Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Digitalizarea: Reflecţia dinaintea acţiunii

22 Aprilie 2016



Banca Mondială a lansat la începutul acestui an un foarte interesant raport global, intitulat „Digital Dividends“, privitor la digitalizarea mediului socio-economic uman. Partener pentru diseminarea rezultatelor raportului în România a fost aleasă SNSPA.

Ce spune, în mod esenţial, acest raport? Tehnologiile digitale s-au extins cu rapiditate în cea mai mare parte a lumii. Cu toate acestea, dividendele digitale, adică beneficiile de dezvoltare generate de folosirea acestor tehnologii, au rămas cu mult în urmă. În multe instanţe, tehnologiile digitale au alimentat creşterea economică, au lărgit mult baza de oportunităţi de afaceri şi au îmbunătăţit furnizarea serviciilor. Din nefericire, impactul lor agregat nu este nici pe departe egal distribuit.

Raportul este împărţit în două părţi. Prima parte arată cât de mari pot fi câştigurile potenţiale de pe urma tehnologiilor digitale, dar şi faptul că de foarte multe ori astfel de câştiguri rămân nefructificate. Partea a doua propune politici de extindere a conectivităţii, de accelerare a reformelor complementare în sectoare diferite de sectorul IT&C şi de adresare a problemelor globale de coordonare a eforturilor.

Ce sunt, însă, aceste dividende digitale? Practic, vorbind în termeni de profituri de pe urma investiţiilor, sumele de bani, politicile şi eforturile de altă natură alocate digitalizării sunt de natură a genera creştere economică, deci creştere de productivitate pentru afaceri, locuri de muncă şi servicii noi, mai bune, pentru populaţie.



Prin reducerea costurilor informaţionale, tehnologiile digitale scad în mod semnificativ costurile tranzacţiilor economice şi sociale pentru firmele private, indivizi şi sectorul public. Ele promovează inovaţia şi stimulează eficienţa pe măsură ce activităţile şi serviciile curente devin mai ieftine, mai rapide şi mai comode. În plus, ele cresc gradul de incluziune pe măsură ce oamenii obţin acces la servicii care anterior le erau inaccesibile.

În aceste condiţii, se naşte evident o întrebare legată de încetineala diseminării unor astfel de beneficii la nivel global. Autorii raportului susţin că există două motive principale pentru existenţa acestei încetineli. În primul rând, aproape 60% din populaţia globului continuă să fie offline şi nu poate lua pe deplin parte la economia digitală. În plus, există diviziuni digitale persistente între sexe, geografii, segmente de vârstă şi game de venituri, cu particularităţi pentru fiecare ţară. Al doilea motiv este acela că unele din beneficiile percepute ca aparţinând epocii Internet sunt neutralizate de riscuri noi.

Automatizarea în extindere rapidă, de pildă, poate contribui la nesiguranţă pe pieţele muncii şi la creşterea inegalităţii. Un alt exemplu: rezultatele proaste ale multor iniţiative de e-Government indică gradul înalt de eşec al proiectelor IT&C de natură publică şi riscul ca statele şi corporaţiile să folosească tehnologiile digitale ca să controleze cetăţenii în loc să le elibereze acestora noi oportunităţi de muncă şi de viaţă.

Ce ar trebui să întreprindă ţările ca să atenueze astfel de riscuri şi să genere cu adevărat dividende pentru populaţii din noile tehnologii digitale? Autorii raportului susţin că buna conectivitate în era Internet este vitală, dar insuficientă pentru atingerea deplină a beneficiilor de dezvoltare. Investiţiile digitale au nevoie de sprijinul unor "complemente de natură analogă".

Este vorba de reglementări eficiente, astfel încât firmele să poată fructifica la maxim Internetul în scop de competiţie şi inovaţie. Este vorba de abilităţi îmbunătăţite, astfel încât oamenii să poată profita la maxim de pe urma oportunităţilor digitale. Nu în ultimul rând, este vorba de instituţii publice transparente, care să fie ţinute responsabile pentru îndeplinirea nevoilor şi cererilor cetăţenilor.

Cu alte cuvinte, strategiile de dezvoltare digitală trebuie să fie mai vaste decât strategiile IT&C. Dincolo de conectivitate, ţările trebuie să genereze condiţiile favorabile ca tehnologia să fie eficientă. În lipsa complementelor analoge, impactul asupra dezvoltării va fi dezamăgitor. Însă pentru ţările care reuşesc să construiască o fundaţie analogă solidă, profiturile obţinute de pe urma digitalizării vor fi uriaşe. În termeni de creşteri economice mai dinamice, creşteri de locuri de muncă şi servicii mai bune.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite