel european. Proiectul va exploata tehnologii ample de comunicații și localizare pentru a oferi cetățenilor servicii de ultimă generație, la cele mai înalte standarde, pentru o societate mai sigură.
Coordonat de RINICOM, lider în furnizarea de soluții de comunicații wireless broadband și sisteme de supraveghere din Marea Britanie, în parteneriat cu Biroul Poliției și Direcției de Combatere a Criminalității pentru West Yorkshire (Marea Britanie), consorțiul proiectului NEXES îmbină expertiza solidă și competențele ample în dezvoltarea de tehnologii și soluții inovatoare a 17 organizații publice și private din 10 țări europene. Teamnet și Orange sunt singurele companii din România care fac parte din acest consorțiu internațional de prestigiu, alături de Ambulance and Emergency Physicians Association (Turcia), Aimtech (Marea Britanie), Azienda Regionale Emergenza Urgenza (Italia), Ministero Dell’interno (Italia), Deveryware (Franța), European Union of the Deaf (Belgia), Institute of Communication and Computer Systems (Grecia), Insta (Finlanda), Omnitor (Suedia), Police University College (Finlanda), Préfecture de Police (Franța), Telekom Slovenia (Slovenia) și University of Ljubljana (Slovenia).



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite