Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

La graniţa unei noi paradigme IT

22 Martie 2016



Varujan Pambuccian este, de două decenii, cel mai implicat parlamentar român în domeniul modelării legislative a universului IT&C românesc. Revista Market Watch a discutat cu domnia sa pe tema realizărilor (şi eşecurilor) de până acum, dar şi pe tema noii paradigme IT care se conturează pentru întreaga societate umană în viitorul apropiat.



Sunteţi un susţinător declarat al noilor tehnologii cu potenţial disruptiv, precum imprimarea 3D. Cum s-ar putea impune astfel de tehnologii şi pe o piaţă emergentă precum România?
Tehnologiile nu se impun, ci se adoptă. Ca orice lucru care chiar durează, dealtfel. Mai mult, în domeniul fabricației aditive România are o serie de avantaje competitive pe care trebuie doar să le fructifice. De exemplu, la Institutul de Microtehnologie din București a fost de curând brevetată o tehnologie de imprimare 3D cu ultrasunete care permite utilizarea simultană a mai multor materiale cu puncte de topire diferite și care poate produce aliaje în timpul imprimării. Sau la Institutul de Chimie Macromoleculară din Iași există proprietate intelectuală pentru materiale noi utilizabile ca materie primă în fabricația aditivă. În domeniul acesta suntem cam în aceeași situație în care eram în anii 50 în domeniul proiectării și construcției de calculatoare, adică printre puținele națiuni din lume care dezvoltă tehnologii. Și dezvoltăm tehnologii atât în domeniul fabricației aditive cât și în domeniul materiei prime pentru fabricația aditivă. Din păcate, ne lipsesc două elemente suport pentru o dezvoltare pragmatică și rapidă: cunoștințele la nivel de masă și piața de masă.

Acum trei ani prezentam un plan național pentru fabricație aditivă. În ultimii ani l-am tot rafinat dar de prezentat executivului am reușit să îl prezint abia în decembrie 2015. După câteva întâlniri și discuții în primele două luni ale acestui an, s-a detașat din planul prezentat de mine o bucățică ce va face obiectul primului pas în lunile care urmează. Bucățica asta se referă la realizarea unei rețele de hub-uri în care elevii să poată studia ca disciplină de sine stătătoare (probabil că facultativă) o disciplină de sinteză care să adauge la ceea ce au învățat la orele de matematică, informatică și științe proiectarea digitală și realizarea de obiecte tipărite 3D. Mă veți întreba de ce e necesar ca elevii să studieze așa ceva? Și aici sunt două răspunsuri. Primul se referă la nevoia unei sinteze practice a cunoștințelor căpătate în cadrul disciplinelor orizontale. Al doilea este ceva mai lung. The Economist numește fabricația aditivă A Treia Revoluție Industrială. Iar un antropolog israelian pe care îl apreciez foarte mult, Yuval Harari, spunea că dacă Prima Revoluție Industrială a însemnat apariția clasei muncitoare ca vector social major, A Treia Revoluție Industrială va însemna apariția clasei oamenilor inutili. Este un adevăr pe care începem să îl înțelegem din ce în ce mai mult: tehnologia evaporă mai multe locuri de muncă decât creează. Iar viitorul acesta nu este unul îndepărtat. Dimpotrivă, un copil care intră acum în școală va ajunge să lucreze sau nu în acea lume. În aceste condiții, statele care vor avea de câștigat vor fi cele în care majoritatea forței de muncă active va activa în domeniile care vor necesita forță de muncă umană atunci, nu acum. Planul pe care l-am propus eu presupune ca, pe lângă disciplinele tradiționale, elevii să aibă șansa cunoașterii cât se poate de pragmatice a lucrurilor care conturează deja, pentru cine are ochi să vadă, lumea aceea. Iar lumea aceea se va baza din ce în ce mai mult pe creativitate și din ce în ce mai puțin pe automatismele necesare în Prima Revoluție Industrială și asta indiferent dacă vorbim de fabricație, agricultură sau design industrial, modele de business și metode de transmitere a mesajelor publicitare. În Statele Unite a fost lansat un program similar cu câțiva ani în urmă. Germania și China și-au definit de curând asemenea programe iar Marea Britanie urmează să aibă ceva de acest gen anul acesta. Din fericire pentru România, domeniile din A treia Revoluție Industrială ni se potrivesc și avem resurse pentru a reprezenta ceva semnificativ în direcția aceasta. Totul ține de felul în care vorbim despre aceste domenii și orientăm școala către ele.

Şansa generării de branduri proprii de produs pentru piaţa internaţională a fost în mare parte ratată de România. Ce şanse mai are ţara pe viitor de a-şi crea un brand propriu, nu neapărat de produs, în peisajul IT?
Dacă vă referiți la produsele de proprietate intelectuală, șansele nu sunt date de felul în care ne organizăm procesele de producție sau de pregătirea oamenilor care lucrează în domeniu. Aici chiar stăm foarte bine. Problema vine din capacitatea de a fi prezenți în piețele majore ale lumii. Și aici stăm foarte rău. Nu avem nici cunoștințele de marketing și vânzăre necesare prezenței pe acele piețe, nici networking-ul necesar pentru a fi prezenți acolo. Șansa nu a fost ratată, pentru că nu a existat niciodată. Sunt suficient de multe cazuri în care realizăm produse software pe care le vindem white label către cei care au piața. Sigur, sunt și excepții notabile de producători români care au reușit să facă un produs și să îl vândă pe piețele mari ca atare, sub numele lor și pentru suficient de mult timp ca să fie vorba de un brand și nu de un produs care atrage atenția pentru a fi repede cesionat către o companie majoră în domeniu. Brand de țară în peisajul IT global avem: cel de outsourcing. Nu îl desconsiderați. El poate genera un brand de țară care să aducă încredere și în produsele realizate în nume propriu. Dar este un proces de durată. Acum 15 ani nu aveam nici măcar outsourcing ci oarece lohn și câteva produse.

La Cluj a apărut şi s-a dezvoltat în ultimii ani un interesant model de cluster IT. În opinia dumneavoastră, de ce întârzie apariţia şi dezvoltarea unor clustere similare în alte zone din România, inclusiv în Bucureşti?
Primul cluster IT din România se numește Banat IT și a apărut cu mulți ani înainte. Apoi au apărut, pe rând, clustere la Cluj, Iași, Brașov, etc. În București clustere sunt mult mai tematice. De exemplu există un cluster foarte puternic strict pentru IoT. Pe de altă parte, clusterele au apărut în lume pe la mijlocul anilor 90 ca o necesitate de colaborare prin complementaritate, ca o prelungire modernă a breslelor din lumea anglo-saxonă augmentate cu servicii din afara breslei necesare dezvoltării acesteia. De exemplu, clusterul de educație și creare de cunoștințe din Statele Unite are toate datele unei bresle și totalizează peste 3 milioane de persoane. În Europa clusterul arată diferit și este mult mai puțin pragmatic, de multe ori fiind rezultatul unei intervenții indirecte a statului. România este undeva între varianta americană și cea europeană, dar fiind într-o parte a lumii unde granturile de stat formează de multe ori piața, șansa dezvoltării naturale din Statele Unite este mică.

În diverse interviuri apărute în cursul anului trecut, actori ai pieței IT vorbeau, la nivelul anului 2015, de un potenţial al industriei de profil de 10 miliarde de euro anual. Care ar fi, în opinia dumneavoastră, motivele pentru care continuă discursul despre potențial şi nu există un discurs despre realitatea celor 10 miliarde de euro?
Păi nivelul acesta a fost atins. Dar ar trebui adăugat și un C după T. Dacă ne referim strict la industria de software, limitarea vine din zona resursei umane și din lipsa unei piețe interne importante.
Vi se datorează în exclusivitate realitatea scutirii de impozit pe venit pentru angajaţii din industria IT. În ciuda unui trend evident pozitiv al atracţiei pentru acest domeniu, interesul continuă să rămână la cote mai degrabă calde.

În opinia dumneavoastră, ar fi trebuit ca acea iniţiativă să fie împachetată într-un pachet mai generos de măsuri? Dacă da, care ar fi fost acelea şi, eventual, de ce nu începe adoptarea lor de acum inainte?
Acea măsură am luat-o în anul 2001. În acei ani, impozitul pe salariul unui programator era de 40% și nu de 16% ca acum. În România universitățile produceau puțin sub 2000 de specialiști IT pe an iar migrația era de puțin peste 2000 de specialiști IT pe an. Atunci când am propus măsura aveam doar estimări de creștere și de aport la bugetul de stat. Acum avem dovada că este o măsură utilă. În 2001 spuneam că statul trebuie să nu mai subvenționeze locuri de muncă în industriile în pierdere, cu salarii mici și cu un câștig negativ pentru buget. Spuneam că un stat inteligent investește și nu subvenționează. Măsura aceasta este o investiție. Ea a stopat migrația forței de muncă și la 1 leu pe care statul nu l-a luat de la specialiștii IT, statul a câștigat 13 lei. Datele le am din anul 2011, acum prin creșterea volumului probabil că vorbim de ceva mai mult. Oricum, este extrem de rentabil pentru buget. Sigur, nu atât de rentabil încât din banii luați de pe urma industriei de IT să poată fi subvenționat tot ce e în pierdere în România, dar e bine ca programatorii să fie conștienți că ei plătesc mult mai mult decât alte profesii pentru ca pensiile să fie cum sunt azi și pentru ca multe locuri de muncă din alte domenii să fie întreținute cu ajutoare de stat.

Problema pe care o avem este că azi, în condițiile în care universitățile produc în jur de 12000 de specialiști IT/an, cererea de noi specialiști este semnificativ mai mare. Trebuie să înțelegem că într-o populație dată nu poți crește oricât procentul de specialiști într-un domeniu. Iar noi ne cam apropiem de limita anuală pe care eu o văd la în jur de 15000 de specialiști noi pe an. Sigur, putem importa specialiști și îi putem chiar naturaliza. În special din Republica Moldova și din Ucraina. Sigur, putem subcontracta. Dar toate acestea înseamnă costuri suplimentare. Avem însă o rezervă pe care nu am exploatat-o încă. Dacă în anii 70-80 programatorul era un soi de om de știință bun la toate, azi rolurile s-au diversificat foarte mult. Azi o companie medie sau mare funcționează ca o fabrică și într-o fabrică există și analiști și proiectanți și ingineri și muncitori. Noi luăm specialiști creați în universități și îi folosim, în marea lor majoritate, ca programatori, adică pe post de muncitori în fabrica de soft. Dar muncitorii nu au nevoie de facultate. Din păcate, lucrurile nu sunt bine gândite în zona învățământului preuniversitar și aici este resursa fundamentală.

Odată ce am așeza fabrica de soft în forma ei corectă, un mare număr de specialiști creați de universități pot lucra în domeniile pentru care au fost pregătiți: pentru rolurile de analist, arhitect sau inginer software din fabrica de soft, pentru cercetare sau pentru a lucra în întreprinderi mici creative. Azi cercetarea se face doar în interiorul companiilor mari. Nu avem centre de cercetare științifică sau tehnologică propriu-zise. Start-up-urile creative sunt tratate fiscal ca orice s.r.l. și nu au nici o șansă în fața companiilor mari atunci când vine vorba de finanțări publice pentru dezvoltarea unei idei. Chiar dacă ele se adresează și acestui tip de companii, de obicei sunt luate de spin-off-ri ale companiilor mari care le pot asigura partea de cofinanțare sau suportul de piață. Componenta acesta de cercetare ca atare sau de companii mici creative trebuie să fie încurajată în anii care urmează. Prin măsuri diferite de cele luate pentru companiile mari. Am propus în ultimii ani câteva măsuri pentru acest tip de companii dar ele sunt încă privite cu mult scepticism de cei care ar trebui să le implementeze. Din păcate aici nu mai e vorba de măsuri legislative ci administrative. Lucrul care pare a deranja cel mai mult în ce propun în legătură cu centrele de cercetare private și start-up-urile creative este faptul că nu sunt măsuri aliniate la trendul birocratic european. Și noi avem un talent extraordinar să ne aliniem... Nici măsura neimpozitării nu e aliniată la nici un trend și uite că a revigorat o industrie care era foarte puternică în România anilor 80. În toți acești ani am învățat un lucru: cu cât ești mai aliniat, cu atât șansele tale de a sprinta sunt mai mici. Sunt sigur însă că voi reuși să realizez și setul ăsta nou de măsuri. Mai încet, dar am suficientă tenacitate pentru a reuși.
Și iată că nu vorbim de pachete generoase ci de lucruri utile care funcționează sau vor funcționa într-un viitor apropiat. Industria IT nu are nevoie de generozitate. Ea este la ora actuală unul dintre motoarele de dezvoltare ale țării. Și motoarele astea trebuie alimentate cu viziune și pragmatism.

După atâţia ani de experienţă pe piaţa românească de profil, inclusiv în zona educaţională, consideraţi că la ora actuală mediul educaţional oferă tinerilor tot ce aceştia au nevoie pentru a-şi construi o carieră solidă în IT? Dacă nu, ce ar mai trebui întreprins în această zonă?
Când vom înțelege că programatorul este muncitorul din fabrica de soft și nu inginerul, arhitectul, analistul sau cercetătorul din IT, vom redimensiona și programele din liceu și cele din facultate pentru a avea oameni care să aibă meserii din acest domeniu și peste 15 ani. Și, mai ales, vom reuși să folosim eficient forța de muncă de care dispunem acoperind corect și eficient rolurile din toate procesele din domeniu.

Cele mai multe iniţiative guvernamentale au stimulat producţia în domeniul IT. România are însa o productivitate jenantă (de 4-5 ori mai mică decât Europa de Vest) şi o rată redusă de utilizare a soluţiilor de business (sub 20%). Vedeţi necesară şi o iniţiativă de stimulare a consumului de IT în mediul de business?
Nu. Cele mai multe măsuri guvernamentale au subvenționat pierderile din economie. Măsurile de stimulare ale industriei de tehnologia informației nu reprezintă nici 5% din banii care se duc pentru subvenționarea ramurilor nerentabile. Dumneavoastră vorbiți despre productivitatea la nivel național care e scăzută în pofida și, zic eu, din cauza subvenționării. Nu o confundați cu cea din IT unde valoarea adăugată este mare și numărul celor care produc este mic. Productivitatea mică a majorității ramurilor economice din România explică și procentul despre care vorbiți și slaba utilizare a soluțiilor IT de business. Dar pentru toate acestea, nu este de vină industria de IT. Mai mult, ea este o victimă a acestei situații, dezvoltându-se pe o piață internă foarte mică, ceea ce a făcut ca grosul ei să se orienteze spre export. Măsuri de stimulare a consumului de IT în economie există, de la proiecte europene dedicate retehnologizării la legislație care permite, de exemplu, cumpărarea în leasing a licențelor perpetue. Eu am dat legea cu pricina și tot eu am stimulat consumul de hardware anulând accizele care erau puse pe majoritatea produselor de acest tip. Dar nu poți obliga o companie să ia drumul tehnologizării mai ales atunci când stimulente în zona ineficientă sunt, slavă Domnului la tot pasul.



Tags: ITC

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite