Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Noua abordare tehnologică a platformelor UEFISCDI

25 Noiembrie 2015



Noile platforme UEFISCDI au fost concepute astfel încât să reducă efortul universităților în procesul de introducere, actualizare și accesare a datelor, oferindu-le acestora funcționalități avansate de analiză, precum și garanția unor niveluri ridicate de securitate și disponibilitate a informațiilor.



Platformele dezvoltate și implementate de UEFISCDI (RMU, REI, SAPM) au fost proiectate astfel încât să nu necesite resurse suplimentare de dezvoltare a infrastructurilor de la nivelul facultăților, prin mutarea aplicațiilor în mediul on-line. „Fiind vorba de platforme web, accesarea acestora nu presupune costuri din partea actorilor implicați și nici resurse hardware și software suplimentare, conectarea realizându-se prin intermediul browser-elor web“, ne-a declarat Marius Nicolăescu, Șef Serviciu Informatică și Infrastructură Suport din cadrul UEFISCDI.

Noua abordare permite și reducerea efortului facultăților în dezvoltarea propriilor competențe tehnice. „Prin proiectul INFO-HE au avut loc deja o serie de sesiuni de formare cu reprezentanți ai universităților, care ne-au confirmat simplificarea procesului de operare. Feedback-ul din partea reprezentanților universităților, inclusiv personalul IT, este unul pozitiv“, precizează specialistul UEFISCDI.

Efort redus de interconectare
Soluția aleasă de departamentul IT al UEFISCDI a facilitat procesul de interconectare a platformelor cu sistemele utilizate de facultăți pentru gestiunea studenților, cel de sincronizare a bazelor de date și a eliminat efortul suplimentar din partea personalului administrativ.

Interconectarea celor trei platforme cu sistemele proprii ale universităților se realizează prin colaborare directă între departamentele tehnice ale acestora și echipa IT a UEFISCDI, care oferă suport tehnic tuturor utilizatorilor platformelor. Totodată, aceștia au la dispoziție module de tip „Help“ integrate în interfețele de lucru, manuale și tutoriale în format electronic, precum și o platformă de comunicare online prin intermediul căreia pot solicita funcționalități suplimentare și oferi feedback pe componentele sistemului.

„Interconectarea sistemelor universităților cu platformele REI, RMU și SAPM este asigurată prin proceduri specifice și canale de comunicații securizate. Sistemul este astfel conceput încât să permită unităților de învățământ să încarce și să actualizeze date despre studenți pe toată perioada anului universitar. Platformele au implementate nativ suport pentru export/import de date, utilizând diferite servicii web“, explică Marius Nicolăescu.

Pentru a standardiza procedurile de interconectare, departamentul IT al UEFISCDI a desfășurat o serie de consultări cu grupurile de experți de la nivelul universităților, în urma cărora au rezultat o serie de nomenclatoare aplicabile tuturor instituțiilor de învățământ superior. Sistemul conceput de specialiștii UEFISCDI include un modul de actualizare cu versionare a nomenclatoarelor din domeniu.

Disponibilitate ridicată a datelor
Cele trei platforme sunt găzduite în Data Center-ul UEFISCDI, care asigură redundanța fizică la nivel de conectivitate, climatizare și alimentare cu energie electrică, dar și la nivel software. Arhitectura hardware și software, formată din servere fizice și virtualizate pe care sunt implementate platformele, permite scalarea pe orizontală și alocarea resurselor în timp real în funcție de necesități.

Soluţia de backup este găzduit în centrul de date al Serviciului de Telecomunicații Speciale, operațiunile realizându-se incremental, zilnic, prin canale securizate. „Avem în vedere extinderea infrastructurii prin implementarea unui sistem de Disaster Recovery, care replică în timp real aplicațiile critice într-un Data Center secundar, conform reglementărilor internaționale“, precizează Marius Nicolăescu.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite