Revista >> Noiembrie - Decembrie 2015 [Nr. 180] >> Cercetare & Invatamant superior

Sustenabilitatea programelor educaționale pe piața muncii

Alexandru Batali

25 Noiembrie 2015

Prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara: „Finanțarea instituțiilor de învățământ superior trebuie să ia în calcul utilitatea lor în economie”

În orice sistem competitiv investițiile urmează performanța, depind de informații și de rezultate ce pot fi cunatificate și transformate în unități corecte și coerente de măsură și de repartizare a resurselor. Aceasta este o temă importantă și pe agenda învățământului superior, domeniu în care stabilirea unor criterii actuale de finanțare a universităților reprezintă o provocare majoră. Impactul și utilitatea pe care programele educaționale le au pe piața muncii, adaptarea lor la necesitățile curente ale economiei și societății, sunt aspecte și totodată repere esențiale ale acestei problematici complexe, pe care am le-am analizat împreună cu prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Dincolo de planul dezbaterii, UVT avansează propuneri și soluții concrete, poziționându-se ca o universitate aflată în avangarda schimbărilor de conținut din învățământul superior.

Cum se construiește o specializare universitară? Are acest proces legătură cu mediul economic sau ține mai mult de o strategie unilaterală, a instituției?
Un program educațional în învățământul superior trebuie construit astfel încât să aibă o utilitate economică și socială pentru toți stakeholderii programului respectiv: universitate, instituții din mediul socio-economic, studenți, comunitate/autorități locale etc.

Studenții sunt interesați să dobândească competențele necesare care să le permită angajarea și, de ce nu, obținerea unor venituri salariale și perspective de carieră cât mai mari.
Universitatea dorește să recruteze prin programul respectiv cât mai mulți studenți, din rațiuni financiare, de calitate cât mai bună, care în urma derulării programului să deprindă competențele necesare pentru a genera performanțe cât mai bune în zona cercetării sau angajabilității. La fel ca și în marile universități, calitatea procesului educațional derulat în cadrul acelui program este validată de piața muncii, prin procentul de angajabilitate a absolvenților săi.

Instituțiile din mediul economico-social sunt interesate să recruteze absolvenți buni, competenți, capabili să contribuie la dezvoltarea organizației. Dorința acestora este ca absolventul de facultate să fie echipat cu cât mai multe abilități și competențe ca urmare a cursurilor, seminariilor și activităților presupuse de desfășurarea programului educațional urmat.

Autoritățile locale sunt interesate atât de contribuțiile financiare pe care tinerii absolvenți le vor aduce la bugetul local, prin impozite și taxe, cât și de capitalul uman (măsurat prin numărul și pregătirea profesională a acestuia) care constituie veritabile atuuri în atragerea investițiilor străine către regiunea respectivă.

Pentru o dezvoltarea economică sustenabilă este esențial ca toți acești stakeholderi să colaboreze, iar universitățile să dezvolte programe educaționale flexibile care să răspundă acestor nevoi.

Ministerul Educației are un rol în acest proces?
În virtutea autonomiei universitare, MEN trebuie să se comporte mai mult ca un organism reglator care impune principiile generale și direcțiile de acțiune, fără a favoriza sau dezavantaja o universitate în detrimentul alteia. Să supravegheze doar legalitatea funcționării unor universități performante, acestea bucurându-se de o flexibilitate suficient de mare pentru a realiza programe aliniate necesităților stakeholderilor și regiunilor din aria de activitate. În cazul universităților cu probleme, supravegherea și implicarea Ministerului trebuie să fie foarte strictă, iar măsurile foarte dure. Este de neiertat ignoranța cu care sunt tratate universități de calitate îndoielnică unde nu se fac ore, unde evaluarea se face în mod reprobabil, unde etica academică nu mai este de mult la ea acasă.

Unde poate acționa Ministerul, în contextul în care vorbim de sporirea autonomiei universitare?
Ministerul are ca pârghie finanțarea universităților, iar modul în care distribuie banii poate crea schimbări extrem de benefice în sistem. În acest sens, finanțarea instituțiilor de învățământ superior trebuie să ia în calcul utilitatea acelor universități pentru regiune și pentru România, urmărind angajabilitatea absolvenților după finalizarea studiilor. Mă refer la angajabilitatea în România, pentru că doar aceasta aduce utilitate socială în țară. Nu ne încălzește cu nimic dacă noi cheltuim bani publici în a forma absolvenți care părăsesc țara și plătesc impozite și taxe altor state.

Cum măsurăm angajabilitatea absolvenților de universități în România? Simplu! Conectăm bazele de date din trei ministere: Educație (Registrele cu absolvenți identificați pe bază de CNP), Muncă (Revisal, unde avem informațiile privind angajarea absolvenților) și Justiție (există și absolvenți care încep demersuri antreprenoriale și apar ca asociați la Oficiul Registrului Comerțului).