Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Sanatate >> Stiri si comunicate

Pfizer și IBM, acord de colaborare pentru îmbunătățirea vieții pacienților cu Parkinson

08 Iulie 2016



Sistemul experimental ”Internet of Things” folosește dispozitive conectate pentru a permite măsurarea pacienților la distanță și în timp real

Proiectul ar putea schimba modul în care sunt proiectate studiile clinice și, de asemenea, ar putea contribui la dezvoltarea de noi terapii pentru Parkinson

Pfizer și IBM au semnat un acord de colaborare pentru dezvoltarea unor soluții inovatoare de monitorizare la distanță a pacienților cu Parkinson, menite să schimbe radical modul în care pacienții primesc îngrijire medicală . Abordarea experimentală se bazează pe un sistem de senzori și dispozitive mobile astfel încât specialiștii să primească în timp real, 24/24, informații privind simptomele pacienților. Obiectivul final al studiilor este acela de a înțelege mai bine progresul bolii și aderența pacientului la tratament pentru a ajuta specialiștii din domeniu să ia decizii cât mai informate privind terapia pacienților, precum și pentru a proiecta studii clinice în domeniu. De asemenea, parteneriatul are ca scop cercetarea și dezvoltarea de noi terapii pentru Parkinson.

Această afecțiune necesită, în mod special, o ajustare permanentă a medicației, în funcție de progresul bolii și de răspunsul pacientului la tratament. Parteneriatul dintre Pfizer și IBM urmărește să creeze o viziune de ansamblu a stării pacientului, încercând să măsoare cu acuratețe o varietate de indicatori de sănătate, printre care funcțiile motorii, dischinezia, funcția cognitivă, somnul, precum și activități zilnice – modul în care pacientul se îmbracă sau mănâncă.

Toate aceste informații ar putea ajuta medicii să înțeleagă mai bine efectul medicației asupra pacientului pe măsură ce boala înaintează, permițându-le să optimizeze planul de tratament al acestuia și să dezvolte de noi medicamente pentru Parkinson.

Potrivit Oraganizației Mondiale a Sănătății, dereglările neurologice, inclusiv Parkinson, Alzheimer, accidentele cerebrale, scleroza multiplă și epilepsia afectează aproape 1 miliard de familii la nivel globaliși sunt responsabile pentru 12% din decesele globaleii.

Multe boli ale creierului, coloanei și nervilor sunt afecțiuni progresive care se înrăutățesc în timp și pot provoca mișcări necontrolate și pot afecta abilitatea de gândire a pacientului. Potrivit Parkinson’s Disease Foundation, aproximativ 60.000 de americani sunt diagnosticați anual cu Parkinson și circa 10 milioane de oameni suferă de această boală la nivel globaliii.

Avem oportunitatea de a redefini modul în care analizăm rezultatele pacienților și monitorizarea acestora 24/7, prin combinarea expertizei medicale și științifice deținute de Pfizer cu abilitatea IBM de a integra și interpreta date complete prin metode inovatoare”, afirmă Mikael Dolsten, M.D., Ph.D., Președinte Pfizer Woldwide Research and Development.Cheia succesului nostru va fi să livrăm un sistem scalabil, de bază, pentru masurare și analizare, care va ajuta la informarea programelor noastre clinice din diverse zone, ce au nevoie de atenție medicală. Acest lucru are potențialul de a accelera dezvoltarea de noi tratamente, precum și reglementarea proceselor de aprobare a acestora, ajutându-ne să le oferim pacienților terapii mai eficiente, mai rapid”, adaugă acesta.

Cu proliferarea informațiilor medicale digitale, o arie care rămâne greu de atins este colecționarea în timp real a datelor fiziologice în vederea susținerii managemenetului bolii”, spune Arvind Krishna, Senior Vice President and Director of IBM Research. “Testăm noi metode de a crea un sistem care colectează pasiv datele, cu un impact aproape inexistent asupra pacientului, în același timp oferindu-le medicilor și cercetătorilor informații obiective și în timp real. Credem cu tărie că acest lucru poate schimba fundamental modul în care pacienții sunt monitorizați și tratați.

Cele două companii estimează că sistemul va intra în testare clinică în cel mai scurt timp. Pfizer și IBM vor convoca un consiliu consultativ extern format din grupuri de pacienți, organizații de advocacy, clinicieni și neurologi pentru a le oferi informații privind utilizarea tehnologiei, a dispozitivelor medicale, gestionarea datelor și a protocoalelor de cercetare și pentru a asigura cerințele pacienților pe durata programului.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite