Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

INCAS, în elita aeronauticii mondiale prin participarea la Summit-ul IFAR găzduit de NASA

28 Octombrie 2015



România face parte din grupul select al ţărilor recunoscute la nivel mondial pentru capacitatea de a contribui la dezvoltarea sectorului aerospațial. Domeniu de maxim interes la nivel internaţional, aviația angrenează resurse financiare şi umane uriaşe, iar pe plan naţional cumulează suficiente atuuri pentru a deveni o prioritate de dezvoltare strategică. În acest context, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” (INCAS), cel mai important institut de cercetare-dezvoltare în domeniul ştiinţelor aerospaţiale pe plan local şi centru regional de excelenţă, a participat în luna octombrie 2015 la Summit-ul IFAR (Forumul Internaţional pentru Cercetare în domeniul Aviaţiei), cel mai prestigios eveniment mondial dedicat politicilor şi strategiilor în domeniul aeronautic. Prezenţa în plenul IFAR a oferit INCAS ocazia de a-şi spune cuvântul în faţa elitei aviaţiei mondiale, în timp ce participarea la Conferinţa Tinerilor Cercetători şi la înfiinţarea grupului Young Researchers Advisory Board deschide noi perspective de colaborare ştiinţifică şi oferă şansa promovării tinerilor cercetători din România în sfera cooperărilor internaţionale. De asemenea, INCAS va continua să fie implicat în Comitetul Executiv IFAR, structură care administrează organizaţia pe parcursul anului. Toate acestea sunt câştiguri ale participării delegaţiei INCAS la IFAR și se înscriu într-un plan mai larg, de consolidare a poziţiei României pe harta colaborărilor şi parteneriatelor internaţionale, deschizând totodată noi oportunităţi la nivel mondial, în afara cadrelor şi modelelor tradiţionale.



IFAR, umbrela intereselor comune strategice


IFAR, sigura organizație ce reuneşte cele mai importante instituţii din domeniul aviației la nivel mondial, şi-a asumat misiunea de a crea legături între organizaţiile din domeniul aeronautic, de a facilita schimbul de informaţii în activităţile de cercetare, dar şi de a dezvolta o viziune comună în rândul membrilor săi, asupra provocărilor cu care se confruntă comunitatea aeronautică în prezent.

IFAR dezvoltă viziuni şi recomandări referitoare la strategii de cercetare, subliniind obiectivele de cercetare la nivel mondial, dar şi oportunităţile tehnologice, facilitează oportunităţi de networking şi de creare de parteneriate. Totodată, forumul are şi o latură educaţională, facilitând susţinerea şi promovarea tinerilor cercetători şi a tinerilor ingineri, prin dezvoltarea unor activităţi şi măsuri specifice.

Summit-ul anual IFAR, organizat în acest an între 6 şi 9 octombrie, la Centrul de Cercetare NASA Ames in Moffet Field din California, a reunit reprezentanţi ai 21 de organizaţii membre IFAR din toată lumea pentru a discuta şi explora soluţii legate de provocările actuale din domeniul aviaţiei.

La cea de-a şasea ediţie a Summit-ului IFAR au participat şi trei reprezentanţi ai INCAS, unul dintre membrii fondatori IFAR. Au fost prezenţi, la diverse categorii de dezbateri, dr. ing. Cătălin Nae, directorul general, Claudia Dobre, coordonatoarea Departamentului Cooperări Internaţionale şi reprezentanta institutului în Comitetul Executiv al IFAR, şi Ana-Maria Neculăescu, tânără doctorandă care a reprezentat institutul la evenimentul dedicat tinerilor cercetători.



Poate cel mai prestigios eveniment din domeniul aeronautic, Summit-ul IFAR este o reuniune cu caracter politic şi strategic, în cadrul căruia discuţiile vizează interesele comune ale membrilor, entităţi din state cărora li se recunoaşte legitimitatea interesului de dezvoltare în sectorul aeronautic şi relevanţa în formularea de politici şi strategii în dezvoltarea sectorului de transport aerian. „IFAR este un organism mondial, care reuneşte cele mai importante structuri de cercetare ale lumii, entităţi care sunt în mod normal în concurenţă, dar care, sub cupola acestei organizaţii, reuşesc să continue tradiţia unor întâlniri strategice. În acest context, temele comune sunt de interes general, în măsura în care statele sunt reticente să-şi pună la dispoziţia celorlalţi secretele şi strategiile. Atragerea tinerilor în activităţi specifice de cercetare este o altă acţiune cheie care animă acest forum”, explică dr. ing. Cătălin Nae, directorul general al INCAS.

INCAS, conectat la temele majore de pe agenda mondială

Temele abordate în cadrul Summit-ului sunt teme actuale şi de interes pentru toate naţiunile participante: problematica combustibililor alternativi, problematica zgomotului, impactul aviaţiei asupra mediului înconjurător şi al schimbărilor climatice, dar vizează şi soluţii de cercetare pentru managementul traficului aerian sau pentru eficientizarea operaţiunilor aeriene. INCAS are competenţe avansate în patru dintre cele cinci teme actuale majore aflate pe agenda Summit-ului din California, iar cea de-a cincea, asociată managementului și eficientizării traficului aerian, deşi nu este atributul unui institut de cercetare, va fi adăugată de institut în sfera intereselor profesionale.

Temele dezbătute în plenul IFAR sunt cu atât mai importante cu cât se pot concretiza în oportunităţi de colaborare la nivel mondial. Strategia IFAR porneşte de la ideea că cercetătorii şi grupurile de interese pot colabora şi în afara cadrelor de cooperare instituţionalizate sau a programelor tradiţionale şi a finanţărilor specifice, cum sunt, de exemplu, PC 7 sau Orizont 2020. „IFAR dă posibilitatea de a pune în practică, concret, acordurile de colaborare care există între ţări. De exemplu, suntem parte din programele de colaborare Europa - Japonia, doar că accesul nostru direct la colaborările pe cadrul stabilit este foarte dificil şi limitat tematic. Poate că dorim o colaborare cu JAXA – Japan Aerospace Exploration Agency, dar nu ca parte a colaborării Europa-Japonia, ci ca parte a acordului bilateral România-Japonia, care are şi o parte tehnologică, pe care dorim să o explorăm. Un alt exemplu este colaborarea dintre Europa si Canada. Ne dorim o legătură directă cu NRC, National Reasearch Council, cu care avem o istorie, pentru că inclusiv tunelurile noastre supersonice au fost proiectate în colaborare cu canadienii. Anul acesta am propus părţii canadiene o colaborare pe sectorul icing, temă care nu se regaseste in cadrul general al colaborărilor România-Canada. IFAR facilitează astfel de cooperări, iar prezenţa noastră la eveniment ne pune într-o poziţie favorabilă pentru a le putea materializa”, apreciază dr. ing. Cătălin Nae.

În cadrul IFAR sunt create grupuri de lucru pentru colaborări tehnice, comitete de cercetători care colaborează pe subiecte tehnice şi ştiinţifice. Anul acesta INCAS a introdus în discuţiile purtate în cadrul acestor grupuri două teme noi, care s-ar putea concretiza în colaborări internaţionale ulterioare: icing-ul şi impactul combustibilor alternativi versus biocombustibili. Studiul „aircraft icing” a fost formulat de Departamentul de Aerodinamică Ambientală din cadrul INCAS, iar partea canadiană a fost interesată de colaborarea în această direcţie, Italia și Franța susțin cercetarea în acest domeniu de perspectivă, iar tema va fi introdusă în activitățile grupului de lucru IFAR. „Un alt capitol important la nivelul grupurilor de lucru IFAR este zgomotul, iar noi dorim ca la viitoarea reuniune să existe primele rezultate pe această temă. În paralel, venim în întâmpinarea strategiilor privind impactul asupra mediului, unde există un interes major atât pentru partea europeană, cât şi pentru partea americană sau în zona Asia. Unele colaborări mai au nevoie doar de o confirmare finală, cum este, de exemplu, cazul componentei de analiză experimentală pentru o nouă generație de aeronave, prin teste comune în tunelele aerodinamice”, afirmă directorul general al INCAS.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite