Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Technology >> Notebooks >> Stiri si comunicate

Acer lanseaza in Romania noua serie de sisteme de gaming Predator

09 Decembrie 2015



Acer aduce în România cea mai extinsă și puternică linie de dispozitive de gaming: laptopuri, desktopuri, monitoare și tablete.

“Noua gamă Predator a fost gândită pentru cei mai exigenți gameri. Am adus monitoare noi, performante, sisteme desktop, prima tabletă de gaming, dar și cele mai puternice laptopuri ale momentului. Și pentru că gaming-ul este sinonim cu performanța, ne așteptăm ca, pe lângă cei care vor să joace cu detalii la maximum cele mai recente titluri de jocuri, și profesioniști din business sau grafică să fie interesați de noile modele,” a declarat Constantin Balmuș, director reprezentanței Acer în România.

Predator G9-791 este primul laptop de gaming cu ecran 4K lansat în România, dar și cel mai puternic. Sistemul rulează a șasea generație de procesoare Intel® Core™ i7-6700HQ, are 64GB de memorie RAM DDR4 și grafică NVIDIA® GeForce® 980M cu memorie grafică de până la 4GB DDR5. Disponibile atât în varianta de 15 inchi, cât și 17 inchi, cu rezoluție 4K sau Full HD, laptopurile suportă până la trei display-uri, inclusiv un monitor cu NVIDIA G-SYNC™, pentru o experiență de joc plină de realism. Totodată, sistemul dispune de Predator FrostCore, un al treilea cooler ce poate fi plasat în locul unității optice, pentru a reduce temperatura procesorului și a plăcii grafice cu până la 5%, oferind o experiență de gaming mai cursivă, în special în cazul solicitării la maximum a sistemului.



Tags: Acer, gaming, Predator

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite