Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Educatie >> Stiri si comunicate

In scolile din Sectorul 3 a fost implementat catalogul electronic

06 Septembrie 2015



Primarul Robert Sorin Negoiţă şi Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Cîmpeanu, au prezentat in cadrul unei conferinţe de presă comune eCatalogS3, program pilot la nivel naţional implementat în Sectorul 3.

„Prin acest sistem, părinții vor fi notificați automat prin SMS atunci când copiii lor vor lua o notă la o materie sau o absență. În acest fel vom îmbunătăți atât comunicarea dintre părinți și cadrele didactice, cât și nivelul de siguranță în școli. Din estimările noastre numărul de absențe va scădea cu aproximativ 20%, iar performanțele școlare vor crește cu același procent”, a declarat Robert Sorin Negoiţă, primarul Sectorului 3.

Prin aplicația eCatalogS3 părinții pot consulta în timp real foile matricole, situaţiile şcolare, absenţele elevului, rapoarte comparative pe clase, materii şi ani şcolari. De asemenea, părinții vor primi în timp real informaţii cu privire la absenţele elevilor şi diferite statistici legate de performanţele faţă de media clasei.

„Apreciez eforturile pe care le faceţi pentru susţinerea învăţământului la nivelul celor 70 de şcoli din Sectorul 3 (...). Am fost de acord cu introducerea catalogului electronic pentru că indiferent de voinţa noastră mai devreme sau mai târziu acest lucru se va întâmpla. Este un pas important atât pentru şcolile din Sectorul 3, cât şi pentru şcolile din sistemul naţional. Sistemul de evaluare prin intermediul catalogului electronic este unul dintre instrumentele principale de modernizare a învăţământului românesc. În acest sens Ministerul Educaţiei va modifica şi va completa implementările ce intră în aria de competenţă, aşa încât acest proiect pilot să fie posibil din acest an şcolar. Vreau să punctez câteva lucruri importante legate de catalogul electronic şi anume la sfârşitul fiecărui semestru se va printa catalogul şi se va asuma prin semnătură, împreună cu Departamentul Informatic al Ministerului Educaţiei se va pune în aplicare interoperabilitatea sistemelor, adică vom avea un back-up pe server-ul securizat al ministerului. Acest lucru se va face într-un sistem bine controlat, iar de monitorizare se va ocupa Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. Se va obţine avizul Autorităţii pentru Supravegherea Datelor cu Caracter Personal. Odată aceste condiţii îndeplinite şi având în vedere că nomenclatoarele privind cadrele didactice, disciplinele şi elevii vor fi preluate din sistemul informatic al ministerului, considerăm că împreună am făcut toate demersurile necesare şi putem porni implementarea acestui proiect curajos pentru că, atât Primăria Sectorului 3, cât şi Ministerul Educaţiei îşi asumă o răspundere. Apreciem premisele extrem de favorabile pentru cele 70 de şcoli din Sectorul 3 şi sperăm ca în anii următori exemplul oferit de Primăria Sectorului 3 să fie urmat şi în alte şcoli”, a declarat Sorin Mihai Cîmpeanu, Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Primăria Sectorului 3 este prima instituţie din ţară care a implementat acest program pentru toate unităţile de învăţământ preuniversitar din sector. Prin programul eCatalogS3 primăria îşi propune modernizarea sistemului de notare convenţional din cadrul instituţiilor de învăţământ, prin adaptarea la tehnologia disponibilă în concordanţă cu legislaţia în vigoare.

Prin platforma eCatalogS3, respectiv catalogul electronic, Primăria Sectorului 3 a implementat un sistem electronic de gestiune a activităţii şcolare din cadrul unităţilor publice de învăţământ din sector. Principalii beneficiari şi utilizatori ai sistemului sunt cadrele didactice şi elevii împreună cu părinţii lor. Atât cadrul didactic, cât şi părintele vor avea un cont necesar procesului de înregistrare.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite