Revista >> Iunie 2016 [Nr. 185] >> Cercetare & Invatamant superior

Diaspora ştiinţifică și cercetătorii din ţară se solidarizează în jurul proiectelor comune de cercetare și colaborare academică

Alexandru Batali

21 Iunie 2016

• Concentrarea de expertiză și unirea de forțe, premise esenţiale pentru creşterea performanţei României în ştiinţă şi inovare

La sfârşitul lunii aprilie, Ministerul Educaţiei, UVT şi UEFISCDI au organizat la Timişoara Conferinţa „Diaspora în cercetarea ştiinţifică şi învăţământul superior din România“. Evenimentul, ajuns la a patra ediţie, s-a flat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României şi a reunit timp de patru zile peste 800 de cercetători români din ţară şi de peste hotare, care reprezintă la cel mai înalt nivel internaţional mediul ştiinţific şi academic. Materialul de faţă deschide seria unor interviuri cu o parte dintre cei mai activi reprezentanţi ai diasporei ştiinţifice, în încercarea de a afla ce impact a avut, ce perspective a deschis Conferinţa de la Timişoara. Invitaţii acestei ediţii sunt lector univ. asociat Lucian Brujan, Universitatea Andrássy din Budapesta; director de programe la Academia Națională de Științe din Germania, Halle și Berlin, şi prof. univ. dr. Alis Oancea, pro-proctor, Universitatea din Oxford; director de cercetare (ştiinţele educaţiei) şi profesor asociat în Filosofia Educaţiei.

Care sunt principalele aspecte pe care le apreciați la Conferința Diaspora 2016, în general, și la workshop-ul exploratoriu la care ați participat, în particular?
Lucian Brujan: Conferința a fost un gest pozitiv, un semnal al unei „mâini întinse“ spre cei care au emigrat din România și acum activează în străinătate în domeniul științei, fie în educație terțiară, fie în cercetare-inovare sau în managementul activităților științifice. Se pare că România academică dorește să (re)stabilească legătura cu colegii plecați în străinătate, că este nevoie de experiența și calificările lor pentru a îmbunătăți sistemul educațional și de cercetare-inovare din România. Urmează să vedem dacă acest gest este transpus în acțiuni concrete, dacă într-adevăr specialiștii din diaspora sunt bine-veniți și bine-primiți în țara natală. Drumul e lung de la gesturi la fapte, mai ales în România.

Nu pot să fac abstracție de componenta politică a mesajului transmis cu această conferință. Este evident că diaspora joacă un rol în politica din România, un fapt de altfel pozitiv. Însă, diaspora României este și probabil va rămâne eterogenă, fără structuri reprezentative în adevăratul sens al cuvântului. Astfel, a vorbi cu diaspora academică înseamnă a vorbi cu 1-5% din diasporă (nu vreau să folosesc termenul de elită). Dar a vorbi cu oamenii de știință români care activează în străinătate n’est pas une sinécure, pentru că aceștia știu să își articuleze pozițiile și nu se tem de abordări critice. Dacă uneori diaspora are sentimentul că este instrumentalizată politic, de această dată, personal, nu am avut acest sentiment. Dimpotrivă, am avut sentimentul că ceva s-a schimbat sau se schimbă, încet, dar sigur și ireversibil. Pe lângă motive materiale și nemulțumiri personale, emigrația are și o componentă afectivă. De aceea gesturile contează, mai ales dacă vin de la cel mai înalt nivel în stat sau de la decindenții politici – adică de la acei actori statali față de care nemulțumirile diasporei sunt printre cele mai mari.

Am apreciat organizarea profesionistă sub egida Universității de Vest din Timișoara (UVT), obiectivele conferinței (se vede că cineva a pus gând și implicare în elaborarea conceptului), faptul că s-a desfășurat pentru prima oară la Timișoara, prezența multor decidenți din diferite domenii. Apoi, numărul mare de participanți cu o dovedită excelență profesională din străinătate și din țară – a aduce un număr așa de mare de oameni de știință din diasporă, pe baza unui open call for participation este o realizare, fără îndoială. De asemenea, m-au impresionat pozitiv discuțiile formale și informale, deschise și cu substanță și, nu în ultimul rând, atmosfera. Eu m-am simțit întodeauna acasă la Timișoara, pentru că sunt bănățean; din discuțiile cu colegii din străinătate am aflat că și ei s-au simțit tot ca acasă. În condițiile de azi ale globalizării și internaționalizării științei și după experiența emigrării, a te simți undeva acasă e un lucru mare.

O apreciere pătrunzătoare nu ar fi însă profesionistă, fără a relata aspecte pozitive urmate de cele care ar putea fi îmbunătățite. A fost o conferință interdisciplinară, însă în special prin prisma disciplinelor științifice reprezentate. Structura întâlnirii – bazată pe workshop-uri exploratorii – o consider destul de protrivită. În același timp mi-aș fi dorit mai multe ședințe de lucru într-adevăr interdisciplinare, pentru a putea genera o abordare translațională. Astfel, am fi putut la final să venim cu recomandări concrete, cu o declarație finală solidă. Cu ceva de urmat.

Revin la workshop-urile exploratorii. Eu am participat la workshop-ul pe relații internaționale, unde am avut teme de o relevanță actuală acută: migrație, securitate, extremism, crize, guvernanță, drepturile omului, trecutul comunist al Europei de Est, viitorul Uniunii Europeane și rolul României etc. M-a impresionat prelegerea și discuția cu d-na Iulia Moţoc, judecătoare la CEDO Strabourg – am avut posibilitatea să înțeleg „de la sursă“ modul de funcționare a organismelor internaționale și relaționarea dintre acestea. Am întâlnit colegi deosebiți din diferite țări; cu unii păstrez deja legătura.

Mă bucură faptul că s-a dorit renunțarea la formatul clasic de conferință, însă unele workshop-uri nu au fost prea exploratoare, dimpotrivă, „explorarea” s-a limitat la luarea la cunoștiință a prelegerilor și la timp scurt pentru discuții. Astfel, nu s-au prea putut atinge obiectivele conferinței referitoare la generarea de noi colaborări România-diasporă și formularea de priorități ale agendei de cercetare-inovare în România. Mi-aș fi dorit o organizare mai colaborativă la unele workshop-uri, inclusiv la cel la care am participat: pornind de la concept, selecția temelor și referenților, până la organizarea formatului discuțiilor sau fomularea unor recomandări concrete. Cred că am fi putut crea o valoare adăugată mai mare printr-un „sharing“ și „ownership“ autentic. La discuția de podium din finalul conferinței – unde am fost invitat de către dl. ministru Adrian Curaj să particip – am constatat că această problemă este specifică mai ales științelor socio-umane. Aici sunt încă diferențe în abordare și discurs, diferențe de altfel care pot fi depășite destul de repede, pentru că nivelul științific este comparabil, iar internaționalitatea tematicii este inerentă. Aici mai este de lucru, împreună.

Alis Oancea: Conferinţa a fost un prilej de a relua legătura cu colegii din ţară şi din afara ţării şi de a explora împreună viitorul cercetării în domeniu în România şi posibilitatea unor colaborări internaţionale. Workshop-ul la care am participat, co-organizat cu prof. dr. Simona Sava (Universitatea de Vest din Timişoara) şi prof. dr. Romiţa Iucu (Universitatea din Bucureşti) a fost în ştiinţele educaţiei. Pe lângă administrarea impecabilă a workshop-ului de către echipa din Timişoara, m-au impresionat căldura şi profesionalismul cu care am fost primiţi de către cercetătorii în educaţie din universitatea gazdă. Baia de limbă română mi-a mers la inimă, după 15 ani în Oxford. Workshop-ul a atras multe înscrieri – peste numărul locurilor disponibile – dar majoritatea participanţilor au avut oportunitatea de a oferi o prezentare. Mi-au plăcut diversitatea contribuţiilor şi calitatea discuţiilor din jurul fiecărei teme. În mod interesant, dat fiind faptul că educaţia este un domeniu vast, ale cărui arii de studiu includ învăţământul superior, multe dintre temele discutate în plen în ultima zi a conferinţei au fost explorate în detaliu şi în timpul workshop-ului; de exemplu, misiunea învăţământului superior; cariera academică şi tipurile de contracte din învăţământul superior; legătura dintre învăţământul superior şi cel preuniversitar; pregătirea profesorilor; impactul cercetării în spaţiul public, privat şi societatea civilă; sau evaluarea cercetării. Există un potenţial remarcabil pentru un dialog bine informat între cercetarea educaţionala din ţară, conducerea şi administrarea universităţilor şi a învăţământului preuniversitar, şi forurile responsabile pentru politici de cercetare şi de educaţie.

Care sunt câștigurile participării la această reunire? Ce perspective se deschid și ce acțiuni concrete apreciați că se pot pune în practică?
Lucian Brujan: Individual, câștigul constă în interacțiunea cu colegii din diferite domenii, din străinătate și din România și în schimbul intens de opinii, idei și rezultate ale cercetării. Este fascinant să vezi pe unde activează românii și cu ce se ocupă în domeniul științei. Până la urmă, oamenii de știință vorbesc aceeași limbă, și nu, nu e româna sau engleza, ci lingua franca a adevărului științific. Totuși, în știință există mai multe adevăruri și mai multe căi de aflare a adevărului.