Revista >> Iulie - August 2016 [Nr. 186] >> Cover Story

IMNR la 50 de ani: covor roșu pentru cercetătorii și proiectanții de excepție

Alexandru Batali

29 Iulie 2016

Dezvoltarea economică fără metale este de neconceput în secolul XXI. Fără resurse metalifere, fără materiale avansate, nu este posibilă rămânerea în competiția mondială, circa 75-85% din economia planetară depinzând de aceste resurse. În România, la cinci decenii de la înfiinţare, Institutul Naţional de Metale Neferoase și Rare (IMNR) este un institut lider în domeniul cercetării și aplicațiilor destinate eficientizării utilizării resurselor și substituției metalelor critice, fiind implicat puternic în strategiile naţionale de relansare a cercetării materiale avansate și a resurselor metalifere. Directorul general al IMNR, dr. ing. Teodor Velea, consideră că institutul pe care îl conduce şi domeniul pe care îl reprezintă pot contribui la materializarea conceptului „România competitivă-un proiect pentru o creștere economică sustenabilă”. Interviul de faţă este un pro domo în acest sens şi o ocazie de a cunoaşte unul dintre cele mai performante institute de cercetare din ţara noastră, cu o istorie prodigioasă, un prezent solid şi un viitor promiţător.

Care sunt cele mai semnificative momente care au marcat istoria institutului înainte de 1990?
Omagiem în acest an împlinirea a 80 de ani de activitate științifică în metalurgia metalelor neferoase și 50 de ani de la înființarea Institutului de Metale Neferoase și Rare. Mărturisesc că s-ar putea să ne fi hazardat în aprecierea unei perioade de numai 80 de ani de activitate științifică în domeniu... De fapt, semne ale unor activități de metalurgie neferoase sunt semnalate din epoci anterioare cuceririi Daciei de către romani. Obținerea Aurului și Argintului are o tradiție milenară. Centrul aurifer din munții Apuseni – ABRUD este atestat ca oraș încă din anul 1000, iar vetrele metalurgice cu foc continuu au apărut cu sute de ani în urmă: Zlatna (1747), Ferneziu (1780).

Desigur, realizarea acestora a implicat în mod cert și o activitate de cercetare - dezvoltare. Apreciem totuși, formal, că o activitate științifică coerentă, angajantă, s-a cristalizat în secolul nostru, să spunem în anii 20 – 40, atunci când metalurgia neferoasă, a cunoscut o puternică dezvoltare, odată cu punerea în funcțiune a uzinelor: PHEONIX Baia Mare (1925), SOMETRA Copșa Mică (1935) şi SOLEX București (1932).

Perioada 1925 – 1945 a fost o perioadă strălucită pentru cercetarea românească. Atunci a apărut școala Prof. Academician Tr. Negrescu în domeniul metalurgiei – fizice, a Prof. Bolgiu, cel care a pus bazele analizei mineralogice complexe și a analizelor termice a mineralelor și materialelor, a Prof. Mantea, care a desfășurat cercetări de anvergură pentru obținerea magneziului din carbonați și dolomite – silicotermie în vid, iar Prof. Vanci a avut contribuții la realizarea primei instalații de cianurare. La Societatea „MICA” s-au dezvoltat cercetări în domeniile: Aur și Argint; Metale neferoase grele; Alumină – Aluminiu. În 1940 funcționa o secție de alumină și prima instalație experimentală de obținere a aluminiului în celule de 5000 A. În aceeași perioadă (1932-1938), Ing. Jules Dodun a pus la punct procedeul hidrometalurgic bazat pe solubilizarea cu FeCl3 a concentratelor complexe de Cu, Pb, Zn. Acest procedeu este promovat în prezent cu titlul de „pionierat” de mari firme mondiale. Ulterior, cercetători de marcă au avut contribuții esențiale la dezvoltare tehnologiilor de electroliză a aluminiului, obținerii bismutului din bismutină, fabricarea aluminei, tehnologiei de obținere a mercurului, valorificării metalelor din cenuși de pirită, etc.

O a doua perioada de emulație științifică și tehnologică în domeniul metalelor neferoase și rare a avut loc în perioada 1960-1965, atunci când au fost modernizate la nivelul celor mai înalte standarde mondiale tehnologiile de fabricație a cuprului prin introducerea topirii în suspensie (procedeul „OUTOKUMPU”), a zincului și plumbului prin promovarea procedeului ISP, a tehnologiei de obținerea a aluminiului și aluminei (procedeele BAYER/PECHINEY), tehnologii moderne de reciclare a metalelor din deșeuri la uzina NEFERAL, etc. Proiectarea și cercetarea de detaliu au fost asigurate de specialiști români.

Desigur, febra înnoirilor și modernizărilor a cuprins concomitent producția și cercetarea. În cadrul ICEM, în 1950 a funcționat un departament (condus de Prof. Alexandru Isopescu) cu secții de metale neferoase grele și rare, hidrometalurgie, aur și argint, aliaje și pulberi. Din 1957, acest Departament a fost transferat la ICECHIM, unde s-a unit cu grupa de cercetători care lucrau în domeniul metalelor rare și semiconductorilor, rezultând astfel două secții: Metale Neferoase Grele și Ușoare cu trei laboratoare; Metale Rare și Semiconductori cu trei laboratoare.

La 1 Iulie 1966 aceste secții de cercetare din ICECHIM şi proiectanții din IPROCHIM ce lucrau în același domeniu s-au constituit într-un singur nucleu, într-o structură organizatorică de sine stătătoare – Institutul de Metale Neferoase și Rare. Pe baza cercetărilor proprii au fost puse în funcțiune instalații industriile de obținere a: telurului, seleniului, cadmiului, bismutului, stibiului, aurului, argintului, molibdenului, vanadiului, litiului, zirconiului, titanului.
Este o mare onoare pentru noi să subliniem faptul că primii 25 – 28 de ani de existență ai IMNR au fost puternic marcați de activităţile managerială și educațional – științifică excepționale a două personalități: ing. GH. C. Bujgoi – Directorul General și prof. dr. ing. T. Segărceanu – Directorul Științific al IMNR și profesor la „Politehnica” București.

Aș fi tentat să nu apelez, în aceste câteva rânduri, la ultra utilizată formulă „ înainte de ’89 / după ’89”… Istoric vorbind, perioada ultimilor 50 de ani de la existență, de evoluție a acestei țări, a cestui popor, nu ar trebui să fie subliniată, nici cu funde roșii, nici albastre… Și asta pentru că NOI suntem cei ce au clădit, NOI am doborât, și iar NOI am reclădit! Viziunea a fost mereu aceeași. Se pare că și obiectivele principale au fost aceleași. Cu 50 de ani în urmă se vorbea de industrializare. Astăzi Europa se pregătește de reindustrializare, smart – ce-i drept! Cu toate acestea, situația politică, socială, economică s-a schimbat radical „după ’89”. Era de așteptat să privim cu mult realism și „inspirație” ce se întâmplă, să ne mobilizăm, să o luăm de la început. N-am fost pregătiți pentru asta, dar am înțeles la timp ce înseamnă „a fi sau a nu fi!”

Cum a reușit institutul să se adapteze schimbărilor politice, economice și sociale imediat după 1990?
Schimbarea și adaptarea IMNR la noul context socio-economic după 1990 a fost un proces dureros, ca urmare în primul rând a reducerii treptate a activităților economice din majoritatea întreprinderilor metalurgice din România, multe din acestea fiind azi închise.

Primul efect a fost o reducere semnificativă a personalului din IMNR. Totodată acest fapt a permis păstrarea numai a acelor specialiști adevărați, cu pasiune pentru cercetare, capabili să învețe și să aplice cunoștințe noi și să le transmită unei noi generații de cercetători.