Revista >> Octombrie - Noiembrie 2015 [Nr. 179] >> Cercetare & Invatamant superior

Infrastructuri experimentale în unităţile de cercetare • Cât de profitabile sunt investiţiile în această direcţie?

Acad. Dan Dascalu

28 Octombrie 2015

„Orizont 2020” anunţa pentru 2016 şi 2017 competiţii legate de „Infrastructurile Europene de Cercetare”. Scopul este „Deschiderea către toţi cercetătorii europeni (inclusiv din industrie) a facilităţilor de cercetare cheie la nivel naţional şi regional”. Se acordă finanţare pentru reţele de infrastructuri de cercetare, care trebuie să asigure împreună (în consorţiu) servicii ştiinţifice şi tehnologice, executând în paralel o cercetare care diversifică oferta. „Comunităţile” (reţelele) avansate trebuie să se focalizeze pe inovare şi să aigure sustenabilitatea pe termen lung (după încetarea finanţării) a acestor comunităţi integrate.

La noi în ţară atenţia este polarizată de câţiva ani de către ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics), cea mai mare investiţie în cercetare făcută vreodată în România, prevăzută a intra în funcţiune în 2018. Investiţii de tip ELI mai există în Ungaria şi Republica Cehă şi ele vor fi deschise pentru comunitatea ştiinţifică de pe tot globul.

În ultimii zece ani s-a investit deja considerabil în infrastructura de cercetare din România, după cum se vede şi din informaţiile strânse până la această dată pe platforma ERRIS (Registrul Naţional al Infrastructurilor de Cercetare, UEFISDI), accesibilă public la adresa www.erris.gov.ro. Investiţiile s-au făcut în zeci de institute de cercetare şi universităţi, dar gradul de utilizare al acestor infrastructuri de abia urmează a fi investigat. Pentru fiecare institut sau centru de cercetare universitar dotarea cu aparatură modernă este și o problemă de imagine, dar „blazonul costă“ şi rămâne de văzut cât de eficientă este o astfel de investiţie.

ABC-ul infrastructurilor de cercetare
Pentru o unitate de cercetare (institut, centru de cercetare dintr-o universitate, mai rar firmă) infrastructura de cercetare reprezintă adesea cel mai valoros (şi specific) activ tangibil. Aceeaşi infrastructură este însă esenţială pentru acumularea unui ansamblu de active intangibile, cum ar fi resursele umane, know-how-ul, proprietatea intelectuală, parteneriatele.

Achiziţia unui echipament de cercetare costisitor (cum sunt cele folosite în crearea de materiale noi şi caracterizarea fizică a acestora) trebuie neapărat să aibă în vedere condiţii adecvate de instalare şi funcţionare. În ultima vreme există, de pildă, un interes deosebit pentru nanotehnologie (este „la modă“) şi echipamentele sofisticate din acest domeniu proliferează. Controlul şi/sau investigarea proprietăţilor materialelor la scară „nano“ (zecimi sau miimi de micrometru), sau chiar la scară atomică necesită însă o stabilitate mecanică deosebită (amplasarea se face într-un veritabil buncker) şi uneori o ecranare electromagnetică perfectă. O firmă doritoare de profit vă poate vinde şi un echipament pentru care nu aveţi condiţii adecvate de instalare, dar o astfel de investiţie va fi ratată. Alte echipamente vor necesita un mediu curat (camera albă) şi fluide ultrapure (unele gaze sunt toxice sau explozibile, Fig. 1). Pe scurt, infrastructura suport este pretenţioasă şi reclamă costuri mari de funcţionare.

Competenţa personalului care deserveşte echipamentul este şi ea extrem de importantă. Deşi echipamentele tehnologice şi de caracterizare sunt în momentul de faţă „supercomputerizate“, este numai o iluzie faptul că ele „funcţionează singure“. De fapt tehnica de calcul încorporată are alte funcţii: controlul funcţionării unui echipament deosebit de complex (Fig. 2), prelucrarea rezultatelor măsurătorilor, stocarea informaţiilor legate de procesele tehnologice sau de măsură, schimbul de informaţie cu alte echipamente/laboratoare. Ideal, echipamentul este operat de un cercetător specializat, care planifică experimentul, îl ghidează pe parcurs, selectează rezultatele de interes. Un detaliu esenţial: selecţia şi pregătirea probelor examinate/procesate.

În general avem de-a face cu colective de cercetare care dispun de un set de echipamente/aparate de cercetare. Competenţa cercetătorilor şi stilul de lucru influenţează decisiv rezultatele cercetării, eficienţa utilizării echipamentelor, finanţarea obţinută prin contracte etc. Colaborarea cu alte colective şi accesul la alte infrastructuri sunt lucruri importante, pentru că este greu să dispui de toată aparatura utilă şi (lucru care îl recunoaştem mai greu) de toate competenţele care ar putea face cercetarea să progreseze. Desigur, dacă ai bani, achiziţionezi noi aparate sau recrutezi personal suplimentar, dar timpul trece şi „ţintele“ cercetării sunt în permanentă mişcare.

Centre de cercetare „deschise“
Tradiţional, fiecare colectiv CD foloseşte propria dotare (inclusiv tehnica de calcul cu programe specifice). Finanţarea CDI stimulează adesea „parteneriatul“, ceea ce înseamnă că un număr de colective din institute/facultăţi diferite colaborează într-o cercetare mai amplă, discutând rezultatele şi publicând împreună.