Revista >> Noiembrie - Decembrie 2015 [Nr. 180] >> Cercetare & Invatamant superior

Platforme vitale pentru creșterea eficienței învățământului superior românesc

Alexandru Batali

25 Noiembrie 2015

Încotro se îndreaptă învățământul universitar nu este o interogaţie retorică, ci una care stă la baza dezvoltării politicilor și strategiilor educaționale românești. O întrebare la care responsabilii Educației nu pot da un răspuns pertinent fără date corecte și actualizate, care să permită realizarea unor analize predictive valide.

Câți studenți sunt la momentul actual în România? Câți dintre aceștia absolvă și câți reușesc să se angajeze în specializările studiate? Cum se alocă finanțările acordate de către stat? Care sunt domeniile de doctorat cele mai căutate în România? Câți dintre absolvenții facultăților românești aleg să lucreze peste hotare? Care este nivelul de absorbție al pieței forței de muncă locale? Ce verticale industriale se confruntă cu un deficit de resurse și care sunt domeniile expuse la acest risc în viitor?

Sunt întrebări la care sistemul educațional românesc nu poate oferi, încă, rapid și clar, răspunsuri pertinente fără a avea acces liber la date deschise, validate, actualizate și intercorelate. Lipsurile pe care sistemul educațional autohton le înregistrează încă la acest nivel au un impact direct asupra eficienței și calității politicilor și strategiilor educaționale din România, iar repercusiunile profunde sunt vizibile pe termen lung.

Pentru a răspunde acestor provocări majore, Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) a implementat în perioada aprilie 2014 – decembrie 2015 proiectul structural „Politici bazate pe evidențe și impactul asupra pieței forței de muncă“ (INFO-HE), prin care a dezvoltat trei platforme informatice (RMU, REI și SAPM) ce urmează să fie integrate la nivel național și care permit monitorizarea traseului educațional la nivelul fiecărui individ, precum și angajabilitatea absolvenților de studii superioare. Potențialul dezvoltărilor ulterioare ale acestui proiect este uriaș, însă principalul beneficiu imediat este acela că oferă instrumente de suport decizional și analize predictive bazate pe date reale.

Nevoia de transparență
„Nevoia de date curate, actualizate, corelate și interoperabile în sistemul învățământului superior românesc este un subiect pe care îl discutăm de multă vreme. Am avut o primă tentativă de a implementa RMU în 2009-2011 şi nu am reușit. Iar când ne punem întrebarea de ce tot acest efort bine structurat a eșuat, ar trebui să ne uităm, în primul rând, către noi, cei care încercăm să colectăm datele. Apoi ar trebui să vedem cât anume din lupta surdă dintre autonomie și transparență a influențat această nereușită. Platformele dezvoltate de UEFISCDI nu sunt doar pentru instituțiile și universitățile publice. Universitățile private, chiar dacă nu sunt finanțate, trebuie să furnizeze și ele date despre studenți, pentru că a ști cine studiază în România este o problemă de credibilitate a țării noastre. Pe de altă parte, atunci când am construit RMU, acesta nu a fost conceput ca un alt mijloc de a controla și obosi universitățile. Ci și pentru faptul că, din păcate, în România, din când în când, se emit fals diplome - nu diplome false! -, și nu se cunoaște parcursul educațional al celui care primește o diplomă. De ce să nu avem această transparență?“
Prof. Adrian Curaj, fostul Director General UEFISCDI, actualmente Ministrul Educației Naţionale și Cercetării Științifice

Un adevăr dureros
„Faptul că nu știm niciodată câți studenți avem în România reprezintă un adevăr dureros. La două decenii și jumătate de la momentul 1990 ne aflăm în situația tristă în care avem date mai bine puse la punct și mai corelate în învățământul preuniversitar decât în învățământul superior. Ceea ce este un nonsens, pentru că, din punctul de vedere al capacității instituționale, învățământul superior ar trebui să stea mai bine“, a declarat Ligia Deca, Consilier de Stat al Președinției României, în deschiderea evenimentului de lansare a celor trei platforme.

Consilierul prezidențial a subliniat faptul că încrederea societății în sistemul educațional românesc este dată de transparență. „Câtă vreme nu reușim să explicăm și să exemplificăm beneficiile educației și ale unui sistem competitiv de cercetare nu putem spera la o finanțare sporită sau la încredere din partea celor care ar trebui să susțină aceste sisteme“, a mai precizat Ligia Deca.

Disfuncționalități în sistem
Reprezentantul Ministerului Educației Naţionale (MENCS) și Cercetării Științifice (MENCS), Antonela Toma, director în cadrul Direcției Finanțarea Învățământului Superior, a confirmat ideea că sistemul de învățământ românesc are nevoie de sisteme informatice performante, însă a evidențiat și o serie de minusuri existente la momentul actual: „Sistemele de colectare a datelor sunt diferite în funcție de necesitățile la care răspund. De exemplu, sistemul de colectare al INS răspunde nevoii elaborării unor studii importante la nivel național și internațional. Sistemul de colectare a datelor din MENCS răspunde unor cerințe specifice, cum sunt cele legate de finanțarea învățământului superior, care necesită o mulțime de date și raportări făcute de universități. Toate aceste sisteme de colectare a datelor sunt însă operate independent și paralel.“

Un al doilea aspect adus în discuție de reprezentantul ministerului a fost cel al proiectelor care se desfășoară în cadrul diverselor instituții ale statului și în cadrul cărora se elaborează baze de date complexe, care livrează rezultate deosebit de importante. „Din nefericire, aceste rezultate nu sunt utilizate în mod eficient, iar bazele de date nu sunt interconectate, platformele elaborate în cadrul acestor proiecte nefiind interoperabile“, a concluzionat Antonela Toma.
CNR: Ministerul are nevoie acută de date

Răzvan Teodorescu, președintele Consiliului Național al Rectorilor (CNR), a argumentat nevoia de date nu doar la nivelul ministerului, ci și al universităților: „Din punctul de vedere al CNR, MENCS are o nevoie acută de astfel de date. Dar nu numai pentru ca să știe cum să aloce banii, ci pentru a ști și ce direcții trebuie dezvoltate de la an la an, astfel încât să putem face față tuturor provocărilor. Trebuie să avem date reale, centralizate, intercorelate și accesibile universităților, pe baza cărora acestea să își poată face planuri și să construiască proiecte sustenabile.“

Finanțare în funcție de rata de angajare
Problema finanțării a fost însă readusă în atenție de către Nicolae Istudor, vicepreședintele Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), care a subliniat importanța ce trebuie acordată în procesul de evaluare a nivelului de angajare al absolvenților: „Dacă avem toate informațiile colectate de la universități la MENCS și le putem integra cu cele din Registrul General de Evidență a Salariaților (REVISAL) și din sistemele Ministerului de Finanțe, putem să ajungem la un sistem integrat care să ne ajute să evaluăm universitățile și din perspectiva impactului pe piața muncii. Cred că ar trebui să ne gândim la o finanțare diferențiată în funcție de câți dintre absolvenți sunt angajați pe specializarea urmată.“

Ce ne mai lipsește?
Profesorul Anton Anton, președintele Consiliului Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior (CNSPIS), a evidențiat și el două minusuri majore, dar nu de natură tehnică. „Avem și încercăm să facem baze de date și acesta este un pas extraordinar. Ne mai lipsesc însă voința politică de a le implementa și perseverența. (...) Bazele de date înseamnă ordine, însă nu rezolvă toate problemele și, în niciun caz, pe cea a finanțării. Dar oare vrem toți ordine, transparență, claritate? Ne lipsește încă transparența pentru că unora le este frică de așa ceva. Eu cred că ar trebui să trecem peste această frică și să încercăm să înțelegem că așa ne recrutăm studenții. Nu vrem un Big Brother, dar dacă vrem succes în recrutare trebuie să arătăm câți studenți avem, ce le oferim, cum îi finanțăm, care sunt secțiile de succes și așa mai departe.“