Ce fel de Romānie vrem? Proiect pentru o țară care īși īnţelege potențialul și īl valorifică
Școala este a modelelor și a descoperirilor, a întrebărilor care își caută răspuns și a orizonturilor deschise. Este spațiul dezvoltării personale și al începuturilor de drum și, apoi, spațiul de revenire continuă. Este centrul și în centrul comunității. O respectăm pentru că prin ea suntem ce suntem, prin ea și dascălii noștri, aceia care au crezut în noi de multe ori, chiar mai mult decât au crezut, poate, familia și prietenii. Pentru profesori, școala este spațiul consacrării, acolo unde, zi de zi, oferă elevilor bucuria de a studia și esența valorilor, cele care vor da structura fină a dezvoltării lor viitoare.
Educația reprezintă principala cale prin care societatea poate și trebuie să ofere tuturor șansa să își atingă potențialul maxim și astfel să poată răspunde, individual și colectiv, dinamicii schimbărilor societale și nevoilor personale. Lumea din jurul nostru se schimbă cu o viteză copleșitoare, iar școala românească are datoria de a forma cetățeni pregătiți să fie actori veritabili în această dinamică, pregătiți pentru viitor. Stilul de viață se schimbă, oamenii sunt mai mobili, conectați, oportunitățile sunt globale, iar nevoia de educație personalizată crește. Traiectorii educaționale flexibile, inovație în conținut și în mod de livrare, resurse educaționale deschise și reutilizabile, interdisciplinaritate sunt provocări despre care vorbim și în legătură cu care acționăm.
Fluidul dintre manualul printat, ca simbol cultural, și resursele on-line la care contribuie atât educatorul, cât și cel educat, este esențial. Profesorii, ca mentori, trebuie să-l înțeleagă, să-l valorifice și să contribuie la dezvoltarea lui, să-i stimuleze pe elevi să-și pună întrebări și să caute răspunsuri, să aprecieze inovația și să-i stimuleze să contribuie.
Şansa unui dialog onest
Proiectul România educată, lansat de Administrația Prezidențială, este oportunitatea pe care trebuie să o fructificăm pentru a înțelege și formula ce fel de viitor vrem, ca apoi să acționăm. Ne va ajuta să reflectăm, să analizăm, să discutăm și să optăm. Ideea de participare în tot acest dialog la nivelul societății românești va valorifica forța inteligenței colective și va putea genera energia acțiunilor viitoare asumate, acel „self fullfiling profecy“. Este o platformă de dezbatere profundă, destinată să ne ofere posibilitatea unei evaluări a realității pentru o proiecție asupra viitorului. Suntem la momentul la care putem realiza o radiografie onestă, care să ne permită să înțelegem unde suntem, ce avem bun și ce ne lipsește. Este șansa unor dezbateri de substanță, reale, în care să fie implicați toți actorii sociali: de la elevi la profesori, de la părinți la reprezentanți ai mediului economic, și nu numai. Educația, ca și inovarea, ne privesc și ne afectează pe toți, indiferent de rolul pe care îl avem, „îmbracă“ întreaga societate. De aceea cred că este important să participăm cu toții la acest demers: acela de a construi o viziune de țară. Pentru ca participarea ne ajută să o asumăm și să acționăm!
România pe care mi-o doresc
Pentru mine, România educată înseamnă școala care vibrează în jurul dorinței de cunoaștere a copiilor, unde tinerii sunt educați în spiritul societății în care dorim să trăim. Această Românie este țara care își aduce toți copiii în școală și care le oferă șansa de a fi cei mai buni. Locul unde școala de la sat devine centrul comunității, transformând-o. Este societatea care reușește să nu piardă acest potențial semnificativ de inteligență și creativitate. Cea care, în dinamica globală în care se discută de orașe inteligente (smart cities) și megapolisuri nu uită de spațiul rural ca diversitate culturală, forță creativă și oportunitate pentru România. Poate sat inteligent („smart rural area“) va însemna un mod nou și dinamic de a proteja și valorifica tradițiile, în timp ce aducem aici inovarea și tehnologiile. Armonios de trăit, provocator pentru inovare și business: de la industrii creative la digitizarea agriculturii- acea agricultură 4.0 ce poate face diferența, ca specializare inteligentă a României. Este respectul față de tradiții și recunoștința față de potențialul natural remarcabil al țării noastre.
România educată este și a dascălilor dedicați, care pun pasiune și energie în munca de zi cu zi. Pentru că, la rândul ei, societatea le recunoaște meritele. În această viziune de țară, conținuturile și modul de interacțiune dintre profesor și elev nu mai sunt tributare trecutului. Elevul este învățat să își pună întrebări, să își caute răspunsurile și, mai mult decât toate, este pregătit să își urmeze drumul în viață. Gândirea analitică este stimulată, iar ştiința este un mod în sine de a împărtăși cunoaștere, utilizând tehnologii și resurse informatice aflate la îndemâna tuturor. Educație în care am mutat accentul către interdisciplinaritate. Holisticul cere holistic, complexitatea contează! O numesc educație inovativă într-o țară care recunoaște, prin mijloace sociale și economice, rolul major al profesorilor în formarea de valori și caractere; este Romania pe care mi-o doresc!
În această Românie, mediul academic atrage excelență și meritocrație. O lume a diversității culturale și a efervescenței creative, în care autonomia universitară este resortul principal pentru integritate și profesionalism; este spațiul inclusiv al diversității și al democrației participative, al elitelor. Mă gândesc la un mediu deschis, „o lume“ în jurul căreia gravitează comunități, profesori, cercetători, studenți și absolvenți. Este vorba despre universitatea care dialoghează permanent cu mediul economic și reușește să își ajusteze oferta academică în raport cu dinamica socială și economică. Mai mult, reușește să înțeleagă aceste schimbări profunde, anticipează viitorul și își pregătește absolvenții pentru inovare și cunoaștere.
Avem un potențial uriaș pe care trebuie să îl stimulăm și să-l valorificăm în cercetarea științifică, creativitate și inovare. Prin investiția în cercetare științifică și în domeniile de specializare inteligentă putem să facem o România puternică.
Luminile de la Măgurele (laserul și sursa gamma), proiectul ELI-NP, ne plasează la frontiera cunoașterii și a tehnologiei. Ce fel de Românie vrem? Una care este doar gazdă a unei unicități științifice, sau una care, înțelegând forţa unicității și stimulând-o, gândește și acționează pentru transformarea unui întreg teritoriu într-un spațiu al viitorului: Valea Laserilor–Țara Luminilor, „Laser Valley- Land of Lights“. Un spațiu în care oamenii trăiesc, se educă, fac știință, cercetează și inovează. Atractor și accelerator pentru companii și idei noi, loc în care diaspora este atrasă, iar internaționalizarea învățământului superior și a cercetării științifice este naturală. Un proiect flagship asociat Strategiei Dunării, un teritoriu în care investițiile publice și infrastructura să genereze interes privat. Un teritoriu conectat atât cu centrul Bucureștiului, cât și cu aeroportul Otopeni și zona Giurgiu-Dunăre, iar fondurile europene dovedesc că pot contribui esențial nu doar la coeziune cât, mai ales, la inovare pentru competitivitate. O astfel de Românie vreau, una care să-și înțeleagă valorile și oportunitățile și să acționeze.
România educată este proiectul în a cărui realizare cred și pentru care îmi concentrez deplin energiile.
Cum construim
Dar viitorul începe cu acțiunea de azi! Am pornit, de aceea, drumul schimbărilor curriculare în învățământul gimnazial, alături de specialiștii de la Institutul de Științe ale Educației, dar și de experții grupului de lucru care ne va ajuta în tot demersul de regândire a întregii arhitecturi curriculare. Este vorba de persoane cu renume în lumea academică și a științelor educației, și îi enumăr aici pe academicianul Solomon Marcus, Florin Colceag, Radu Dop, Radu Gologan, Florin Munteanu sau Alexandru Mironov. Alături de toți aceștia mi-am propus un demers esențial pentru școala românească: conținuturi educaționale noi, menite să deschidă alte lumi pentru copiii noștri.
Tags: Cercetare, Educatie, Adrian Curaj
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)