Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Managementul cercetării inovative la INCDTIM Cluj-Napoca

28 Ianuarie 2016



Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare din Cluj-Napoca a fost înființat în urmă cu 66 de ani, în ideea de a dezvolta aplicațiile fizicii atomice în energetică. Întreaga activitate până în 1989 a fost direcționată spre asigurarea suportului științific, în domeniul fizicii, pentru industrie și societate. Dezintegrarea sectoarelor economice productive după 1990, a condus la restrîngerea activității și balansarea puternică spre cercetarea teoretică în fizică. Rezultatele obținute în institut erau modeste, din cauza suportului logistic de calcul și experimental net inferior comparativ cu institutele de cercetare din străinătate. La nivel european s-a definit în anul 2000 Strategia Lisabona, cu obiective foarte optimiste vizând recuperarea decalajului științific și tehnologic faţă de SUA, care, nesusținută de un management adecvat, a condus la eșec în ceea ce privește țintele, inclusiv în România.


Dr. ing. Adrian Bot, director general INCDTIM Cluj-Napoca

O instituție de cercetare desfășoară o activitate care urmărește două obiective fundamentale: cel academic, privind creșterea cunoașterii, și mai ales cel social, legat de creşterea valorii de întrebuințare a rezultatelor pentru societate. Definirea numărului de publicații cotate ISI ca obiectiv prioritar, în detrimentul celorlalte rezultate ale cercetării, și evaluarea instituțiilor de cercetare în funcție de suma acestor puncte, cu neglijarea completă a aplicabilității acestor rezultate, a fost o eroare de sistem, pe care echipa de management a INCDTIM a încercat să o corecteze în institut.

Începând cu anul 2014 s-au produs mutații importante în sistemul de gândire al responsabililor europeni și naționali, prin înțelegerea faptului că cercetarea ștințifică poate și trebuie să devină motorul creșterii eficienței și competitivității economice. Este pentru prima dată când Strategia națională de CDI pentru perioada 2014-2020 converge până la suprapunere cu cea europeană. Această strategie a fost urmată de Planul Național de CDI, care definește țintele de atins de sistemul românesc de cercetare, adecvate competențelor institutelor din sistem.

Un institut conectat la provocările cercetării inovative
Obiectivele privind dezvoltarea și cercetarea inovativă reprezintă o mare provocare pentru institutele din România și mai ales pentru noi, care activăm într-un domeniu al științei în care se consideră că obținerea de rezultate aplicabile în economia reală este mai dificilă. Aceasta este de fapt o paradigmă falsă: realitatea demonstrează că mai toate descoperirile tehnice importante din ultima perioadă au la bază cercetări fundamentale din fizică și chimie - materialele nanostructurate, echipamentele electronice, tehnica IT, etc. Obținerea unor astfel de rezultate impune însă asigurarea unor condiții de cercetare de vârf: echipamente științifice și de fabricație de mare valoare, respectiv echipe complexe de specialiști din domenii complementare, care să poată desfășura întregul ciclu al cercetării, de la cercetarea fundamentală la cea inovativă.

Mutări strategice pentru asigurarea cercetării de vârf
Asigurarea acestor condiții a constituit preocuparea noastră prioritară în ultimii ani. Pentru completarea dotării institutului cu echipamente de cercetare performante am aplicat și câștigat 4 proiecte finanțate din fonduri structurale și unul din programul Capacități mari, în perioada 2007-2013. Acestea au contribuit la modernizarea infrastructurii întregului institut. Ultimul proiect POS-CCE, finalizat în 11 noiembrie 2015 – “Centru de Cercetare şi Tehnologii Avansate pentru Energii Alternative“ – CETATEA, a creat condițiile logistice necesare pentru dezvoltarea de teme noi în domeniului energiilor alternative, cu caracter puternic aplicativ și având ca țintă impusă transferul tehnologic.

Din experiența noastră, prin participarea la programele de cercetare europene FP6 și FP7, am fost cooptați ca membri ai echipelor multinaționale, dovedind expertiză într-un domeniu aplicativ de cercetare și mai ales existența suportului logistic pentru activitățile din institut. Recunoașterea internațională a capacității și competenței colectivelor noastre de cercetare survine și ca urmare a colaborărilor bilaterale cu institute și universități din străinătate.



Scurtarea drumului spre transferul tehnologic
Aplicarea rezultatelor prin transfer tehnologic spre sectorul economic productiv, reprezintă un obiectiv care ne preocupă de mult timp, dar soluțiile încercate până în prezent au avut rezultate nesemnificative. Problema a fost îndelung dezbătută în Europa și soluțiile promițătoare au apărut ca instituții de brokeraj, care să intermedieze transferul tehnologic și eventual să suporte o parte din costurile investiționale implicate. Cel mai bun sistem este reprezentat de organizații care grupează pe domenii aplicative institutele de cercetare afiliate și au o echipă de management economic care caută beneficiarii industriali și intermediază întreaga activitate de transfer tehnologic.

Pentru noi, soluția cea mai bună la care am optat a fost integrarea în organizații complexe de tip cluster, care au cunoscut o dezvoltare mare în România în ultimii ani. Astfel, institutul nostru s-a înscris, începând cu 2014, în Cluj IT, Transylvania Energy Cluster - TREC, Agrofood Transylvania, și Mobilier Transilvan – cele mai active clustere din zona de Nord Vest. În cadrul acestor asociații profesionale, identificarea necesităților de produse inovative pentru sectorului productiv este mult mai exactă și rapidă, iar prezentarea rezultatelor noastre în vederea valorificării mult mai eficientă.

Ca urmare a recunoașterii rolului nostru de inițiator al inovării, a capacității și competenței tehnice în domeniul energiilor alternative, conferite de centrul CETATEA, am fost aleși pentru a deține președinția clusterului TREC.

Important de remarcat este faptul că la competiția de proiecte pe fonduri structurale POC 2015, secțiunea B clustere de inovare, cele 3 proiecte depuse de clusterele clujene au obținut cele mai mari punctaje, INCDTIM Cluj-Napoca fiind solicitantul cererii, la cel depus de TREC, dar și implicat în partea științifică în celelalte două.

Valorificarea oportunităţilor: integrarea în parcuri ştiinţifice şi în structuri asociative
Un factor important în dezvoltarea inovării în regiunea noastră îl constituie implicarea autorităților locale, prin cofinanțarea proiectelor, fapt care certifică recunoașterea importanței rezultatelor cercetării pentru dezvoltarea durabilă și rezolvarea cerințelor societale. Este de notorietate inițiativa Primăriei în definirea obiectivului Cluj Innovation City, obiectiv care a demarat prin realizarea în zona metropolitană a unui parc științific – Cluj Innovation Park. În această zonă vom construi un laborator deschis pentru testarea în fază pilot a prototipurilor din domeniul energiilor alternative realizate în institut, împreună cu firme din clusterul TREC. Este primul proiect care va fi finanțat prin POC, dar intenționăm să depunem în 2016 încă unul, pentru a construi o clădire de laboratoare unde să fie integrate colective din celelalte institute şi universități din Cluj-Napoca care activează în domeniu.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite