Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

Acceleratorul de start-up-uri Spherik anunta inceperea perioadei de inscrieri

07 Octombrie 2015



Acceleratorul Spherik anunță începerea perioadei de înscrieri pentru a doua ediție a programului dedicat start-up-urilor, deschisă până pe 15 octombrie. Începând de anul acesta, acceleratorul își deschide porțile inclusiv antreprenorilor din Republica Moldova, care pot invăța, pas cu pas, cum să inițieze și să dezvolte un start-up profitabil de la mentori precum Radu Georgescu (GECAD) sau Bogdan Colceriu (Frisbo).

Potrivit reprezentanților organizației, peste 20 de start-up-uri au beneficiat, anul trecut, de programele de accelerare, ad-hoc, de incubare sau pentru studenți, acestea continuând să se dezvolte. În cursul ediției de anul acesta, participanții și trainerii se vor concentra pe două dintre cele mai mari provocări pentru start-up-urile din România: crearea unor produse care se adresează unei nevoi sau rezolvă o problemă și adaptarea acestora la piață. Astfel, la Spherik Accelerator 2015 se pot înscrie atât start-up-urile care au doar o idee de business, cât și cele care nu știu cum să dezvolte un produs existent.

„Spherik va continua să crească și să inoveze, bazându-se pe dezvoltarea continuă a ecosistemului start-up din România, dedicându-se creării de noi oportunități, atât pentru program cât și pentru echipe. Abia așteptăm să primim mai multe start-up-uri în familia Spherik, pentru a le ajuta să își dezvolte afaceri solide, bazate pe produse inovatoare,” declară Jennifer Austin, managing director Spherik Accelerator.

Programul începe cu Product Bootcamp, o perioadă intensă, de două săptămâni, în decursul căreia echipele participante vor lucra pentru a analiza produsele și relevanța acestora în piață, pentru a stabili criteriile pentru un PMV (Produs Minim Viabil) și pentru a crea un plan de dezvoltare a produsului. Fiecare echipă va lucra sub îndrumarea unui „antrenor personal”, membru al echipelor din ediția anterioară sau antreprenor de succes, printre care se numără Bogdan Colceriu (CEO Frisbo) sau antreprenorul Radu Georgescu. Pe parcursul taberei, start-up-urile își vor crea primele prezentări (pitch decks) și one-pagere (documente importante pentru obținerea de investiții).
Echipele care trec cu succes prin toți pașii din Product Bootcamp continuă cu etapa programului numită Accelerare. Aceasta se bazează pe rafinarea potrivirii între produs și piață, testare, dobândirea clienților și creșterea numărului de clienți/useri. Această etapă culminează cu Demo Day, eveniment în cursul căruia echipele își vor prezenta ideile în fața potențialilor investitori, clienți și parteneri, dar și a reprezentanților presei.
Pe parcursul etapei de Accelerare, fiecare echipă va avea un mentor, nominalizat din rândul celor mai implicați mentori din programul trecut. Rolul acestuia este de a avea întâlniri săptămânale unu la unu cu membrii echipei, pentru a se asigura că aceștia sunt pe drumul cel bun, pentru a-i pregăti pentru ziua pitch-ului, dar și pentru a rezolva problemele ce pot apărea. În calitate de alumni Spherik, vor avea parte de susținere continuă pentru proiectele lor, incluzând mentorat, noțiuni de PR și marketing, consiliere în privința produsului și multe altele.

Echipele se pot înscrie pe www.spherikaccelerator.com. Cei care se înscriu mai devreme au oportunitatea de a se întâlni cu un mentor și de a primi feedback în legătură cu formularul lor de înscriere, putând astfel să îl modifice și să se reînscrie.

Spherik este un ONG fondat de Liberty Technology Park, Banca Transilvania, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai și susținut de mentori recunoscuți la nivel național și internațional precum Ana Maria Andronic, Radu Georgescu, Philipp Kandal și mulți alții. De asemenea, Spherik și-a unit forțele cu Starnet Moldova pentru a găzdui și echipe din Republica Moldova în cadrul programului din Cluj.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite