Revista >> Iunie 2016 [Nr. 185] >> Cercetare & Invatamant superior

Ariile marine protejate de la litoralul românesc al Mării Negre

Dr. Tatiana Begun, GeoEcoMar – Sucursala Constanta

21 Iunie 2016

Ariile marine protejate reprezintă o componentă cheie a managementului integrat al zonelor costiere și marine. Deși adesea sunt privite izolat faţă de dezvoltarea durabilă a mediului marin, prin capitalul lor natural acestea reprezintă un suport al dezvoltării sistemelor socio-economice. În aceste arii, printr-un management adecvat, se poate demonstra că dezvoltarea nu înseamnă neapărat distrugerea naturii. De aceea, ar trebui să se facă eforturi deosebite pentru a se găsi soluţii viabile pentru o dezvoltare economică bazată pe utilizarea durabilă a resurselor naturale. Păstrarea sănătoasă a ariilor protejate şi exploatarea lor în scopuri comerciale, ştiinţifice şi educaţionale se poate realiza doar dacă factorul uman implicat este conştient de valoarea acestora şi aplică cu rigurozitate principiile dezvoltării durabile.

Fiecare țară are obligația de a păstra și chiar îmbunătăți capitalul său natural. De ce ar trebui sa facă asta? Din foarte multe motive: asigură un mediu sănătos; este o datorie față de generațiile viitoare, fiindcă natura nealterată poate constitui baza dezvoltării durabile; este un mod de a salva specii și habitate rare și periclitate; reprezintă un obiect de studiu pentru cercetare și un exemplu pentru educația ecologică, ambele contribuind la îmbunătățirea condițiilor de mediu.

Numărul şi suprafaţa ariilor protejate a crescut în fiecare an, ca urmare a creşterii presiunilor economice asupra biodiversităţii, dar și a nevoii tot mai mari de resurse naturale. Baza de Date Mondială a Ariilor Protejate – reînnoită la fiecare cinci ani de către Centrul Mondial de Monitoring al Conservării, în anul 2007 înregistra peste 120 000 arii protejate, cu o suprafaţă de peste 22 milioane km2, reprezentând peste 11,3% din suprafaţa cumulată a teritoriilor naţionale. Majoritatea acestora sunt arii protejate terestre, recunoscându-se relativ recent faptul că mediul marin nu este suficient de bine reprezentat: arile protejate terestre ajung la 12,2% din suprafaţă, în timp ce în zona marină acestea acoperă doar 5,9%.

Rețeaua europeană a ariilor protejate
În prezent se încearcă protejarea capitalului natural prin desemnarea de arii naturale protejate: parcuri naționale, parcuri naturale, rezervații naturale, monumente ale naturii etc. Din 1992 Uniunea Europeană promovează ca instrument principal de conservare a naturii dezvoltarea rețelei de arii protejate Natura 2000, care vizează țările membre UE, dar și țările candidate. Realizarea Rețelei Natura 2000 se fundamentează pe două directive ale UE, Directiva Habitate și Directiva Păsări, ce reglementează modul de selectare și desemnare a siturilor și protecția acestora. Această rețea a fost constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci și pentru menținerea bogățiilor naturale pe termen lung și pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice durabile.

Rețeaua Natura 2000 acoperă 24 de state membre ale UE (4 state membre ale UE nu au teritoriu marin), dovedindu-se a fi un succes major. În plus, Rețeaua Natura 2000 este completată de zonele marine protejate, care au fost desemnate în conformitate cu legislația națională. Cu toate acestea, în ciuda acestor succese, rețeaua de arii marine protejate din Europa nu poate fi încă considerată a fi pe deplin coerentă, nici reprezentativă, în special în zonele marine de larg/off-shore. Diferențe semnificative apar între mările regionale ca și suprafețe acoperite de arii protejate. Există, de asemenea, diferențe în ceea ce privește acoperirea diferitelor tipuri de zone marine. De exemplu, în Europa, 16% din zona costieră este inclusă în arii marine protejate. Cu toate acestea, dincolo de 12 mile marine de la țărm, doar 3% din suprafața mărilor UE este protejată. Acest lucru arată că Rețeaua Natura 2000 înca nu are un caracter reprezentativ.

Începutul administrării unitare în România a ariilor protejate
Având în vedere situaţia tot mai precară a cadrului instituțional al administrării ariilor naturale protejate din România, ideea înfiinţării unei Agenţii Naţionale pentru Arii Naturale Protejate a devenit realitate în mai 2016, după mai bine de 15 de ani. Prin înfiinţarea acestei agenții se creează cadrul legal pentru administrarea unitară a tuturor ariilor naturale protejate, cu o coordonare unică a implementării planurilor de management, în vederea protejării și conservării biodiversității.

Ariile naturale protejate înființate în România reprezintă 23% din suprafața țării, rețeaua de arii marine protejate cuprinzând 9 situri de interes comunitar:
• ROSCI0413 Lobul sudic al Câmpului de Phyllophora al lui Zernov
• ROSCI0311 Canionul Viteaz
• ROSCI0066 Delta Dunării — zona marină
• ROSCI0197 Plaja submersă Eforie Nord — Eforie Sud
• ROSCI0273 Zona marină de la Capul Tuzla
• ROSCI0293 Costinești – 23 August
• ROSCI0281 Cap Aurora
• ROSCI0094 Izvoarele sulfuroase submarine de la Mangalia
• ROSCI0269 Vama Veche — 2 Mai

GeoEcoMar, custode pentru siturile din Mangalia și Capul Tuzla
Două situri marine din cele nouă se află în custodia Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar. Acestea sunt ROSCI 0273 – Zona marină de la Capul Tuzla și ROSCI 0094 – Izvoarele sulfuroase submarine de la Mangalia. Toate siturile sunt încadrate în regiunea biogeografică pontică marină.