Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

De ce se va perpetua criza de resurse umane in industria IT

28 Septembrie 2015



Între fantasmagoriile cu un milion de dezvoltatori made in Romania şi frustrările companiilor de recrutare care găsesc tot mai greu marfă proaspătă, realitatea este că situaţia pieţei locale nu dă semne de îndreptare. Nu se văd, nici cu ochiul liber, nici la microscop, ceva iniţiative care să arate că sistemul educaţional din ţara noastră se aliniază la cerinţele pieţei de muncă. Pe cât de mult strigă companiile tehnologice că duc lipsă de resurse umane calificate, pe atât de mult autorităţile se ascund sub umbrele. Cele câteva mii de absolvenţi pe care îi produc anual facultăţile cu profil tehnologic sunt de departe insuficiente pentru malaxorul unei economii în care se luptă cele mai mari corporații globale cu cei mai ambițioși antreprenori locali. Evident, sunt mai multe companii private care derulează proiecte de aliniere a programelor universitare la cerinţele şi tehnologiile curente, însă departe de a avea puterea și volumul necesare schimbării.

Letargia este la nivelul instituţiilor de învăţământ superior și a autorităţilor centrale, care, încercând să împace autonomia universitară cu nevoia de finanţare, nu reuşesc să găsească o soluţie. Ministrul Educaţiei a recunoscut recent în cadrul unei conferinţe că premiile obţinute la concursuri de studenţii noştri sunt rezultatul pasiunii şi ambiţiilor personale, ale lor şi ale profesorilor şi nu ca urmare a unei susţineri şi a unei direcţii stabilite de autorităţi. Mai mult, manualele din multe facultăţi tehnice au la bază programe vechi de 10-12 ani, iar valoarea lor, raportată la realitatea curentă din industria IT, este zero sau aproape de zero. Din nefericire, Ministerul Educaţiei nu a găsit o soluţie prin care IT-ul să devină o prioritate în educaţia românească, deși în mod evident o astfel de soluţie a fost căutată.

Această realitate face ca viitorul pentru firmele de ITC să fie nu tocmai luminos, criza de personal se va adânci, iar unele oportunităţi vor fi ratate. Numărul de studenţi cu background în tehnologia informaţiei nu va creşte în următorii ani, iar fondurile educației se vor duce în continuarea către domenii de studiu pentru care nu există cerere în viața reală.

Greu de spus ce e de făcut în acest context. Companiile se vor descurca, vor pregăti intern, vor fura de la concurență, vor angaja fără studii superioare, vor încărca mai mult resursele existente, vor muta unele proiecte în țări mai vizionare…scenariile sunt multiple. Responsabili nu prea avem.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite