Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Ce sunt universităţile de tip world-class şi cum se prezintă acestea în România

19 Mai 2016



Istoric şi fundamente
(vezi pentru detalii Ridder-Symoens şi Rüegg, 1992; 1996 şi Ruegg, 2004; 2010)
Universităţile, într-o formulă apropiată de cea pe care o înţelegem noi astăzi, au apărut în Europa în secolul XI, cele mai multe pe fondul vechilor şcoli catolice. Simplu spus, o universitate este o comunitate de profesori (aparent cei care au cunoaşterea şi/sau acces la aceasta) şi studenţi (aparent cei care caută cunoaşterea) focalizată pe cunoaștere. Când vorbim de cunoaştere aceasta poate fi (a) generată prin cercetare, (b) diseminată prin predare/publicaţii şi/sau (c) utilizată prin tehnologii şi servicii.

Între primele universităţi din lume, cu date aproximative de apariţie, depinzând fie de anul fondării (adesea presupus), fie de anul obţinerii/recunoaşterii statutului, fie de anul recunoaşterii de către Papă, sunt Universitatea din Bologna (aprox. 1088/1158 - a influenţat dezvoltarea universităţilor mai ales în sudul Europei) şi Universitatea din Paris (aprox. 1150/1200/1215 - a influenţat dezvoltarea universităţilor mai ales în vestul şi nordul Europei). În această perioadă, de foarte multe ori dezvoltarea şi înfiinţarea universităților nu era una cumulativă sau raţională, ci secesionistă sau politică. Astfel, Universitatea Oxford (aprox. 1096/1248) s-a dezvoltat foarte mult după 1167, când Regele Henry II a interzis tinerilor englezi să studieze la Paris, iar Universitatea Cambridge s-a format când un grup de la Oxford a deveni nemulţumit de politica oraşului şi s-a îndreptat spre Cambridge (1209/1231/1233). Unul dintre alumni Cambridge, John Harvard, va fonda apoi Harvard University în SUA. În fine, adesea regii înfiinţau universităţi pentru control politic (ex. ca o contrapondere la Universitatea din Bologna, apropiată de Liga Lombardă, Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Frederick II, a înfiinţat în 1224 Universitatea din Napoli). În perioada medievală generarea cunoaşterii nu era un lucru important în universităţi, deoarece cunoaşterea veritabilă era văzută ca relevată (deci existentă deja în „cărţi sfinte”) şi/sau derivând de la autoritate (ex. autorităţile Antichităţii, precum Aristotel, juriştii romani, etc.). Aşadar, în perioada medievală universităţile erau focalizate pe predare, pentru a rezolva mai ales probleme locale, formând spre exemplu preoţi, medici, jurişti şi funcţionari publici, necesari funcţionării statului/societăţii.

În perioada modernă, începând cu Renaşterea – o perioadă a marilor descoperiri geografice – se adaugă în predare un element mai universal şi important legat de drepturile omului şi relaţii internaţionale. În perioada Barocă şi Iluministă, în lumina motoului Sapere Aude, începe să se pună în universităţi un accent tot mai mare pe generarea de cunoaştere (încă stimulată frecvent de probleme locale/regionale, fără a se reduce însă la acestea – vezi dezvoltările din mecanica clasică), iar diseminarea nu se mai reducea la predarea tradiţională, ci, odată cu apariţia tiparului, aceasta era exprimată şi în publicaţii ştiinţifice (cărţi şi reviste).

În secolul XIX are loc o schimbare fundamentală în universităţi, şi anume apare modelul humbolditian. Acest model german, introdus prin reformele lui Wilhelm von Humboldt, pune accent pe generarea de cunoaștere, iar transmiterea cunoaşterii (predarea) trebuie făcută în logica generării acesteia (învățarea prin cercetare). Aşadar, în acest model cercetarea nu se adaugă predării, ci cercetarea schimbă modul de a se face predarea şi, în plus, abordează tot mai explicit, pe lângă probleme locale/regionale/naţionale, şi probleme de interes general pentru umanitate. Modelul humbolditian este asimilat rapid pe scară largă în universitățile europene şi americane, contribuind decisiv la dezvoltarea societăţii umane prin cunoaștere. Acestui model i se alătură mai târziu (între cele două războaie mondiale şi mai ales în SUA) o componentă antreprenorială, prin faptul că, generând cunoaștere originală, o universitate o poate apoi exploata antreprenorial prin tehnologie şi servicii, unele patentabile, cu impact financiar. Între cele două războaie mondiale în SUA se stabilizează conceptul de universitate de tip world-class, prin faptul că o astfel de universitate se ocupă de cunoașterea cu relevanţă internaţională, nu doar locală/regională/naţională, iar accentul se pune pe generarea acesteia, nu pe predarea acesteia, predarea făcându-se în logica modelului humbolditian (învăţare prin cercetare/cercetare mentorată).

Universitatea de tip world-class astăzi, la nivel internaţional
Ce înseamnă astăzi o universitate de tip world-class? Simplu spus, o universitate de tip world-class (vezi Altbach, 2003; Salmi, 2009; THE, 2016):
a. Generează cunoaştere prin cercetare, pe infrastructuri de cercetare competitive, prin colaborări internaţionale
i) Cunoaşterea vizează probleme de interes general pentru umanitate (fără a ignora problemele locale/regionale/naţionale, dar fără a le transforma în misiune) şi intră astfel în circuitul internaţional
1) Reviste de top, citări, edituri de prestigiu/biblioteci internaţionale
ii) Cercetarea atrage cercetători de top şi studenţi internaţionali
b. Diseminează cunoaşterea prin predare
i) Cunoaşterea face parte din circuitul internaţional şi/sau generată in house
ii) Învăţarea se face prin cercetare/cercetare mentorată
1) Generează resursă umană de calitate, căutată pe piaţa muncii
2) Atrage cadre didactice şi studenţi internaţionali de top
c. Utilizează cunoaşterea prin tehnologii şi servicii inovative (adesea patentabile)
i) Cunoaşterea face parte din circuitul internaţional şi/sau generată in house
ii) Atrage resurse financiare
d. Mediul academic este bazat pe autonomie universitară şi libertate academică, generându-se astfel medii academice stimulative şi dinamice în universitate
e. Are un buget anual consistent. Spre exemplu, valoarea medie anuală pentru primele 200 de universităţi din clasamentul THE este de 229109 USD per cadru academic şi de 168379 USD per cadru academic pentru Top-400.
f. Există un mediu extern politic şi socio-economic stimulativ şi stabil.
Scurt spus, o universitate de tip world-class are un stoc ridicat de Talent (profesori/studenţi), Resurse (financiare/infrastructură) şi bună Guvernanţă (internă şi externă, la toate nivelurile).

Universitatea de tip world-class în cazul României
În România, marile universităţi tradiţionale – din Bucureşti, Cluj şi Iaşi - au fost de la început concepute în logica humbolditiană. Această logică a fost însă dărâmată de regimul comunist prin faptul că universitatea era văzută ca un mijloc de formare a necesarului de specialişti, prin predare (în logica medievală veche). Cercetarea era văzută ca un element adiţional (în logica primei perioadei moderne, nu a modelului humbolditian) – cercetare universitară -, cea „importantă” făcându-se în institutele naţionale şi ale Academiei Române, nu în universităţi. Cu timpul însă, din cauza faptului că nu se genera cunoaştere majoră în universităţile româneşti, predarea prin învăţare a ajuns simplă predare a lucrurilor făcute mai ales de alţii, iar apoi, lipsa accesului la literatura internaţională a marginalizat decisiv universităţile româneşti, acestea nemaifiind competitive internaţional, trecând din logica world-class în logica localizaţionalismului.

În prezent am reluat accesul la literatura internaţională, dar universităţile româneşti de top încă nu au profilul world-class. Aşa cum spuneam, într-o universitate de tip world-class:
• Abordarea cunoaşterii trebuie focalizată pe generarea de cunoaştere, nu pe predarea lucrurilor făcute de alţii. Din păcate, în România predarea este încă elementul fundamental în toate universităţile româneşti, cercetarea fiind un element secundar, este drept, cu ponderi mai mari în universitățile tradiţionale din ţară.
• Predarea nu înseamnă învăţarea cunoaşterii generate de alţii, ci înseamnă învăţarea cunoaşterii generată prin cercetarea proprie; evident, se învaţă şi cunoașterea generată de alţii, dar nu prin simpla predare, ci în logica cercetării care a generat-o. Aşadar, predarea în universităţilor românești se face în logica veche medievală şi a primei perioade moderne (predarea ca diseminare de cunoaştere), nu în logica modelului humbolditian (predare prin cercetare/cercetare mentorată).
Putem să dezvoltăm şi în România universităţi de tip world-class? În primul rând trebuie să ne întrebăm dacă dorim asta. O ţară are nevoie de universităţi de diverse tipuri, toate fiind importante. Unele universităţi trebuie să se focalizeze pe probleme locale/regionale/naţionale, fără să ţintească probleme generale cu impact pentru umanitate, fără ca asta să le ştirbească din prestigiu sau din relevanţa academică. O universitate de tip world-class contribuie însă la competitivitatea internaţională a unei ţări/culturi, cu impact asupra nivelului de trai şi calităţii vieţii cetăţenilor săi, astfel încât o ţară are nevoie şi de universităţi de tip world-class.

Pornind de la o analiză de specialitate (Salmi, 2009), cred că România îşi poate permite realist maximum 3 astfel de universităţi. Acelaşi autor (Salmi, 2009) identifică trei modalităţi pentru a genera universităţi de tip world-class. Prima se referă la a construi o astfel de nouă universitate de la zero (clean state approach). În România, într-o ţară cu un profil psihocultural colectivist (vezi David, 2015), care nu încurajează diferenţierea, o astfel de abordare nu are şanse. A doua modalitate se referă la combinarea unor universităţi cu potenţial într-o universitate mare şi puternică (hybrid formula). În România, cu un profil psihocultural de concentrare a puterii (vezi David, 2015), concentrarea şi prezervarea puterii din fiecare universitate împiedică un astfel de demers de unificare. În fine, a treia variantă se referă la identificarea universităţilor cu potenţial şi investiţia în acestea (picking winners); şi în această situaţie structura colectivistă va bloca un demers de diferenţiere.

Cred că în România demersul care are şanse de succes este clean state approach, dar în interiorul universităţilor, astfel încât diferenţierea să nu fie percepută ca pericol. Altfel spus, înfiinţarea în universităţi a unor institute de studii avansate, focalizate pe competitivitate şi excelenţă, cu mecanisme ale universităţilor de tip world-class, poate contribui apoi la diseminarea unor modele de bune practici în toată universitatea, transformând-o astfel din interior! În România acest demers trebuie dublat obligatoriu de introducerea unor traiectorii diferite de carieră. Astfel, traiectoria de tip undergraduate poate face faţă numărului mare de studenţi pe care îl au deja la nivel de licenţă universităţile din ţară cu potenţial world-class, iar traiectoria de tip graduate poate implementa mai direct mecanismele transformaţionale de tip world-class. Un astfel de demers se poate face însă doar într-un mediu politic şi socio-economic stimulativ şi stabil, iar ţinând cont de bugetul universităţilor româneşti este raţional să avem universităţi de tip world-class – aşadar să intrăm în ligă -, fără însă să ne aşteptăm să ocupăm poziţii fruntaşe în ligă!

Referinţe selective:
Altbach, P. (2003). The costs and benefits of world-class universities. International Higher Education, 33, 5-8. David, D. (2015). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom: Iaşi. Ridder-Symoens, H. şi Rüegg, W. (1992). A history of the university in Europe. Universities in the Middle Ages. New York: Cambridge University Press. [vezi şi Universities in the early modern Europe (1500-1800) – 1996; Universities in the early nineteenth and twentieth centuries (1800-1945) - 2004; Universities since 1945 - 2010 – la seriile din 2004 şi 2010 doar Ruegg, W. este editor]. Salmi, J. (2009). The challenge of establishing world-class universities. The World Bank. THE (2016). The formula for a world-class university revealed (accesat în luna mai 2016, la https://www.timeshighereducation.com/world-university-rankings/news/the-formula-for-a-world-class-university-revealed)



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite