Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

IFA la 60 de ani: revigorarea unei legende a cercetării științifice romāneşti

21 Iunie 2016



Institutul de Fizică Atomică (IFA), unul dintre cele mai cunoscute şi puternice simboluri ale cercetării ştiinţifice româneşti, a sărbătorit în luna mai 60 de ani de existență. Datorită oamenilor remarcabili care i-au condus destinele şi a realizărilor de excepţie puse în operă, IFA a fost o citadelă a știinţei românești şi totodată un spaţiu de excelenţă unic. Aici s-a clădit o școală de elită, au luat naştere generații valoroase de fizicieni şi s-a asigurat domeniului un viitor frumos. Dr. Florin Buzatu, actualul director general al Institutului, www.ifa-mg.ro, şi-a făcut o misiune de onoare din consolidarea familiei IFA, împreună cu institutele naționale de cercetare în fizică, şi din „menținerea focului viu al cercetării științifice pure”. Acest îndemn primordial al profesorului Horia Hulubei, „părintele” cercetării de fizică din România, este dus astfel mai departe de urmaşii săi, recentul eveniment aniversar purtând cu sine şi convingerea participanţilor în revigorarea legendei IFA.

Care sunt cele mai semnificative momente și transformari care au marcat istoria „veche” a Institutului, până în 1990?

Primul moment semnificativ îl reprezintă anul 1949 când, în cadrul Academiei Române, a fost înființat, la Măgurele, Institutul de Fizică, conducerea acestuia fiind încredințată Profesorului Horia Hulubei. 7 ani mai târziu, mai exact pe data de 18 mai 1956 (prin Hotărârea Consiliului de Miniștri Nr. 890), Institutul de Fizică a fost reorganizat în Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele (păstrând deci locația), avându-l ca director (tot) pe Acad. H. Hulubei, și în Institutul de Fizică (păstrând deci denumirea institutului înființat în 1949) cu sediul în București, sub conducerea Acad. Eugen Bădărău; ambele institute au rămas la vremea respectivă în structura Academiei. Cele două evenimente au condus, de-a lungul timpului, la confuzii în aniversările Institutului de Fizică Atomică, mai ales că acesta, binecunoscut sub numele de IFA, a fost (și încă este!) asociat cu cercetarea de fizică de la Măgurele; prin urmare, ca locație, momentul de referință este anul 1949, iar ca denumire, 1956. Deși au rămas amintiri și povești interesante despre momentul 1956, în care institutul-mamă pare că și-a schimbat denumirea (în IFA), iar institutul-fiică pare că a preluat numele „mamei” (fiind cunoscut ulterior ca IFB), nu știu să existe, în documentele vremii, o expunere de motive privind necesitatea acestei reorganizări. Ceea ce a urmat însă justifică pe deplin decizia adoptată și ne înfățișează, la adevărata valoare, viziunea și capacitatea lui Horia Hulubei. IFA a devenit în scurt timp copilul-minune al cercetării științifice românești: primul calculator de concepție românească (1956; CIFA-1, realizat de echipa lui Victor Toma), primul reactor nuclear și primul ciclotron din România, premiere în Europa de Răsărit (1957; ambele de fabricație sovietică), primul laser românesc și al patrulea din lume (1962; laser cu He-Ne, realizat de echipa condusă de Ion Agârbiceanu), betatronul IFA (1960), Biblioteca IFA și multe alte realizări de excepție.

Progresele înregistrate la Măgurele au condus la o altă decizie administrativă importantă care a permis dezvoltarea institutului la anvergura visată de H. Hulubei: în 1968, IFA trece din subordinea Academiei în subordinea Comitetului pentru Energie Nucleară (CEN), menținându-și calitatea de ordonator principal de credite. Academia Română devenise „neîncăpătoare” pentru IFA! Crearea unei adevărate Platforme de Fizică la Măgurele, comparabilă cu marile centre de cercetare din lume, avea nevoie de un alt cadru, de un statut special. Momentul 1968 a coincis și cu retragerea lui H. Hulubei din funcția de director IFA și preluarea conducerii de către Profesorul Ioan Ursu, cel care i-a continuat planul și sub a cărui coordonare a fost construit ulterior modernul campus de la Măgurele: mari infrastructuri de cercertare și noi laboratoare (Acceleratorul Tandem, Centrul de Producție Radioizotopi, Stația de Tratare a Deșeurilor Radioactive, laseri de mare putere etc), noua locație a Facultății de Fizică, Liceul de Fizică, locuințe pentru cercetători și căminele studențești, cantina etc. Anvergura la care ajunsese IFA în acea perioadă, devenit institut etalon al cercetării științifice românești, i-a atras însă și „necazuri”: în 1973 se înființează Institutul Central de Fizică (ICEFIZ), iar IFA, deși îi asigură structura, intră în componența acestuia alături de alte unități de cercetare (Institutul pentru tehnologii nucleare de la Pitești, Institutul de izotopi stabili de la Cluj, IFB – care trece de la Academie la Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară/CSEN (fostul CEN), Institutul pentru creație științifică și tehnică din București, Laboratoarele de fizică din Centrul de cercetări tehnice și fizice de la Iași), de informare documentară, de perfecționare, economice și de învățământ superior (Facultățile de fizică din București, Cluj, Iași, Timișoara și Craiova).

Primul moment cu adevărat critic în istoria IFA îl reprezintă anul 1977, odată cu reorganizarea ICEFIZ: IFA se desființează (alături de IFB, care revenise între timp la Măgurele, Centrul de mecanica solidelor din București și Observatorul astronomic București) și apar noile institute și centre de fizică de pe Platforma Măgurele (Institutul de fizică și inginerie nucleară – IFIN, asigurând și structura ICEFIZ; Institutul de fizica și tehnologia materialelor – IFTM; Institutul de fizica și tehnologia aparatelor cu radiații – IFTAR; Centrul de astronomie și științe spațiale – CASS; Centrul de fizica pământului – CFP; Fabrica de aparatură nucleară - FAN), iar altele, din țară, își schimbă denumirea. Sigur că nivelul de maturitate la care ajunsese cercetarea din IFA în domeniile nuclear, materiale, laseri, precum și dezvoltarea altor centre din țară, impunea o anumită reconfigurare a sistemului, apariția institutelor respective fiind un proces natural; totuși, slăbirea și apoi desființarea IFA – un Nume poate prea vizibil pentru vremurile acelea – și încercarea de a-l înlocui cu „altceva”, personal le consider erori grave ale căror consecințe se resimt și astăzi. Ce s-a întâmplat cu IFA în perioada 1973-1977 a fost împotriva cursului firesc al lucrurilor iar astfel de construcții artificiale nu pot dura… Și Oamenii nu uită, așa cum n-au uitat nici de IFA.

Reînființarea IFA, supraviețuirea și consolidarea sa pe noi coordonate pot fi considerate un miracol. Vă invit să conturați imaginea istoriei „recente” a IFA.

Istoria „recentă” a IFA începe cu 1 ianuarie 1990: CSEN-ul se desființează și se reînființează IFA (pe structura IFIN), în subordinea directă a guvernului, preluând toate unitățile de cercetare ale acestuia (practic, fostul ICEFIZ, cu excepția Institutului de cercetări nucleare de la Pitești, care trece la Ministerul Energiei Electrice). După 17 ani, lucrurile au fost repuse în ordine! În februarie 1990, IFA avea în structură 6 institute (IFIN, IFTM, IFTAR, ITIM Cluj, IFT Iași, IGSS – fostul CASS), 2 centre (CFP și Centrul de pregătire și perfecționare a cadrelor) și un număr de 5.282 de angajați. Se zice că orice minune ține cel mult 3 zile; în cazul IFA, a durat ceva mai mult. „Visul” a început să se destrame încă din octombrie 1990 (când IFA a trecut în subordinea Ministerului Învățământului și Științei), iar „trezirea deplină” s-a întâmplat în 1996, când institutele din structura IFA au devenit institute naționale de cercetare-dezvoltare de sine stătătoare. IFA a rămas astfel o firavă structură managerială, fără cercetare propriu-zisă, fără o legătură directă cu institutele cărora le-a dat naștere în decursul timpului, cu șanse minime de supraviețuire. Ce mi se pare cel mai trist din acest proces de „descompunere” a IFA este că s-a petrecut practic sub ochii noștri, ai comunității științifice, sub privirile noastre indiferente sau dezorientate, fără a realiza, poate, ce ni se întâmplă, într-o perioadă în care, cu siguranță, nu totul depindea de „alții” sau de cei de „sus”. În loc să continuăm viziunea lui H. Hulubei asupra Institutului, cea care a făcut din IFA un simbol și un standard al cercetării românești, ne-am lăsat conduși de micro-viziuni mediocre și separatiste. Dar să privim și partea bună a lucrurilor: IFA nu a fost desființată, ca în 1977, ci și-a continuat existența spre binele cercetării de fizică (și nu numai) din România; iar urmașii IFA – institutele naționale de fizică de pe Platforma Măgurele și din țară, au devenit adevărați piloni ai cercetării noastre științifice.

Care sunt realizările de excepție cu care Institutul se poate mândri de-a lungul tuturor acestor ani? Ce a creat unic, irepetabil? Cum și-a pus amprenta asupra evoluției fizicii și cercetării românești?
Realizările de excepție au fost amintite, în mare parte, anterior (primul calculator românesc, primul laser românesc etc). Ceea ce a creat însă IFA, unic și (cred) irepetabil, este o Școală de elită, atât din punct de vedere profesional cât și moral, cultivând de-a lungul multor generații pasiunea, dăruirea și tenacitatea. Acestea și multe altele reprezintă o cheie de înțelegere a coordonatelor existenței sale. IFA a știut cumva să fie un „dascăl” exigent, și mai ales o Mare Doamnă a Fizicii Românești, care a dăruit înțelegere, căldură și pasiune discipolilor săi, rămânând astfel fidelă principiilor morale și etice ale înaintașilor săi; înaintași care au fost nu doar savanți vizionari, ci și oameni de o probitate morală și profesională incontestabilă, care au știut sa deschidă mai multe „drumuri” deodată, să descopere şi ulterior să motiveze, cu un har pe care numai marii Profesori îl au, tinerii capabili să urmeaze calea aratată și apoi, la rândul lor, să fie creatori de școală.

„Nu există educație. Există doar exemplu”, afirma profesorul Şerban Țiteica. IFA a devenit o citadelă a știinţei românești datorită oamenilor remarcabili care i-au condus destinele. Aceștia au creat o școală, generații valoroase de fizicieni, un viitor al domeniului. Merită să-i amintim, să punctăm lucrurile notabile pe care le-au lăsat în urma lor…

Educația înseamnă în primul rând formarea psihologică și morală a individului uman și abia apoi instruirea intelectuală prin transmiterea unor cunoștințe, informații. Cred că în modelarea și cultivarea caracterului uman, exemplul reprezintă partea „aplicativă/practică”, iar educația, partea „teoretică”. Din îmbinarea armonioasă a acestor două aspecte va rezulta un caracter frumos și puternic. La începutul secolului al XX-lea, filosoful german Werner Jaeger spunea: „Stabilitatea normelor în vigoare înseamnă și rezistența principiilor educaționale ale unui popor. Educația este cea din urmă justificare a existenței societății și individualității umane”. Prin urmare, cu cât principiile educaționale ale unui popor și matricea lui pedagogică sunt mai solide, cu atât capacitatea lui creatoare este mai puternică; și invers, cu cât acestea sunt mai slabe și mai puțin prezente în conștiința lui, cu atât realizările culturale, științifice ale poporului respectiv sunt mai firave, mai perisabile și prezenta lui istorică mai neînsemnată.
Dintre înaintașii IFA, personalități care i-au marcat existența și realizările de-a lungul timpului, i-aș menționa (în acest context) pe directorii generali (IFA și ICEFIZ) de până acum: Horia Hulubei, Ioan Ursu, Florin Ciorăscu, Marin Ivașcu, Gheorghe Pascovici, Alexandru Glodeanu, Teodor Necșoiu, Geavit Musa, Voicu Lupei, Theodor Ionescu-Bujor. Aceștia au reușit să creeze și să dezvolte o Școală a fizicii românești, să mențină aprins „spiritul IFA” și să asigure, atât cât au putut, continuitatea „legendei”.





Profesorul Horia Hulubei, primul director al IFA, considera că o societate poate crește doar dacă menține viu focul cercetării științifice pure. Dumneavoastră sunteti „ultimul” director al institutului. Care este acum noua misiune a IFA? Care este rolul său actual, principalele activități pe care le dezvoltă?

După „marea schismă” a cercetării românești de fizică din 1996, principala activitate a institutului a devenit conducerea de programe de cercetare, activitate prin care sunt evaluate, selectate, finanțate și monitorizate proiecte în fizică și domenii conexe. În acest sens, aș aminti mai întâi programele naționale ORIZONT 2000 (1996-2000), CERES și CORINT (2001-2006), CEEX (2007-2008), care au fost primele programe (sau arii tematice) de cercetare conduse de IFA și care au facilitat tranziția către actualele programe care asigură participarea României la mari proiecte și organizații internaționale sau europene de cercetare în domeniul atomic și subatomic: EURATOM (1999–fuziune nucleară; 2012–fisiune nucleară și radiprotecție), F4E (2010–fuziune pentru energie, construcția ITER la Cadarache, Franța), CERN (2011–fizica particulelor elementare, fizică nucleară la energii înalte, fizică cu fascicule radioactive/ Geneva, Elveția), ELI-NP (2014–fizică nucleară, laseri de mare putere, fascicule gamma foarte intense/Măgurele), FAIR (2014–fizica antiprotonilor şi ionilor, fizică nucleară la energii înalte, fizică cu fascicule radioactive/Darmstadt, Germania), CEA (2009–energie nucleară, energii alternative şi aplicaţii, în parteneriat cu Comisariatul pentru energie atomică și energii alternative din Franța), AUF (2016–proiecte de mobilități, în parteneriat cu Asociația Universităților Francofone).
Pe lângă activitatea de bază, conducerea de programe, IFA desfășoară începând cu 2008 o serie de activități complementare cercetării propriu-zise, precum studii pentru evaluarea și strategia domeniului, comunicarea și promovarea rezultatelor cercetării pentru tineri și publicul larg. În acest sens, proiectul „Evaluarea potențialului de cercetare în domeniul fizicii și elaborarea strategiei de cooperare internațională” (ESFRO), coordonat de IFA și realizat împreună cu 16 instituții de cercetare și învățământ superior din întreaga țară în perioada 2009-2011, a reprezentat un pas important spre o strategie a cercetării de fizică adecvată contextului actual; sper ca această inițiativă să continue. Ținând cont de grija permanentă pe care trebuie să o avem pentru predarea ștafetei, IFA acordă o atenție deosebită organizării de acțiuni anuale adresate copiilor (Școala Altfel, vizite în laboratoarele Platformei Măgurele, ateliere de creație pentru elevi), precum și tuturor celor dornici să afle câte ceva din tainele naturii (Noaptea Cercetătorilor). Aș mai adăuga organizarea de seminarii științifice periodice, dedicate mai ales rezultatelor obținute de cercetători în cadrul proiectelor finanțate de IFA, mese rotunde și simpozioane de larg interes.




Prin activitățile descrise foarte pe scurt mai sus, IFA de azi își propune să asigure un cadru adecvat şi stimulativ cercetării de fizică din România, cu precădere în domeniul atomic şi subatomic. Acest deziderat poate fi înfăptuit numai împreună cu institutele naționale de cercetare în fizică de pe Platforma Măgurele și din țară, cu facultățile de fizică din marile centre universitare, comunitate științifică pe care imi place să o numesc Familia IFA. Consolidarea acestei familii și „menținerea focului viu al cercetării științifice pure”, așa cum ne-a îndemnat H. Hulubei încă de la început, constituie misiunea de „onoare” a IFA.
Nu pot decât să afirm odată cu Nicolae Titulescu: „Și chiar de nu voi fi un far, ci doar o candelă, ajunge. Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am straduit să aprind lumina”.



Tags: Cercetare, IFA, fizica

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite