Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cercetarea românească: o pasăre Pheonix ce nu dă semne de înviere

28 Octombrie 2015



Test de personalitate fără veleităţi profesionale şi joc vechi de societate, chestionarul lui Proust a devenit mai cunoscut prin aplicarea sa de către Bernard Pivot în cadrul emisiunii „Bouillon de culture". Pornind de la acest model clasic, am creat un formular complet adaptat, menit să restituie imaginea cercetării româneşti prin ochii unor personalităţi care se dezvăluie totodată pe sine, prin raportare la acest domeniu. Prof. dr. Lazăr Vlăsceanu, Şeful Catedrei de Sociologie din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din Bucureşti, este invitatul acestei ediţii.



1. Principala dumneavoastră calitate?
Căutarea noului, chiar și a celui mai firav răsărit. Căutarea noului este sursa care animă întotdeauna cercetătorul din mine. Cine lucrează în cercetare este obsedat de acest aspect, deşi este însoţit permanent de riscul de a nu-l descoperi, de posibilitatea de a parcurge un drum presărat cu nenumărate eşecuri.

2. Principalul defect?
Teama persistentă de propriile limite. De pildă, în proiectul la care lucrez acum, sunt preocupat de varietatea de inegalităţi existente: politice, economice, cognitive etc. Se scrie foarte mult pe tema aceasta şi, în acest context, mi-e teamă de limitele care m-ar împiedica să vin cu ceva nou, când sunt inundat de interpretări dintre cele mai diverse şi însoţit de senzaţia de deja vu sau deja-spus. Mi-e teamă, de asemenea, de incapacitatea de a depăşi ideologiile, de posibilitatea de a cădea într-un radicalism de stânga sau într-un radicalism de dreapta. Şi atunci mă întreb permanent: „Eu ce voi spune nou?”, iar teama de limite este un factor care poate bloca apariţia ineditului.

3. Deviza după care vă călăuziţi în profesie?
Nu lăsa pe mâine ce poți face azi. În deviza pe care o urmez accentul corect este pe verbul „poţi”. Din această perspectivă, dacă poţi face azi ceva, de ce să amâni? În spiritul latinilor de sud, noi lăsăm pe mâine rezolvarea lucrurilor, amânăm, nu ne grăbim, ceea ce ne-a făcut să ne aflăm într-un decalaj de secole faţă de alte societăţi europene.

4. Trăsătura pe care doriţi să o întâlniţi la un cercetător?
Documentarea mereu aprofundată pentru a alimenta căutarea și identificarea noului. Deşi totul se desfăşoară acum global, se întâmplă adesea ca cercetarea noastră să se închidă în propria lume, să fie animată doar de propriile idei, fără să se documenteze pentru a afla care este stadiul de dezvoltare în domeniul respectiv sau la nivelul temelor abordate. Un exemplu concludent: una dintre operele originale ale lui Newton, publicată în secolul al XVII-lea, a fost deschisă pentru prima dată la Biblioteca Academiei de abia în anii 1970, deşi în universităţile româneşti se preda fizica newtoniană şi se ştia că Newton este întemeietorul mecanicii moderne. Nu mergem adesea la interpretarea originală, nu ne documentăm suficient de mult. Raportul ar trebui inversat şi, indiferent de tema pe care vrem să o realizăm, trebuie să facem o documentare aprofundată, să nu mai avem vocaţia unor începuturi pe care constatăm ulterior că nu au fost iniţiate de noi, aceasta fiind o eroare care ne ţine într-o stare de provizorat continuu, împiedicându-ne să evoluăm.

5. Ce preţuiţi cel mai mult la partenerii din proiectele de cercetare?
Angajarea neobosită, întreținută de încrederea reciprocă. La noi angajarea dispare repede. Avem un temperament meridional, ne entuziasmăm repede la început şi nu reuşim să menţinem această energie, deşi proiectele de cercetare se desfăşoară pe o perioadă îndelungată. Când începe lucrul efectiv şi apar marile dificultăţi, observi că partenerii se dedică mai puţin, depărtându-se de ceea ce şi-au asumat.

6. Locul unde aţi dori să faceţi cercetare
Acolo unde colegii ar sfinți locul. Presupunând că ai dotările şi resursele necesare, acum poţi face cercetare oriunde, atâta vreme cât lucrezi cu un grup angajat, cu care poţi comunica rapid şi care nu oboseşte după primele obstacole apărute. Acest lucru este posibil în ţară, în cadrul grupului de prieteni pe care l-am constituit şi cu care lucrez foarte bine în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din Bucureşti, unde există unul dintre cele mai bune Centre de cercetare sociologică din România.

7. Descoperirea ştiinţifică pe care o apreciaţi cel mai mult?
Teoria relativității. Aceasta a schimbat complet lumea, întregul mers al ştiinţei, inclusiv în ştiinţele sociale. M-a ajutat să înţeleg că în societatea umană cel mai important lucru sunt indivizii. Individualitatea este o valoare inestimabilă şi tot ce se întâmplă în societate este rodul indivizilor lăsaţi liberi să-şi realizeze viaţa. Această schimbare uriaşă de gândire a relativizat importanţa societăţilor şi a comunităţilor, considerate în mod tradiţional fundamentale, ne-a eliberat de absolutismul clasic. Acum nu mai putem să ne limităm doar la a spune că o societate prost organizată şi condusă nu m-ar lăsa să-mi afirm valoarea proprie, m-ar împiedica să dau măsura adevărată a ceea ce sunt capabil. E mult mai important să căutăm în fiecare din noi ce se poate face mai bine și să nu mai așteptăm doar salvări exterioare. Deocamdată, într-adevăr, societatea noastră nu s-a eliberat de acele tare care nu dau importanţă individualităţilor, care nu le apreciează valoarea şi nu le lasă se se manifeste liber. Cred că individualităţile noastre ar fi capabile de performanţe mult mai mari dacă statul ar înţelege că trebuie să se retragă de la comandă şi ar crea pentru fiecare posibilităţi de afirmare, într-un spaţiu de libertate.

8. Personalitatea ştiinţifică pe care o admiraţi?
Albert Einstein. Îl apreciez pentru capacitatea extraordinară de a-şi valorifica capacităţile de gândire independentă, într-o societate care i-a oferit această posibilitate.

9. Persoana care v-a influenţat cel mai mult cariera ştiinţifică?
Basil Bernstein, conducătorul meu de doctorat de la London University, poate cel mai creativ și nonconformist sociolog britanic din toate timpurile. Într-o perioadă în care eram tânăr şi neformat, conducătorul de doctorat avea puteri absolute asupra mea. Basil Bernstein mi-a dat libertatea de a gândi. De câte ori dădeam un răspuns stereotip se întrista, alteori era încântat de ceea ce îi spuneam. Îi citeam pe faţă când tristeţea, când bucuria. Prin aceste reacţii a fost practic o oglindă care m-a ajutat să descopăr ce face diferenţa între banal şi original. Mi-a arătat apoi cum şi-a construit propriile lucrări pentru a fi originale, m-a pus în dificultate pentru a-mi arăta ulterior căile de ieşire, dar m-a ajutat să descopăr o multitudine de lucruri importante despre viaţa, despre lume, despre autorităţi şi din acel moment am început să înţeleg operele, să le citesc altfel, dobândind o nouă experienţă. Un câştig deosebit a fost şi faptul că mi-a facilitat legături cu marii sociologi ai acelor vremi, beneficind astfel de şansa de a cunoaşte personalităţi remarcabile.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite