Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Gabriel Pavel, Small and Medium Solutions & Partners Manager, Microsoft Romania: „Microsoft a fost permanent preocupata de companiile mici si medii“

24 Iunie 2006



Sectorul IMM reprezinta pentru marii editori de solutii software o oportunitate ce nu poate fi neglijata, dar care impune un mod de abordare aparte, adaptat nevoilor si specificului companiilor mici si mijlocii din Romania. Pentru a afla care sunt problemele reale cu care se confrunta in ofertarea IMM-urilor autohtone, am adresat cateva intrebari reprezentantului unuia dintre cei mai importanti jucatori din zona IT, dl Gabriel Pavel, Small and Medium Solutions & Partners Manager, Microsoft Romania.
Gabriel_Pavel
- Cum abordeaza Microsoft piata IMM? Ofertele au fost concepute la nivel de corporatie sau au fost redefinite pentru IMM-urile romanesti?


Gabriel Pavel, Small and Medium Solutions & Partners Manager, Microsoft Romania: Microsoft a fost permanent preocupata de companiile mici si medii. Aceste preocupari se regasesc in modul in care compania noastra investeste permanent in: parteneri specializati pentru acest segment de piata si produse special proiectate (de exemplu: Small Business Server – suite de servere pentru companii mici si medii; Office Small Business Edition, Dynamics NAV – ERP, care acopera intreg spectrul de companii medii, indiferent, pe numeroase verticale etc.). Un segment distinct in abordarea Microsoft, caruia ii sunt alocate resurse, il reprezinta sustinerea programelor de marketing, de instruire si valorificare a oportunitatilor de business. Toate acestea nu se pot intampla in afara specificului local, deoarece conditiile din piata romaneasca necesita actiuni specifice: l Produse localizate in limba romana (Windows XP, Office 2003, Dynamics NAV 4.0, lansarile de Windows Vista si Office 2007 se vor face si cu versiuni localizate etc) l Parteneri locali (ISV) care dezvolta produse specializate pentru piata din Romania l Parteneri locali care construiesc PC-uri sub brand propriu l Preturi aliniate la conditiile economice (in medie, produsele localizate sunt cu 25% mai ieftine decat produsele ne-localizate) l Introducerea unor modele de licentiere (bazate pe inchiriere), care sa usureze foarte mult costurile initiale de achizitie si accesul la un spectru cat mai larg de tehnologie.


- Care sunt principalele dificultati pe care le intampina un vendor de ITC pe segmentul de piata IMM?


Gabriel Pavel, Microsoft Romania: Eu nu as dori sa le definesc dificultati, ci mai degraba cerinte specifice ale companiilor mici si medii, cum ar fi posibilitati diverse de finantare a achizitiilor de IT (deoarece, in primul rand, companiile doresc sa-si foloseasca cash-flow-ul in investitii direct productive). Avand in vedere faptul ca infrastructura IT a acestor companii este relativ redusa, acestea nu doresc sa aiba resurse de IT interne. Deciziile de investitie in IT se bazeaza in special pe consultarea partenerilor care furnizeaza serviciile de IT catre aceste companii si nu au in spate o fundamentare de tehnologie, ci o fundamentare de beneficii ale business-ului. Lipsa resurselor interne de IT se reflecta si in modul in care se abordeaza implementarea diverselor noi servicii IT (servicii de tip ERP etc.) – acestea trebuie sa fie realizate mai ales de catre parteneri (acolo fiind necesare aptitudini si competente specifice).


- Exista parteneri Microsoft focalizati exclusiv pe acest segment?


Gabriel Pavel, Microsoft Romania: Exista foarte multi parteneri Microsoft in Romania care sunt focalizati preponderent pe segmentul companiilor mici si medii, fie ca sunt asamblatori de PC-uri (aproximativ 1.000), fie ca sunt integratori de sisteme informatice de dimensiuni reduse (aproximativ 200), fie ca sunt dezvoltatori de aplicatii software (ERP, CRM etc. – aproximativ 300), fie ca sunt centre de training, in care clientii nostri pot sa-si completeze competentele IT (in masura in care acestia considera ca este necesar). Este foarte important, de subliniat ca reteaua de parteneri acopera intreaga tara (lucru foarte important, deoarece in Romania sunt inregistrate mai mult de 400.000 companii mici si medii, distribuite in intreaga tara).


- Care sunt nevoile cele mai importante ale clientilor din segmentul de IMM si cum raspunde Microsoft acestora?


Gabriel Pavel, Microsoft Romania: Raspunsul este o suma a celor spuse mai sus: l avem produse specifice, in care cuvantul de ordine este usurinta in utilizare si integrarea cu tehnologiile care sunt deja folosite de catre clientii nostri si care aduc beneficii de business imediat (prin cresterea productivitatii, prin gestiunea corecta a informatiilor financiar-contabile etc.) l avem solutii de finantare (bazate pe sisteme de licentiere de tip inchiriere) care usureaza foarte mult accesul la tehnologie al companiilor si in plus ajuta la administrarea judicioasa a cash-flow-urilor l avem cea mai completa retea de parteneri (cu experienta si competente specifice), care raspund oricarei nevoi de business ale companiilor mici si mijlocii si care sunt de fapt consultanti de IT pentru acestea.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite