Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IMM >> Stiri si comunicate

UniCredit Tiriac Bank a finantat IMM-urile cu aproape 86 de milioane de euro

15 August 2015



UniCredit Ţiriac Bank a acordat întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) un număr de 326 de împrumuturi noi pentru investiţii, extindere şi susţinerea nevoii de capital prin intermediul iniţiativei JEREMIE, valoarea totală a împrumuturilor acordate ridicându-se la 85,7 milioane de euro.

Administrată de Fondul European de Investiţii (FEI), iniţiativa comunitară JEREMIE („Resurse europene comune pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii”) urmăreşte îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare prin intermediul instrumentelor financiare acordate din fonduri structurale. În România, iniţiativa JEREMIE este finanţată prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013, din Fondul European Regional pentru Dezvoltare.

Finanţările acordate de UniCredit Ţiriac Bank IMM-urilor din România în baza acordului încheiat cu FEI, până la finele termenului de implementare a acestuia, respectiv iunie 2015, corespund unei rate de absorbţie de circa 98% din valoarea totală de 87,5 milioane euro disponibile a fi acordate în cadrul initiaţivei JEREMIE.

IMM-urile au beneficiat de împrumuturi cu o rată a dobânzii mai mică cu până la 100 de puncte de bază faţă de împrumuturile obişnuite, de garanţii reduse şi zero costuri pentru garanţia JEREMIE.

La nivelul portofoliului de credite iniţiat în contextul iniţiativei în cadrul UniCredit Ţiriac Bank, valoarea medie a unui credit acordat este de aproximativ 263.000 euro, iar valoarea maximă acordată se ridică la 1,87 milioane de euro. Cele mai multe IMM-uri finanţate activează în domenii precum comerţul en-gros (aproximativ 38%), retail şi producţia de produse din hârtie, metal şi cauciuc.

Din punct de vedere al repartiţiei geografice, portofoliul este uniform distribuit la nivelul regiunilor de dezvoltare ale României. Regiunea care a înregistrat cea mai ridicată rată de absorbţie este Bucureşti-Ilfov (17% din valoarea portofoliului), urmată de regiunile Nord-Vest, Centru, Nord-Est şi Sud-Vest, fiecare cu aproximativ 13%.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite