Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

ICPE-CA aniversează 65 de ani de existenţă sub semnul transferului tehnologic

28 Septembrie 2015



Misiunea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA este de a promova şi întreprinde cercetare aplicativă în context naţional şi internaţional în domeniul ingineriei electrice (materiale, electrotehnologii, surse noi de energie, micro- şi nano-electrotehnologii, vibraţii şi echilibrări dinamice, compatibilitate electromagnetică) pentru folosul societăţilor comerciale, private şi publice.



Dezvoltând inovaţia tehnologică pentru beneficiari, ICPE-CA creşte competitivitatea acestora atât în România, cât şi în Europa. Activitatea de cercetare desfăşurată promovează dezvoltarea economică a societăţii pentru bunăstarea socială în compatibilitate cu mediul înconjurător.

În acest context, în strategia institutului unul dintre obiective este dezvoltarea unui mediu social, economic, dinamic şi competitiv, orientat spre domeniile de înaltă tehnologie, capabil de a răspunde cerinţelor strategice de dezvoltare pe termen lung, în contextul economiei globalizate.

ICPE-CA a continuat tradiţia de peste 60 de ani a cercetării materialelor pentru inginerie electrică, dezvoltând în acelaşi timp noi direcţii de cercetare: creşterea eficienţei energetice a echipamentelor electrotehnice şi aplicaţii ale criogeniei în electrotehnică.

16 tehnologii transferate cu succes în ultimii ani
În spiritul misiunii sale, ICPE-CA se află în prima linie a institutelor orientate către cercetarea aplicativă, pentru rezolvarea nevoilor venite din mediul socio-economic.

Dovada în acest sens sunt 16 tehnologii transferate cu succes doar in ultimii ani. Încă din anul înfiinţării sale, ICPE-CA şi-a creat o entitate de transfer tehnologic prin care să realizeze transferul de cunoştinţe către societăţile de stat şi private. Această entitate, Centrul de Transfer Tehnologic CTT ICPE-CA, dezvoltată în 2004, prin programul INFRATECH, a fost, un an mai târziu, prima entitate acreditată a reţelei ReNITT.



Sprijinul financiar al programului INFRATECH acordat entităţilor de transfer tehnologic în perioada 2005-2007 s-a materializat în finalizarea a trei contracte de transfer de cunoştinţe pentru cuplaje magnetice, rezistori de volum carbon/ceramică si înlocuirea plumbului în compoziţia materialelor metal-grafitice.

De asemenea, ICPE-CA a reuşit înfiinţarea unui spin-off căruia i s-a transferat tehnologia de producere a magneţilor de mare energie NdFeB. Magneţii de mare energie NdFeB au aplicaţii foarte diverse, de la motoare şi micromotoare electrice la generatoare electrice şi aparatura de măsură şi control.

Rezultatele inovative, valorificate în industrii diverse
Toate aceste transferuri tehnologice s-au concretizat într-o bună experienţă care a permis CTT ICPE-CA identificarea altor oportunităţi de valorificare a rezultatelor inovative dezvoltate în cadrul institutului. În felul acesta au fost transferate două tehnologii pentru realizarea unor subansamble destinate constucţiei pilelor de combustie şi o tehnologie de realizare a modulului energetic integrat cu puterea de 5kW pe bază de celule tip PEM cu combustibili. Acestor produse li s-au adaugat încă trei produse care au fost transferate. Ne referim la un

“Sistem energetic hibrid PV-FC-AT” (foto-voltaic şi pile de combustie) utilizat pentru alimentarea cu energie electrică a unor sisteme izolate de supraveghere a culturilor agricole,



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite