Revista >> Iulie - August 2016 [Nr. 186] >> Cercetare & Invatamant superior

Pasiunea şi munca pot crea o Românie a cunoaşterii şi inovării

Alexandru Batali

29 Iulie 2016

Test de personalitate fără veleităţi profesionale şi joc vechi de societate, chestionarul lui Proust a devenit mai cunoscut prin aplicarea sa de către Bernard Pivot în cadrul emisiunii „Bouillon de culture”. Pornind de la acest model clasic, am creat un formular complet adaptat, menit să restituie imaginea cercetării româneşti prin ochii unor personalităţi care se dezvăluie totodată pe sine, prin raportare la acest domeniu. Acad. Marius Sabin Peculea, inginerul român care și-a legat numele de proiectarea, realizarea și optimizarea sistemului de obținere a apei grele necesare Programului Nuclear al României, este invitatul acestei ediţii.

1.Principala dumneavoastră calitate?
Răbdarea. M-a ajutat întotdeuna să trec peste nemulţumirile pe care le-am avut de-a lungul vieţii şi peste anumite eşecuri.
Am lucrat cu foarte mulţi oameni, cu personalităţi diferite, şi a fost întotdeauna foarte important să am răbdarea de a-i asculta. Mereu ai ceva de câştigat din ce îţi spun ceilalţi. Tot datorită răbdării mi-am dat seama că dacă nu eşti atent poţi greşi. Întotdeuna am explicat celui care greşea unde este eroarea, fără a desconsidera vreodată lucrul făcut, efortul depus de acel om.
Am avut şi răbdarea de a duce la bun sfârşit ce am început de fiecare dată. Este o calitate moştenită de la mama, indirect, a fost un fel al ei de a fi care şi-a pus amprenta şi asupra mea.

2.Principalul defect?
Defectul meu a fost impulsivitatea şi l-am descoperit la începutul anilor 1970 citind un horoscop cumpărat dintr-o librărie din Canada. La supărare deveneam brusc impulsiv, intern, faţă de mine, nu faţă de ceilalţi. Am aflat şi cum mă pot corecta în această privinţă: să nu reacţionez niciodată sub imperiul primului impuls. M-am educat în acest sens.

3.Deviza după care vă călăuziţi în profesie?
Pe 28 februarie 1970 eram în New York şi am intrat într-o pagodă chinezească. Un chinez în straie de cult mi-a ieşit în cale şi mi-a întins o tavă cu mici răvaşe, spunându-mi: „Aici se află scris viitorul dumneavoastră!” Pe bileţelul pe care l-am ales stătea scris:
Să nu aştepţi prea mult de la cerul îndepărtat/Să nu-ţi pui prea mult nădejde în el.
De vei vrea oglindă să-ţi faci dintr-o piatră/Toată truda ta va fi în zadar.
Din prima parte am înţeles că e bine să fii independent, să nu aştepţi să-ţi rezolve cineva problemele. Din ultima parte am conştientizat că e important să fii realist, să-ţi cunoşti limitele, să nu te angajezi în activităţi pe care crezi că nu le poţi rezolva.
În cercetare e diferit. Ştiu unde vreau să ajung, dar nu cunosc drumul. Şi atunci mă raportez la ce i-a spus Isabela de Castilia lui Columb: Pleacă şi dacă acolo unde te duci nu este decât neant, pentru curajul tău Dumnezeu va crea pământul! Pe acest drum câştigi tot timpul cunoştinţe noi, dar dacă îţi dai seama că nu te îndrepţi spre destinaţia propusă, iar scopul devine eşec, trebuie să ai puterea să schimbi direcţia sau să renunţi la călătorie.

4.Trăsătura pe care doriţi să o întâlniţi la un cercetător?
Dorinţa de afirmare este trăsătura cercetătorului adevărat. Cei care au vrut să reuşească au fost şi buni cercetători, iar eu i-am sprijinit în acest sens. În momentul în care i-am agajat am avut o deosebită grijă să aibă un prim succes în sarcina pe care le-o dădeam. În felul acesta îi convingeam că sunt capabili şi că îşi pot construi un viitor în jurul acelei activităţi.
Apreciez însă profesioniştii pentru ce au făcut, nu pentru mândria lor personală de a fi într-o breaslă prestigioasă, de a şti foarte multe sau de a publica foarte mult. Leonardo da Vinci spunea că nu ceea ce ştii contează, ci ceea ce rămâne. La rândul său Pasteur afirma că nu trebuie să fii un geniu pentru a face lucruri mari. Dorinţa de a reuşi cu orice preţ, de a face ceva deosebit este esenţială …

5.Ce preţuiţi cel mai mult la partenerii din proiectele de cercetare?
Sinceritatea. Numai aşa merge înainte cunoaşterea reală, altfel vorbim de înşelăciune. La Râmnicu Vâlcea trebuia să punem la punct o tehnologie pentru fabricarea apei grele. Am lucrat cu oameni de toate profesiile şi având pregătiri foarte diverse, inclusiv cu operatorul sau cu tânărul de la strungărie. Pe mine mă interesa ceea ce observau ei şi în special să-mi aducă la cunoştinţă ce greşeau. Fără această sinceritate nu puteam avansa. De exemplu, în instalaţia principală s-a defectat pompa de apă şi atunci trebuia să ştiu dacă operatorul sau echipamentul e de vină pentru a hotărî ce alegere trebuie să fac: să schimb pompa sau modul de lucru al omului din echipă.
Pentru a primi această sinceritate nu trebuie să fii deasupra oamenilor, ci alături de ei, ceea ce am făcut în permanenţă cu oamenii din subordinea mea. A fost o activitate dificilă, pentru că atunci când conduci o întreprindere trebuie să realizezi un echilibru între interesul omului, după programul de lucru, şi cel al instituţiei. Dacă urmăream numai interesul instituţiei nu mă urmau oamenii. Dacă ţineam cont de interesul oamenilor mergea prost întreprinderea.

6.Locul unde aţi dori să faceţi cercetare
La Râmnicu Vâlcea. Acolo am luptat pentru ce mi-am propus, în acel loc am reuşit, eu şi oamenii pe care i-am condus. Am avut mulţi „copii” acolo, le-am dat viaţă şi au crescut. În calitate de conducător am avut şi o libertate mai mare de a-mi pune în practică ideile şi de a le duce la capăt. Dincolo de construirea unui loc de cercetare performant, s-a creat o şcoală şi o industrie, demonstrând faptul că România poate fi o ţară industrială, nu industrializată, care preia doar tehnologii şi soluţii din afară.

7. Descoperirea ştiinţifică pe care o apreciaţi cel mai mult?
Energia nucleară m-a impresionat, este descoperirea în jurul căreia s-a dezvoltat întregul meu destin profesional. Eram elev de liceu, era război, am citit despre fisiunea uraniului şi despre căutările legate de utilizarea ei, doream să aflu totul despre aceste cercetări. Cunoştinţele produse de cercetare devin universale, dar pentru dezvoltarea societăţii gândeşti proiecte locale, iar eu am avut şansa de a fi pus în situaţia favorabilă de a produce apa grea, care a permis dezvoltarea industriei nucleare din România.

Cu ocazia aniversării a 90 de ani, pe 13 aprilie, în semn de preţuire pentru realizările acad. Marius Peculea, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, i-a înmânat personal o Diplomă specială, similară celor acordate pe vremuri de Ministerul Instrucţiunii Publice. Este singura diplomă pe care acad. Marius Peculea a pus-o acasă pe perete, considerând textului justificativ drept cel mai potrivit în încercarea de a surprinde esenţa activităţii sale de o viaţă: pentru pasiunea şi munca dedicate unei Românii a cunoaşterii şi inovării.

8.Personalitatea ştiinţifică pe care o admiraţi?
În mod special m-au impresionat persoanele vizionare, care trăiau înaintea timpului lor, ştiind ce urma să se întâmple şi îndrumând în direcţia respectivă. Horia Hulubei a fost un astfel de vizionar. Când a înfiinţat IFA în 1956 avea deja conturat că întemeiază acest institut pentru a crea specialişti şi în domeniul energiei nucleare. Faptul că a întemeiat la Cluj o secţie de izotopi stabili, care nu interesau pe nimeni la acel moment, dovedeşte faptul că a avut în vedere crearea apei grele. Cred că se gândise de la început că aplicarea energiei nuclare în România avea să se facă pe reactor de fisiune, de spargere a nucleului de uraniu, în prezenţa apei grele, care permite utilizarea uraniului natural, neîmbogăţit izotopic. Lipsea doar obţinerea apei grele pentru a avea un sistem energetic independent. Faptul că insista să demonstrăm că se poate industrializa ceea ce facem noi la Cluj arată că avea în minte reactorul cu uraniu natural-apă grea.

9.Persoana care v-a influenţat cel mai mult cariera ştiinţifică?
Prof. Victor Mercea, şeful IFA-Cluj. Stăteam în faţa unei instalaţii de separare izotopică, alături de domnia sa. Acesta a spus că inginerii vor deveni cu adevărat oameni mari când vor face oţel transparent. Am descoperit astfel dorinţa şi curiozitatea cercetătorului de a putea vedea cum se desfăşoară procesul de schimb izotopic pe elementul de contact. În timp am răspuns acestei provocări şi am introdus vizori pe coloanele instalaţiei de distilare izotopică a apei grele din cadrul fabricii ROMAG-Drobeta Turnu Severin şi pe coloanele instalaţiilor de distilare izotopică a hidrogenului lichid de la Uzina G. Însă, principalul câştig a fost utilizarea modelarii (reprezentării) matematice. Ne-am imaginat ce se petrece în elementul de schimb izotopic la contactul dintre cele două fluide în tendinţa lor de a se echilibra izotopic şi energetic şi ţinând cont şi de hidrodinamica sistemului, pe toată înălţimea coloanei. Am înţeles astfel cum funcţionează instalaţia, profilul său izotopic şi am obţinut „transparenţa oţelului”. Acest lucru ne-a ajutat să determinăm tot sistemul de modelare şi proiectare a fabricii de apă grea de la Drobeta Turnu Severin.