Revista >> Septembrie - Octombrie 2015 [Nr. 178] >> Cercetare & Invatamant superior

Bioeconomia – o șansă pentru România

Dr. ing. Sanda Velea, General Manager ICECHIM

28 Septembrie 2015

Strategia „O bioeconomie pentru Europa”, lansată în anul 2012 de către Comisia Europeană, propune construirea unei economii bio, pe bază de resurse regenerabile, ca o oportunitate de a face faţă unor provocări cum ar fi securitatea alimentară, deficitul de resurse naturale, dependența de resurse fosile și schimbările climatice, cu accent pe utilizarea durabilă a resurselor naturale regenerabile, pe competitivitate, pe problemele socio-economice și de mediu.

În cadrul conceptului mai larg de economie ecologică, bioeconomia bazată pe cunoaştere este axată pe valorificarea completă şi complexă a resurselor naturale regenerabile prin aplicarea rezultatelor de cercetare-dezvoltare–inovare în sectoare precum produsele alimentare, hrana pentru animale, celuloză și hârtie, producția de biocombustibili (Clever Consult, 2010 și KBBE, 2014 ).

Cercetare și dezvoltare (R & D) este una dintre prioritățile Uniunii Europene în vederea atingerii obiectivelor strategiei de bioeconomie, în scopul creării unui Spațiu European de Cercetare pentru a evita fragmentarea și dublarea cercetării în UE printr-o mai bună coordonare și cooperare, prin crearea de rețele, coordonarea și cooperarea programelor naționale, pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a programelor sau activităților comune. În această direcţie, ERA-NET a promovat activităţi de cercetare transnaţionale prin programe de cercetare cu relevanță pentru bioeconomie: IPC-FACCE „Agricultura, securitatea alimentară și schimbările climatice“, IPC HDHL „Dieta sănătoasă pentru o viață sănătoasă“. Au fost create Platformele tehnologice europene (PTE) pentru consolidarea Spațiului European de Cercetare (ERA), cu scopul de a concentra eforturile de cercetare, pentru a stimula cercetarea în vederea îmbunătățirii competitivității europene.

În România, importanța dezvoltării bioeconomiei şi a cercetărilor aferente acesteia este prevăzută în strategii structurale realizate la nivel naţional, precum şi în Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014–2020, care stabileşte bioeconomia ca un domeniu naţional de specializare inteligentă, cu următoarele sub-domenii: Produse alimentare sigure, accesibile şi optimizate nutrițional; Dezvoltarea de noi produse, practici, procese şi tehnologii în sectorul horticol; Adaptarea sectorului de zootehnie, medicină veterinară, pescuit şi acvacultură, la provocările secolului XXI; Dezvoltarea durabilă a sectorului forestier, creşterea competitivității acestuia şi a calităţii vieții; Dezvoltarea durabilă a producției culturilor de câmp adaptate impactului schimbărilor climatice globale; Bioenergie – biogaz, biomasă, biocombustibil; Bionanotehnologii; Biotehnologii de mediu; Biotehnologii agro-alimentare; Biotehnologii industriale; Biotehnologii medicale şi farmaceutice; Evaluarea in vitro in vivo în procesul de proiectare a medicamentelor generice; Forme farmaceutice cu acțiune sistemică, locală şi de transport la țintă şi tehnologiile aferente, pentru optimizarea profilului biofarmaceutic şi farmacocinetic; Design molecular (bio)sinteză, semi-sinteză, screening de înaltă performanţă; Bioanaliză.

Programul Operaţional Competitivitate (POC) 2014-2020 include bio-economia printre domeniile de specializare inteligentă, precizând că „Domeniul beneficiază de potenţialul uriaş al agriculturii româneşti, în contextul unei industrii alimentare locale tot mai active şi cu standarde în creştere, al cercetării aplicative de succes din domeniu şi din industria farmaceutică, precum şi în contextul unor tendinţe globale ca cererea ridicată de produse alimentare. Siguranţa şi optimizarea produselor alimentare, dezvoltarea sectoarelor horticol, forestier, zootehnic şi piscicol sau valorificarea biomasei şi a biocombustibililor reprezintă subdomenii cu potenţial evident.”

Importanța potențialului agricol
Toate documentele programatice referitoare la strategiile referitoare la bioeconomie în România fac trimitere la potenţialul agricol (prin care se înţelege în primul rând cultura plantelor de câmp). La nivel european s-au definit 4 lanţuri valorice: Lanţul valoric 1 (LC1): „De la materii prime lignocelulozice la biocombustibili avansaţi, produse chimice realizate din bioresurse şi biomateriale”; Lanţul valoric 2 (LC2), „ Noua generaţie de lanţ valoric pe baza silviculturii”; Lanţul valoric 3 (LC3), „Noua generaţie de lanţ valoric pe baze agricole”; Lanţul valoric 4 (LC4), „Noi lanţuri valorice în curs de dezvoltare pe bază de deşeuri (organice)”. Strategiile naţionale fac referire în primul rând la LC3, întrucât potenţialul lanţurilor valorice asociate agriculturii/culturii plantelor de câmp este în mod evident subutilizat. Din acest motiv este mai corect să delimităm pentru România un domeniu al agro-bio-economiei, respectiv al lanţurilor valorice care se bazează pe producţia vegetală (care includ nu numai LC3, dar şi LC1 şi LC3).

Aşa cum s-a precizat deja, primul pilon al acestei strategii UE este reprezentat de investiția în cercetare şi inovare, care include finanțare UE, finanțare națională, investiții private. Finanţarea publică UE este din bugetele Programului de cercetare-dezvoltare-inovare “Horizon 2020” şi din bugetele altor programe, cum este de exemplu cel al Politicii Agricole Comune, PAC. Finanţarea publică naţională a activităţii CDI destinate bioeconomiei se realizează pe baza unor Strategii şi Planuri de Acţiune Naţionale, cel din România urmând să fie definitivat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi la Ministerul Economiei Naţionale. Finanţarea privată se realizează şi în cadrul unor parteneriate public-private instituţionale, care-şi definesc propriile agende strategice de inovare și cercetare pe termen lung (SIRA). În fig. 1 este ilustrat pilonul I al strategiei UE pentru bio-economie, cu sinergia principalelor instrumente de finanţare.