Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

O cale spre succesul financiar

29 Octombrie 2015



Am întâlnit, cu ocazia unui eveniment IT de tip târg-expoziţie-serie de conferinţe recent încheiat, o firmă autohtonă care pare să fi găsit o reţetă de construire a succesului financiar pe o piaţă marcată de tensiune şi dezamăgiri.

Concret, firma respectivă, fondată şi administrată de câţiva oameni tineri, cu pregătire tehnică şi de marketing, a dezvoltat o soluţie proprie, de tip platformă de comunicare, pe care o vinde în piaţă sub formă de serviciu firmelor interesate.

Baleierea potenţialilor clienţi i-a dus pe acţionarii firmei respective către domeniul comerţului cu amănuntul ca fiind domeniul cu cel mai mare potenţial de interes pentru soluţia lor vândută ca serviciu. Rezultatul? După câţiva ani de muncă, compania respectivă are peste 1500 de firme client de comerţ cu amănuntul în cadrul platformei. Clienţii folosesc platforma pentru gestionarea securizată a tuturor documentelor cu caracter sensibil de care au nevoie în desfăşurarea activităţii, de la ordine de vânzare la liste de disconturi şi gestiune de stocuri.

De ce este interesant (şi demn de menţionat) exemplul acestei companii autohtone de soluţii şi servicii IT? Din două motive principale. Primul ar fi acela că firma în cauză demonstrează că şi în România se poate găsi o nişă de activitate constantă şi profitabilă dacă se respectă o lege de bază a desfăşurării unei afaceri: identificarea unei zone cu potenţial şi construirea unei soluţii pentru acoperirea acelei zone. Cu alte cuvinte, strategia oceanului albastru pusă la treabă cu toate elementele ei definitorii.

Al doilea motiv ar fi acela că, odată succesul repurtat pe o nişă anume, conducerea executivă a firmei nu s-a grăbit să extindă oferta către alte verticale industriale, deşi le-a studiat şi le studiază în continuare cu atenţie. Cu alte cuvinte, firma respectivă nu s-a grăbit să se "arunce" în vâltoarea bătăliei de cucerire de clienţi noi cu orice preţ (o meteahnă din nefericire prea des întâlnită pe meleaguri carpatine şi care, aproape întotdeauna, duce la eşec şi faliment), ci a preferat să adâncească şi să exploateze la maxim nişa în care deja activează.

Conducerea firmei nu exclude extinderea în viitor pe alte verticale, însă vede o asemenea acţiune ca fiind necesar a fi executată cu mare precauţie, de preferinţă în verticale unde, de exemplu, influenţele factorului politic sunt minime, dacă nu chiar zero. Este de la sine înţeles, în aceste condiţii, că firma respectivă exclude în acest moment extinderea pe verticala administraţiei publice, deşi, judecând lucrurile obiectiv, o astfel de verticală ar avea nevoie ca de aer de implementarea unei soluţii de tip platformă de comunicare documente ca element predefinitoriu al atingerii stadiului de interoperabilitate a serviciilor publice pe care şi-l doreşte o ţară întreagă de zeci de ani.

Mai degrabă, conform oficialilor firmei în cauză, extinderea activităţii se va face către oferirea de soluţii suplimentare platformei deja existente, cum ar fi soluţiile de analiză inteligentă a datelor, chiar dacă o astfel de soluţie va fi preluată de la un nume deja consacrat de pe piaţă şi integrată în platforma existentă. Apariţia unui al treilea element al reţetei succesului, fidelizarea prin extinderea ofertei de servicii, nu are, în opinia mea, cum să surprindă în condiţiile unei afaceri aşezate pe baze temeinice şi sănătoase.

Faptul că această companie IT înregistrează succes pe o piaţă săracă demonstrează că nu totul e compromis şi că, prin adoptarea unor metode care, culmea, erau bine încetăţenite în societatea autohtonă cu mai bine de şaptezeci de ani în urmă, liniştea dată de desfăşurarea unei activităţi profitabile şi legitime se poate instaura. În mod cert, cu o floare nu se poate face primăvară, însă aproape la fel de cert este faptul că exemplul firmei mai sus menţionate nu este singular pe piaţa locală.

Iar acest lucru este dătător de speranţă, chiar şi în condiţiile necunoaşterii dimensiunilor reale ale fenomenului. România are nevoie mai mult ca oricând de afaceri solide, construite pe principii vechi, dar robuste, nepoluate de influenţele şi metehnele politice, şi neinfluenţate de mentalitatea de tip "muşcă şi fugi", care a dovedit în douăzeci şi cinci de ani ce efecte dezastruoase poate genera în plan social.

P.S. Am omis intenţionat numele firmei la care am făcut referire mai sus. Pe o piaţă marcată de suspiciuni şi mentalitate de tip "gura satului", orice articol scris despre un exemplu pozitiv are toate şansele să fie catalogat imediat drept publicitate mascată sau interes ocult. Capra vecinului este încă la mare modă. De aceea, cei care, potenţial, sunt dornici să cunoască mai multe despre activitatea acestei companii sunt rugaţi să efectueze singuri o cercetare de piaţă. Eu nu pot decât să-i asigur că firma există şi că activitatea pe care o desfăşoară e reală.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
Evelyn
Foarte interesant, voi incerca sa gasesc firma si sa vad exact cu functioneaza software si cat de mult ma poate ajuta in activitatea de comert cu cele 4 magazine agricole. Evelyn @ http://magneticcooky.com
25 Noiembrie 2015, 02:09:12