Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Financiar-Bancar >> Stiri si comunicate

MasterCard extinde acceptarea MasterPass in Romania

15 August 2015



MasterCard extinde rețeaua de acceptare MasterPass în România, prin semnarea unor acorduri cu Banca Comercială Română și EuPlătesc.ro, pentru implementarea butonului „Cumpără cu MasterPass” la comercianții online care colaborează cu cele două instituții. Soluția tehnică a fost asigurată de către procesatorul de tranzacții online EuPlătesc.ro.

Peste 1.000 de comercianți online care colaborează cu BCR vor putea astfel oferi cumpărătorilor posibilitatea de a realiza plățile mai simplu, mai rapid și mai sigur. Ei se adaugă unei rețele globale de acceptare MasterPass de aproape un sfert de milion de comercianți.

Posesorii de carduri vor putea utiliza portofelul lor digital MasterPass, realizând plăți, prin câteva clickuri, la comercianți precum RCS & RDS, instituții de cultură precum Opera Națională București sau Teatrul Elisabeta, portaluri de vânzare bilete spectacol precum www.bilet.ro, www.biletoo.ro, www.startickets.ro, www.vandbilet.ro, www.ambilet.ro, cât și magazine online care comercializează servicii/produse.

MasterPass este soluția digitală de plată a MasterCard care simplifică întreaga experiență de plată pentru consumatori, permițându-le să plătească cu portofelul digital preferat, de pe orice dispozitiv, oriunde MasterPass este acceptat. Serviciul de checkout MasterPass oferă comercianților care doresc creșterea tranzacțiilor de cumpărare și a vitezei, o modalitate simplă de a accepta plăți prin portofele digitale emise oriunde în lume, oferind o experiență de cumpărare mai rapidă, ușoară și sigură, pentru clienții lor ocupați. MasterPass oferă băncilor, comercianților și partenerilor o gamă largă de soluții de portofel digital – de la cele „la cheie”, la cele complet personalizabile.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite