Revista >> Decembrie 2015 - Ianuarie 2016 [Nr. 181] >> Cercetare & Invatamant superior

O discuţie informală depre cercetare şi posibile implicaţii în viitorul apropiat

Dr. Catalin Nae, director general INCAS

28 Ianuarie 2016

Devine din ce în ce mai important să discutăm cu privire la relaţia între cercetare, dezvoltare, inovare, inventică şi alte concepte vehiculate în ultima perioadă prin documentele programatice şi strategiile lansate pe piaţă, precum şi despre formarea de resurse umane pentru cercetare. Şi mai ales cu privire la unele implicaţii pe care începem să le simţim din ce în ce mai puternic în activitatea noastră de zi cu zi.

Dr. Cătălin Nae, director general INCAS

Eu sunt implicat în zona cercetării şi am trecut prin toate fazele de dezvoltare, restructurare, privatizare, reorganizare şi repoziţionare în raport cu schimbările politice şi economice din ultimii 30 de ani. Evident că discut din perspectiva activităţilor desfăşurate în cadrul INCAS, instituţie cu o tradiţie de peste 60 ani în cercetarea fundamentală şi aplicativă, continuator al INCREST înainte de 1990 şi asociat cu toate programele majore din aviaţie (ex. IAR-93 şi IAR-99 în domeniul militar, ROMBAC şi IAR-705 în domeniul civil). Ba chiar un institut cu mare succes pe plan internaţional, întrucât suntem singurii membrii asociaţi în JTI Clean Sky2 din toată regiunea.

Importanța infrastructurii în valorificarea oportunităţilor de dezvoltare
Cred că o problemă care trebuie discutată la modul cel mai serios este legată de conceptul de infrastructură pentru cercetare. Este un subiect la ordinea zilei, există oportunităţi semnificative de exploatare a infrastructurilor de cercetare la adevăratul lor potenţial în programe UE şi internaţionale, există tot felul de oportunităţi. Problema este dacă înţelegem însă cu toţii acelaşi lucru prin conceptul de infrastructură.

INCAS deţine ceea ce numim o infrastructură pentru cercetare în domeniul aerospaţial, recunoscută ca atare în toate rapoartele UE cu privire la capacităţi existente în domeniul aviaţiei în Europa. De asemenea, există o relaţie directă cu toate organizaţiile mondiale implicate în problematica infrastructurilor de aviaţie, cum este cazul STAI (Supersonic Tunnel Association Internaţional). De ce este aceasta o infrastructură recunoscută? În primul rând pentru că integrează instalaţii specifice cercetării pe diverse componente de simulare (tunele aerodinamice, încercări structurale, teste mecano-climatice, etc.) pe bază de criterii de similitudine, care au un rol determinant în ceea ce se numeşte maturizarea TRL – Tehnology Readiness Level. Acesta este un proces de evaluare care permite poziționarea activităţii de la nivelul de cercetare fundamentală (TRL 1-4) până la produsul final în exploatare (TRL9). Deci este un aspect de specificitate legat de instalaţie, de capabilitatea acesteaia de a realiza condiţiile de simulare impuse, capacitatea de a interpreta ulterior rezultatele şi de a genera acel element de valoare adăugată care să permită dezvoltarea de noi tehnologii sau fundamentarea fenomenologică. Evident că asta implică clădiri tehnologice cu destinaţie specială (camera de experimentare la Sufleria Trisonică este o hală de 2.500m2 şi 20 m înălţime), un spaţiu protejat (12 hectare sunt alocate pe Platforma Militari), consumuri de energie şi utilităţi semnificative (consumăm 5MW/h numai pentru Sufleria Trisonică), personal tehnic pentru întreţinere, pază şi securitate, drumuri de acces (avem 1.5Km de drumuri tehnologice). Şi evident costuri mari, de modernizare, de întreţinere, de asigurare...

În mod similar stau lucrurile în toată lumea, că vorbim de ONERA (la Modane), de DLR (la Koeln şi în alte zone), sau la NASA Ames.

În România însă începem să atribuim conceptul de infrastructură la o cameră într-un bloc. În principiu cu o masă în mijloc şi un aparat achiziţionat din comerţ (off the shelf). Eu zic că poate fi un aparat interesant, se pot face investigaţii cu impact ştiinţific, dar nu este infrastructură. Mai ales că se poate îmbolnăvi persoana care are cheia de la cameră şi aşa fundamentăm şi politica de acces la infrastructura de cercetare.

Este momentul să avem o discuţie serioasă pe această temă. Pierdem oportunităţi majore de dezvoltare cu finanţare internaţională pentru că am dus în derizoriu conceptul de infrastructură.

Raportul cercetare – inovare şi inechitatea mecanismelor de finanţare

Un alt subiect important este raportul cercetare – inovare şi mecanismele de finanţare, în contextul în care ajutorul de stat este reglementat confuz. În viziunea mea ar trebui să găsim timp pentru clarificări importante.

Cercetarea este finanţată prin mecanisme complexe publice şi private, dar mereu în ideea că „dai bani şi se obţin idei“. Inovarea, pe de altă parte, este sintetizată prin „utilizezi/cumperi idei ca să obţii bani în piaţă“. Această succesiune se poate conecta şi se obţine un mecanism în baza căruia, utilizând iniţial finanţare pentru cercetare (justificată inclusiv prin raţiuni de tip „market failure“), prin valorificarea rezultatelor inovării obţinem, prin taxe şi impozite asociate succesului comercial, noi resurse de finanţare pentru cercetare.

Proprietatea intelectuală joacă aici rolul cheie. O viziune conservatoare ar impune ca nicio finanţare publică pentru un proiect de cercetare să nu fie iniţiată în lipsa unei minime protecţii intelectuale (înregistrare la OSIM). În cazul în care rezultatul cercetării confirmă ideea, atunci protejarea intelectuală devine esenţială. Şi de aici intrarea în procesul de inovare şi interacţiune cu piaţa. Facem noi aşa?