Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Financiar-Bancar >> Stiri si comunicate

O treime din platile online sunt facute de pe smartphone

24 Septembrie 2015



În prezent, circa 30% din totatul plăților online cu cardul realizate de consumatorii români sunt făcute de pe telefoane și tablete cu sisteme de operare smart, față de 20%, rată înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut. Majoritatea lor sunt realizate de pe smartphone-uri și tablete cu sistem de operare Android, de către locuitorii Capitalei, arată datele NETOPIA mobilPay.

Potrivit informațiilor NETOPIA mobilPay, rata de utilizare a dispozitivelor mobile pentru plățile online crește susținut în România, ajungând să genereze, în prezent, circa o treime din totalul tranzacțiilor procesate de companie. Prin comparație, în septembrie 2014, achizițiile de pe smartphone și tablete generau sub 20% din plățile online intermediate de NETOPIA.
Din totalul tranzacțiilor mobile procesate de companie în primele 8 luni ale anului, una din 5 a fost făcută de pe tablete, iar restul de pe telefoane smart.

Mai bine de 50% din plățile mobile realizate în România sunt făcute de locuitorii Capitalei, următoarele orașe în care se plătește frecvent de pe mobil fiind Cluj-Napoca și Timișoara, fiecare cu un aport de până la 5%. În ceea ce privește suma medie cheltuită de pe telefon, acesta se ridică, în prezent, la 150 lei.
Referitor la dispozitivele mobile de pe care se realizează plățile, cele mai folosite sunt dispozitivele care rulează Android, în proporție de 60%, urmate de dispozitivele mobile cu sistem de operare iOS (35%) și, pe ultimele locuri, de cele care rulează Windows Phone, Blackberry și Firefox OS – (5%).

Când vine vorba de brandul de telefoane și tablete utilizate în realizarea tranzacțiilor mobile, cele mai multe sunt Apple, urmate, pe poziția a doua, de Samsung.
Datele NETOPIA mai arată că românii folosesc, în general, rețelele WiFi de Internet pentru tranzacții, doar 30% dintre ei folosind date mobile pentru achiziții.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite