Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Fenomenele care vor marca viitorul IT-ului (II)

22 Aprilie 2016



Domeniul IT&C nu mai înseamnă de ceva vreme o zonă exclusivă a tehnicienilor. El a devenit, treptat şi de multe ori insesizabil, blatul întregii existenţe economice şi sociale a omenirii. România europeană nu putea face excepţie de la această evoluţie. Revista MarketWatch vă propune un scurt serial legat de fenomenele care vor marca în viitorul apropiat evoluţia acestui domeniu şi, prin aceasta, evoluţia noastră, a tuturor.

Cibersecuritatea pretutindenară
Am socotit termenul folosit de marele scriitor Marin Preda într-unul din romanele lui de căpătâi (Delirul) ca fiind cel mai potrivit pentru acest articol deoarece, la fel ca şi impresia generată pe străzile Bucureştiului de grupările de legionari în anii 1940, securitatea cibernetică generează la ora actuală cea mai acută impresie de prezenţă continuă în viaţa oamenilor şi a companiilor.
Spre deosebire, însă, de exemplul de natură politică folosit, prezenţa securităţii cibernetice în viaţa cotidiană este o necesitate. Motivul este foarte simplu şi ţine, mai mult sau mai puţin explicit, de natura umană. Translatarea confruntării eterne dintre spiritele benefice şi cele malefice de pe teritoriul fizicului pe cel al spaţiului virtual a determinat, în fapt, acutizarea războiului, fapt care duce în permanenţă, pe partea de blindaj, la măsuri continue de protecţie în faţa asaltului unor obuze din ce în ce mai performante.

Nimeni nu ar trebui să se îmbete cu apă rece în privinţa viitorului tuturor într-un univers digital. Viaţa într-un astfel de univers va exista sub ameninţarea perenă a atacurilor de natură teroristă, a dorinţei de jaf la umbra anonimatului, a asalturilor comise pur şi simplu din dorinţa de distracţie generată de provocarea de daune. De ce? Deoarece mii de ani de istorie demonstrează că natura umană are în ea o imensă componentă malefică.

Dacă în era computerelor neconectate la Internet astfel de pericole erau cvasi-inexistente, în era Internet ele se multiplică exponenţial. Dovada o constituie zecile de statistici disponibile privitoare la numărul şi tipurile de atacuri, precum şi opiniile experţilor legate de diversificarea continuă a naturii ţintelor atacate. Iar omenirea abia a intrat în era automatizării şi a dispozitivelor automate conectate la Internet...

Cele de mai sus sunt tot atâtea motive pentru a afirma, cu şanse extrem de puţine de a greşi, că securitatea cibernetică va constitui, probabil, principala direcţie de manifestare a celor mai noi actualizări tehnologice. În acelaşi timp, va însemna una din principalele zone de investiţii financiare şi unul din principalele domenii unde cele mai luminate minţi vor avea mereu căutare.

Nu este scopul acestui articol de a prezenta sau discuta pe marginea diverselor soluţii de securitate existente sau proiectate să existe într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat. Domeniul este atât de vast, încât, la ora actuală, ţine constant capul de afiş al tuturor publicaţiilor respectabile din lume.

Protecţia cibernetică a trecut demult de faza antiviruşilor. Suntem în epoca în care se vorbeşte deja despre utilizarea instrumentelor de analiză inteligentă a datelor în scopuri de prevenire şi detectare a intruziunilor, ba chiar de proiectarea unor soluţii de analiză cognitivă pentru anticiparea atacurilor cibernetice.

Din nefericire, realitatea arată că doar o mică parte din omenire este pregătită cum trebuie pentru un astfel de viitor. La sfârşitul anului trecut, de pildă, a existat un atac asupra reţelelor ucrainene de utilităţi publice, atac în urma căruia a fost declanşată o pană imensă de sistem. Au existat voci care au susţinut că în spatele acestui atac au fost grupări pro-ruse, ridicând astfel dimensiunea pericolului cibernetic la nivel de terorism de stat. Norocul ucrainenilor a fost acela că sistemul folosit nu era chiar atât de nou, astfel încât întreruptoarele şi comutatoarele scoase din funcţiune de atacul cibernetic au putut fi repornite, unul câte unul, manual de către angajaţii operatorului de servicii publice.

Exemplele de genul celui de mai sus pot continua pe pagini întregi, fiind vorba nu doar de entităţi de natură publică, ci, mai ales, de companii, de la cele de dimensiuni multinaţionale până la cele de dimensiuni medii şi chiar mici. Cât despre localizarea geografică a atacurilor, aici întreaga planetă constituie un teren de joacă. Istoria recentă demonstrează că nimeni, din nicio ţară, nu este la ora actuală ferit de pericole.

Este greu de spus, în aceste circumstanţe, cum va arăta viitorul din punct de vedere al asigurării securităţii. Cu siguranţă vor apărea soluţii din ce în ce mai complexe şi mai perfecţionate. Cu siguranţă că inteligenţa artificială va începe să joace un rol tot mai mare în asigurarea acestei protecţii. La fel de sigur este faptul că nevoia de securitate va duce, în foarte scurt timp, la noi intrări în nomenclatoarele de meserii, cum ar fi aceea de Chief Security Officer. Cât va afecta o astfel de evoluţie cealaltă nevoie fundamentală a oamenilor, aceea de libertate, rămâne de văzut.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite