Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Iniţiativa consolidată europeană privind resursele minerale nonenergetice: strategie, misiune şi viziune ambiţioase

29 Ianuarie 2016




Perioada anilor `90 nu a fost benefică nici pentru România, nici pentru Europa în privința obținerii și valorificării resurselor primare și secundare non-energetice.

Astăzi, declinul în domeniu a încetat. Un nou început, o noua politică de creștere durabilă sunt iminente.

Uniunea Europeană are interesul să sprijine orice inițiative intercomunitare capabile să eficientizeze tot lanțul valoric al obținerii, utilizării și reciclării resurselor.

Programul de cercetare european Orizont 2020 prevede finanțarea semnificativă a proiectelor referitoare la eficientizarea resurselor.

De fapt, este încurajată existența și funcționarea triadei: business – educație – cercetare.

Perspectiva unui nou început de reindustrializare a României
În acest context, Uniunea Europeană consideră că România poate avea un rol foarte important în relansarea activităților de obținere și valorificare a resurselor.

În 05.06.2015, în București, Comisia Europeană a organizat o manifestare ştiinţifică intitulată: „Ziua Universală a Materiilor Prime“. Personalităţi marcante ale Comisiei Europene au evidenţiat caracterul strategic al domeniului resurselor, solicitând partenerilor din România, din cercetare – educaţie - business să înţeleagă necesitatea abordării cu mult aplomb, realism şi responsabilitate a unor proiecte de anvergură în domeniu şi inclusiv a unor foi de parcurs specifice.

Cu multă responsabilitate, Ministerul Educaţiei – Agenţia Naţională de Cercetare Ştiinţifică şi Inovare (ANCSI) a lansat în decembrie 2015, proiectul din Planul Sectorial, intitulat „Definirea direcţiilor strategice pentru relansarea cercetării în domeniul exploatării şi valorificării resurselor minerale, primare şi secundare nonenergetice“.
În dezbatere publică este şi „Strategia Industriei Miniere 2010-2035“.

În ultimii 3-5 ani (şi în prezent), au fost realizate cu finanţare europeană Centre de Cercetare moderne – infrastructură pentru cercetări avansate în domeniul eficientizării resurselor. Circa 50-70% din tinerii absolvenţi angajaţi în institutele de profil au tematică de „doctorat“ în acest domeniu.

De asemenea, tot cu finanţare europeană sunt prevăzute acţiuni de antrenare în proiecte a specialiştilor din Institute şi Universităţi europene renumite.
Multe proiecte cu finanţare europeană din programele FP5, FP6, FP7, Eureka, Orizon 2020 au fost şi sunt realizate cu participarea Institutelor de Cercetare din România. INCDMNR-IMNR este deja partener în două proiecte ale Programului ORIZONT 2020 şi ERA-MIN, cu temetică în acest domeniu.



Tags: Cercetare, IMNR

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite