Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Sanatate >> Stiri si comunicate

Fundația Star Storage continuă Campania ”Sângele este Viață” și donează noi echipamente Centrului de Transfuzie Sanguină București

29 Iulie 2015



Fundația Star Storage a făcut o nouă donație Centrului de Transfuzie Sanguină București, ca rezultat al celei de-a treia etape a Campaniei ”Sângele este Viață”. Astfel, instituția a fost dotată cu 23 de mese de laborator de tipuri si dimensiuni diferite, necesare în desfășurarea activității curente, valoarea acestor echipamente fiind de 22 194 lei (inclusiv TVA).
Campania umanitară “Sângele este Viață” a fost inițiată în decembrie 2012 de compania Star Storage și a fost preluată în anul următor de Fundația Star Storage. Obiectivul Campaniei “Sângele este Viață” îl constituie strângerea de fonduri pentru achiziția de echipamente medicale moderne, necesare Centrelor de Transfuzie Sanguină din București și țară, în vederea colectării, stocării și prelucrării sângelui și produselor conexe în deplină siguranță, respectând normele în vigoare și cele mai înalte standarde europene. În prima etapă a acestei campanii din februarie 2013, Star Storage a făcut o donație Centrului de Transfuzie Sanguină București în valoare de ~20 000 euro (inclusiv TVA), sumă cu care au fost achiziționate echipamente precum: o bancă de sânge (echipament profesional de refrigerare pentru 336 pungi de sânge), un aparat medical profesional de refrigerare pentru reactivi cu o capacitate de 500 litri și 6 hemomixere.
În cea de-a doua etapă din august 2014 au fost donate Centrului de Transfuzie Sanguină București alte trei echipamente: un incubator și un agitator cu rac pentru trombocite, în valoare de 6 195 de euro (inclusiv TVA), precum și un sistem de apă pură, în valoare de 10 860 lei (inclusiv TVA).
"Mesele de laborator donate ne sunt absolut necesare în activitatea pe care o desfășurăm în cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină București și ne vor permite să lucrăm în cele mai bune condiții, pentru a putea contribui astfel la salvarea cât mai multor vieți, ținând cont că suntem cel mai mare centru de acest fel din România, instituția nostră fiind principalul furnizor de sânge pentru cele peste 60 de spitale din capitală și împrejurimi, unde sunt transferate cazurile grave din toată țara. De aici și nevoia atât de mare de aparatură medicală și de laborator modernă care să ne permită să ne desfășurăm activitatea corespunzător. Mulțumim Fundației Star Storage pentru această donație și pentru tot efortul depus pentru a ne ajuta în demersurile de a avea în țara noastră un Centru de Transfuzie Sanguină de nivel european!", a declarat Dr. Doina Goșa, Director al Centrului de Transfuzie Sanguină București.


"Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru a face posibilă această donație și le suntem recunoscători. 5 580 lei din suma totală, respectiv 25%, au fost strânși de către alergătorii înscriși anul acesta la Semimaratonul Internațional București din 17 mai care au decis să ni se alăture și să ne susțină cauza în acest mod. Am completat din fondurile proprii ale Fundației Star Storage diferența de 75% din sumă și mai avem de parcurs un drum foarte lung. Necesarul de aparatură medicală din Centrele de Transfuzie Sanguină din România depășește valoarea de 1 milion de euro. Noi credem că a oferi nu înseamnă neapărat a dona bani, ci a contribui la o schimbare, de aceea sperăm și invităm să ni se alăture cât mai mulți oameni. Îi incurajez pe toți cei care pot să doneze sânge, să o facă, pentru că astfel pot să salveze viețile semenilor lor și au și beneficii pentru propria sănătate.", a declarat Cătălin Păunescu, CEO Star Storage și Președinte al Fundației Star Storage.

Campania umanitară “Sângele este Viață” va continua până la îndeplinirea obiectivelor propuse, iar cei care doresc să susțină această cauză o pot face prin:
• Donații cu plata prin card bancar, inclusiv din străinătate, cu comision 0 - direct pe site-ul campaniei www.sangele-este-viata.ro
• Donații directe prin transfer bancar în contul RO52 BACX 0000 0008 5451 7001 deschis de Fundația Star Storage la Banca UniCredit Țiriac Bank, Sucursala "Rosetti", București.
Mai multe informații despre cauza umanitară “Sângele este Viață” sunt disponibile pe site-ul campaniei www.sangele-este-viata.ro, unde este prezentată și suma strânsă până în prezent, aceasta fiind actualizată permanent.
Fundația Star Storage este o organizaţie non-guvernamentală românească, caritabilă, nonprofit, care are ca obiectiv principal realizarea și implicarea în campanii, programe și proiecte sociale, care să contribuie activ la rezolvarea problemelor și dezvoltarea societății românești. Fundația Star Storage aparține Star Storage, companie 100% românească, leader de piață pentru soluţii de stocare, arhivare şi management de informaţii (date și documente), servicii de externalizare şi servicii Cloud, fundația desfășurând o activitate distinctă față de operațiunile comerciale ale companiei. Fundația Star Storage a fost înființată pe baza experienței de peste 12 ani a companiei Star Storage în dezvoltarea, susținerea și implicarea activă în campanii de responsabilitate socială cu efecte reale pozitive în societatea românească. Absolut toate fondurile Fundației Star Storage sunt direcționate către cauzele sociale în care este implicată Fundația, membrii acesteia neavând nici un beneficiu material pentru activitatea desfășurată. Pentru mai multe informaţii despre Fundația Star Storage, vă rugăm să vizitaţi site-ul fundației la www.star-storage.ro/Fundația.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite