Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Servicii >> Stiri si comunicate

Afacerile DPD Romania au crescut si datorita dezvoltarii comertului electronic

02 Septembrie 2015



DPD România, jucător pe piața locală de coletărie și curierat expres, a înregistrat o cifră de afaceri de circa 37 milioane de lei în primul semestru al anului, în creștere cu 24% față de aceeași perioadă din 2014.

Principalii factori de creștere a business-ului DPD România, în prima jumătate a anului, au fost atragerea de noi clienți și creșterea volumelor de transport ale clientilor existenți, dar și serviciile dedicate clienților B2C și învestițiile în soluții logistice.

Creșterea livrărilor companiei vine și pe fondul dezvoltării comerțului electronic, sector care are în general un impact tot mai mare asupra afacerilor curierilor, inclusiv în ceea ce privește livrările internaționale, segment care se află în continuă creștere.
Astfel, numărul coletelor livrate de DPD România în primele șase luni a crescut cu 37% față de perioada similară a anului trecut, 80% din totalul livrărilor fiind naționale, iar 20% internaționale. De altfel, compania a suplimentat numărul vehiculelor în această perioadă, în condițiile creșterii continue a volumelor.

Topul țărilor către care au fost livrate cele mai multe colete de către DPD România este condus de Germania, Marea Britanie și Italia, vârful operațiunilor fiind înregistrat în perioada Paștelui.
Pe plan național, primele cinci orașe cu cele mai multe livrări în primul semestru au fost București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu.
În ceea ce privește investițiile DPD România în prima jumătate a anului, acestea au fost direcționate pentru creșterea flotei, în dezvoltări software, echipamente IT și electronice, dar și către extinderea depozitelor din țară.
Clienții noi, atrași în această perioadă, activează în industrii precum auto, home&deco, farma, fashion etc.
Pentru întreg anul 2015, oficialii DPD România previzionează o cifră de afaceri de 100 de milioane de lei, mai mare cu peste 30% față de 2014.
Compania are ca obiectiv să devină lider de piață în zona Balcanilor până în 2020, plan susținut de investiții totale în valoare de 15 milioane de euro. Astfel, România urmează să devină un hub important în rețeaua companiei la nivel european.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite