Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Smart Alliance intră în etapa de consolidare

29 Ianuarie 2016



Lansat la finalul lui 2015, cluster-ul Smart Alliance, care reunește 20 de companii IT&C din Capitală, a reușit deja să aibă un impact vizibil pe piața locală. Noul model de business colaborativ promovat, bazat pe complementaritatea competențelor tehnologice și partajarea resurselor și experienței membrilor, a atras numeroase firme dornice să facă parte din Alianță. Procesul de aderare este însă temporizat, pentru că, după cum ne-a precizat președintele cluster-ului, Gabriel Munteanu, extinderea Smart Alliance urmărește, în primul rând, creșterea competitivității și calității ofertei către clientul final.



Care considerați că este cel mai important rezultat cu care ați încheiat 2015?
Pentru mine personal, dar cred că și pentru majoritatea membrilor Smart Alliance, cel mai important lucru este faptul că am reușit să consolidăm, după o muncă de aproape doi ani, un cluster IT real și funcțional. În contextul situației actuale economice - în special cea a industriei IT&C, care, în comparație cu piața internațională, nu a ajuns încă la același nivel de maturitate, etică și orientare spre eficiență și productivitate - materializarea proiectului Smart Alliance a necesitat o ambiție enormă, multă muncă și răbdare. În UE există aproximativ 2.000 de clustere, dintre care aproape 300 în industria digitală. În România sunt mai puțin de 10 clustere dedicate inovării în acest domeniu, pentru că este mai mult decât o provocare să aliniezi spirite antreprenoriale puternice, într-o piață concurențială, destul de haotică în acest moment. De aceea, pentru noi, principalele provocări au fost reprezentate de schimbarea mentalității ca antreprenori și membri ai asociației Smart Alliance, precum și de dezvoltarea și concretizarea ideii de business colaborativ care, din păcate, este aproape inexistentă în România.

Lansarea Smart Alliance a avut un impact real în rândul companiilor IT&C locale. Cum se resimte acesta la nivelul cererilor de aderare în Alianță?
În acest moment există un număr consistent de cereri de aderare, însă, de la momentul lansării oficiale până în prezent, ne-am concentrat pe dezvoltarea unei echipe de management a cluster-ului, care are misiunea de a crea un cadru colaborativ eficient pentru toți membrii existenți și viitori. Cel mai probabil, vom demara procesul de acceptare de noi membri începând cu luna februarie 2016, pentru că ne dorim să finalizăm mai întâi cadrul organizatoric și infrastructura necesară, astfel încât să putem prezenta clar beneficiile și obligațiile oricărui tip de membru nou. Vrem să reprezentăm cu adevărat o "alternativă a pieței IT din România" - după cum ne-a prezentat presa - și, din acest motiv, selecția va fi strictă. Pentru început, ne vom concentra pe acoperirea nișelor tehnologice complementare, astfel încât să avem o paletă cât mai largă de tehnologii și resurse certificate. Există o procedură de filtrare inițială, dar avem nevoie și de recomandări pentru noii veniți, fie de la clienți, fie de la alte surse. Vrem ca membrii Smart Alliance să aibă referințe foarte bune în industria IT, nu suntem interesați să creștem doar ca număr - ne interesează, în primul rând, competențele tehnice, conduita profesională, integritatea și etica. Ne dorim să fim o alternativă reală și solidă pentru orice integrator național sau internațional, pentru orice tip de client din țară, fie companie privată sau autoritate publică, iar pe viitor să ne extindem promovarea produselor și serviciilor autohtone la nivel internațional.

Cum preconizați că va evolua numărul de membri în 2016?
Vom avea o creștere organică, limitată cantitativ, cu focus pe competențe tehnice, livrare eficientă și productivitate, respectând etica profesională și transparența. Estimăm o creștere graduală, la începutul anului mai agresivă, când probabil numărul de membri se va dubla, pentru a acoperi nișele tehnologice lipsă, urmând ca apoi să consolidăm și să nu depășim mai mult de 30% creștere anuală. Încercăm să oferim mediul optim pentru creșterea organică a membrilor existenți.



În ce stadiu se află procesul de integrare a membrilor Alianței?
Lucrăm intens pentru a balansa un mod de lucru colaborativ, simplu și eficient, cu unul mai procedurizat, dar transparent, în care se regăsesc proceduri, regulamente, ghiduri, coduri de etică și reguli foarte clare de acceptare a noilor membri și de colaborare cu parteneri preferaţi de tehnologie și distribuție IT. Este un pas esențial pentru ca toți membrii asociației, existenți și potențiali, să înțeleagă și să își asume viziunea, misiunea și valorile Smart Alliance. Trăim într-o epocă a proceselor automatizate și, din acest motiv, în afara unei structuri organizatorice bine puse la punct - cu instrumentele aferente - lucrăm la primul proiect Smart Alliance, un portal intern și extern ușor de utilizat. Proiectul, cu numele de cod "Sarmizegetusa", va fi dezvoltat în etape și va fi comercializat ulterior către alte entități colaborative de tip asociație, cluster sau altele, probabil sub numele de Smart HUB.

Care sunt obiectivele pe care se va concentra Smart Alliance în acest an?
Direcțiile strategice pe care ne vom concentra în acest an vor fi legate de consolidarea și creșterea vizibilității în piață, atât pe plan național, cât și pe piața externă, unde avem deja proiecte, în circa 20 de țări, prin membrii actuali ai Smart Alliance. Lucrăm la creșterea numărului de proiecte inovative, de impact național, dezvoltate prin integratorul cluster-ului. Vom încerca - și cu sigurantă vom reuși - să demonstrăm că acest nou model de business de integrare, colaborativ și transparent, reprezintă o soluție eficientă pentru nevoile și cerințele multor clienți, atât companii private cât și autorități publice din România. Un alt obiectiv important pentru 2016 va fi lansarea de servicii și produse proprii, realizate prin îmbinarea inovației cu tehnologii de ultimă generație, atât cele deja demonstrate și promovate la nivel mondial de către partenerii noștri tehnologici, cât și produse mature românești, dezvoltate în urma integrării a sute de ani de experienţă cumulată a membrilor cluster-ului. Nu în ultimul rând, anul acesta vom acorda multă atenție creșterii și dezvoltării resurselor tehnice certificate ale cluster-ului prin lansarea Academiei Smart Alliance.

Când estimați că se va materializa acest proiect educațional?
Se lucrează destul de intens la proiect și sperăm să reușim să lansăm primul curs al Academiei Smart Alliance în primul trimestrul al acestui an. Avem feedback pozitiv atât din partea universitătilor, cât și din partea partenerilor noștri tehnologici. Finanțările, de orice natură, nu sunt însă chiar atât de ușor de obținut. Acesta fiind motivul pentru care vom demara proiectul în etape funcționale de tip pilot, pentru a consolida acest obiectiv cu pași mici, dar siguri.

În ce stadiu sunt inițiativele de accesare a proiectelor finanțate din fonduri europene?
Lucrăm la câteva planuri pentru accesarea de fonduri europene și urmărim cu atenție calendarul și programele legate de cluster-ele de inovație și proiectele de finanțare pentru clienții noștri. În februarie vom anunța un "Calendar Smart" al acestor fonduri pentru a ajuta toate entitățile interesate să aibă o imagine mai clară a ceea ce se poate dezvolta pe partea de fonduri în decursul acestui an.

Cum influențează membrii Alianței concurența acerbă pentru recrutarea resurselor certificate de pe piața IT locală?
Organizarea de tip cluster ne oferă, din start, posibilitatea de a partaja resursele. Mai mult, structura gandită de noi - cu un integrator în prim plan, susținut de resursele tehnice specializate pe nișe tehnologice furnizate de către membrii Alianței- asigură clientului final garanția unui „pool“ de resurse considerabile, specializate și certificate. Și, cel mai important, oferă acestuia o reducere consistentă de prețuri, rezultată din faptul că nu mai este necesar ca integratorul să certifice resurse pe toate tehnologiile, acestea fiind certificate de fiecare membru pe nișa tehnologică în care activează. Complementar, Academia Smart Alliance va contribui și ea la rezolvarea acestei lipse acute de resurse competente și certificate, ceea ce ne va permite să creștem substanțial productivitatea membrilor Alianței și să putem oferi clienților finali un raport calitate - preț optim.

Care va fi motto-ul Smart Alliance pentru 2016?
"Smart Consolidation - Brick by Brick".

Avantajele competitive Smart Alliance
Din perspectiva lui Gabriel MUNTEANU, președintele Smart Alliance, principalele elemente de atractivitate ale Alianței pentru noii veniți sunt:
• Promovarea unui mod de business colaborativ și inovator;
• Oferirea unui nou model transparent de subcontractare și colaborare;
• Partajarea de resurse și încurajarea schimburilor de experiență;
• Dezvoltarea în comun de produse și servicii românești;
• Acoperirea unei palete largi de competențe;
• Investiții în specializare și competențe duale;
• Crearea unui mediu etic și inovativ pentru angajații tuturor membrilor cluster-ului, care îmbină avantajele unei companii multinaționale cu un mediu de lucru antreprenorial, deschis spre creativitate, inovare și flexibilitate;
• Atragerea de fonduri europene pentru membri, dar mai ales pentru clientii finali;
• Susținerea creșterii organice a membrilor, ca urmare a dezvoltării exponențiale a cluster-ului;
• Facilitarea participării în colaborare cu alte clustere inovative din UE la proiecte de anvergură;
• Furnizarea unei cupole comune de marketing și promovare;
• Ajutarea și sprijinirea start-up-urile inovative.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite