Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cine sunt principalii favoriți în cursa 5G?

22 Aprilie 2016



Progresul rapid al tehnologiei 5G este privit cu îngrijorare de către oficialii de la Bruxelles, care se tem să nu piardă startul în fața competitorilor nord-americani și asiatici. Mai ales că din ce în ce mai mulți operatori și producători de echipamente anunță teste și produse compatibile cu noua tehnologie.



Günther Oettinger, comisarul european pentru economia și societatea digitală, a lansat la Mobile World Congress 2016 un apel către operatorii telecom europeni de a-și uni forțele în dezvoltarea tehnologiei 5G. "Nu ne putem permite să rămânem în urmă în cea mai importantă transformare a societății de la Revoluția Industrială", a argumentat Oettinger, care a anunțat că, până la sfârșitul anului, va fi pus la punct un plan de acțiune comun, pentru a evita "repetarea erorilor petrecute în adopția tehnologiei 4G".

Apelul a fost însoțit de lansarea documentului-cadru "5G Infrastructure Public Private Partnership". Prezentat de către comisarul european ca un instrument esențial pentru transpunerea în practică a strategiei 5G a Uniunii Europene, care va ajuta actorii implicați să se concentreze pe "opțiunile tehnologice cele mai promițătoare". Oettinger a subliniat faptul că "este necesar să se demareze fără nici o întârziere procesul de standardizare", pentru a asigura din start interoperabilitatea tehnologiei și a stopa un război al normelor, așa cum s-a întâmplat în cazul precedentelor generații de sisteme de comunicații.

Așteptări mari și limitări de viteză
Îngrijorarea oficialilor europeni este explicabilă din perspectiva efectului transformațional al tehnologiei 5G, dar mai ales a veniturilor pe care le va genera. Potrivit estimărilor ABI Research, 5G va fi o tehnologie cu o evoluție mult mai rapidă decât a generațiilor anterioare, care va genera noi domenii de utilizare și piețe. Rezultatul - o cifră de afaceri cumulată de 247 de miliarde de dolari pentru operatorii telecom și producătorii de echipamente în 2025.

Deși așteptările legate de 5G sunt tot mai mari, specialiștii avertizează că 2020 este cel mai realist termen pentru apariția primelor aplicații ale noii tehnologii, în timp ce ofertele comerciale vor fi lansate cel mai probabil în 2022-2024.

Temporizarea este impusă de lipsa unor standarde unanim acceptate susțin analiștii IDC, care avertizează că vor fi necesari câțiva ani până când va fi definit și agreat un ansamblu comun de norme care să reglementeze calitatea și caracteristicile noii tehnologii.

Startul a fost... furat
Și totuși, lipsa standardelor nu îi împiedică pe operatori și pe producătorii de echipamente să se dueleze în anunțuri. Așa cum au făcut-o deja la MWC 2016, unde 5G a fost vedeta evenimentului:
• Ericsson și Verizon au anunțat că la primele teste 5G realizate au atins viteze de peste 10 gbps.
• Samsung a realizat și el un experiment cu Verizon, utilizând propria tehnologie 5G Hybrid Adaptive Array.
• Nokia are deja o colaborare cu Verizon în cadrul unui test în care au reușit livrarea de conținut video Ultra HD 4K pe multiple device-uri.
• Cisco și Ericsson au confirmat dezvoltarea și testarea în comun a primului router 5G destinat serviciilor business și rezidențiale.
• Intel s-a aliniat rapid curentului și a anunțat o platformă de testare și dezvoltare pentru integrarea device-urilor 5G, precum și noi parteneriate cu Ericsson, LG Electronics, Nokia, SK Telecom, KT Corp și Verizon.
• Huawei și TeliaSonera au semnat un parteneriat strategic în dezvoltarea tehnologiilor 5G.
• ZTe și China Mobile au prezentat un nou proptotip 5G cu care au demonstrat că pot atinge viteze de peste 10 gbps.
• T-Mobile și Nokia colaborează la dezvoltarea unei rețele de testare 5G, care va intră în probe în a doua jumătate a anului.

După cum se poate observa, Verizon, Ericsson, Nokia, Samsung, T-Mobile, Huawei și ZTE sunt deja printre favoriții cursei 5G. Pariurile însă nu sunt încheiate, pentru că există încă numeroși concurenți care vin tare din urmă. Cum este, de exemplu, operatorul sud-coreean KT Telecom care a supralicitat recent anunțând că va lansa prima rețea 5G dezvoltată pe tehnologie NEC cu ocazia Olimiadei de Iarnă din 2018.

Lista competitorilor 5G rămâne deschisă și, dacă doriți să aflați cât de realiste sunt șansele ca tehnologia să devanseze estimările inițiale, nu ratați cea de a XX-a ediție a expo-conferinței Ziua Comunicațiilor, cel mai reprezentativ și longeviv eveniment al industriei telecom românești. Cu o participare de peste 700 de specialiști IT&C din 20 de industrii, care aduce alături cei mai importanți jucători din piață și instituțiile de reglementare, Ziua Comunicațiilor reprezintă mediul ideal pentru a fi la curent cu ceea ce contează cu adevărat în industria telecom.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite