Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

ICPE-CA a promovat examenul energiilor fotovoltaice

29 Iulie 2016






Provocările care ne aşteaptă

Poziţia României în tabelul de mai jos, în care se estimează o capacitate totală nou instalată de 600MW până în 2020, poate să pară o valoare mică comparativ cu creşterea de peste 1 GW dintr-un singur an, în 2013. Trebuie avut însă în vedere că din cei 1325 MW instalaţi astăzi, nici măcar 1% nu sunt pentru rezidenţial, comercial sau industrial. Marea majoritate sunt sisteme care depăşesc 1MW capacitate instalată şi care injectează în reţea. Cei 600 MW care urmează să se instalaze până în 2020 sunt sisteme sub 500kW, apropiate de consumatori, dedicate profilului de consum al fiecăruia dintre aceştia şi în marea lor majoritate în mediul urban. Este o abordare cu totul diferită faţă de ce s-a instalat până acum şi reprezintă o provocare atât pentru distribuitorii de energie din România, cât şi pentru instalatori, proiectanţi şi nu în ultimul rând pentru ICPE-CA şi alte institute şi colective implicate în CDI din domeniul energiei fotovoltaice, care trebuie să vină cu produse inovatoare şi soluţii care să crească eficienţa producţiei de energie, să scadă costurile de producţie, să mărească limita numărului de sisteme care se pot conecta la o reţea dată (să mărească gradul de absorţie al sistemelor generatoare), asigurând fiabilitatea şi siguranţa în exploatare în limitele normale.

Direcţiile şi temele de CDI
Încercarea şi validarea de celule, module şi materiale fotovoltaice

Laboratorul permite oamenilor de ştiinţă din ICPE-CA să testeze modulele fotovoltaice şi materiale solare, prototipuri avansate și modele, să compare performanțele şi să testeze fiabilitatea componentelor individuale. Laboratorul este dotat cu aparatură şi echipamente metrologice avansate, specifice domeniului fotovoltaic.

Încercarea şi validarea componentelor montate pe acoperiș – Rooftop PV
Facilitățile noastre de testare în aer liber, de pe acoperiș, permit cercetătorilor ICPE-CA să efectueze măsurarea cu precizie a performanţelor modulelor PV, determinarea randamentului energetic pentru componentele sistemelor PV şi estimarea duratei de viaţă în condiţiile de mediu exterior din România. Locația dispune de resurse solare și instrumente meteorologice, module de referință, monitorizare automată pentru 24 de ore, de urmărire a puterii de vârf, de înregistrare a caracteristicii curent-tensiune (I-V), testarea modulelor la hot spot şi dispune de echipamente de imagistică termică.

Încercarea şi validarea sistemelor PV în aer liber, montate pe sol
ICPE-CA dispune de o gamă completă de aparatură specifică pentru verificarea în aer liber a sistemelor PV. Dispune de aparatură pentru monitorizarea meteorologică, pentru măsurători ale curbei I-V la şirurile de module, măsurarea performanţelor invertoarelor şi microinvertoarelor şi determinarea calităţii energiei produse.

Start-up-urile şi spin-off-urile, punţi eficiente de promovare a inovaţiilor
Strategia Națională CDI 2014-2020 prevede dezvoltarea capacitaţii de comercializare la nivelul INCD-urilor prin aplicarea brevetelor de invenţie, facilitarea accesului la servicii de sprijin şi comercializare în domeniul inovării pentru IMM-urile productive, susţinerea antreprenoriatului bazat pe inovare, prin înfiinţarea de spin-off-uri şi sprijinirea start-up-urilor inovative. Start-up-urile și spin-off-urile sunt instituţii personalizate pe idei inovatoare cu scopul de a accesa fonduri pentru constructia structurilor necesare testării prototipurilor, optimizării acestora, validării performanţelor în laborator şi în câmpul de lucru şi la final, evaluarea costurilor de fabricaţie.

De asemenea, în Manualul de bune practici pentru aplicarea legislației privind invențiile de serviciu, din iunie 2015, UEFISCDI recomanda: Organizaţiile de cercetare dezvoltare vor susţine exploatarea invenţiei inclusiv prin licenţiere, cesiune şi start-up-uri / spin-off-uri.

ICPE-CA și-a impus în strategia sa dezvoltarea cadrului instituţional şi organizatoric pentru stimularea aplicării, comercializării și valorificării rezultatelor obţinute în activitatea de cercetare, pe diferite căi, funcţie de specificul activităţii: - aplicare si comercializare la nivelul spin-off-urilor, pe domeniul cercetarii dezvoltării energiei fotovoltaice; - contracte directe cu agenţii economici, start-up-uri; - asistenţă tehnică şi consultanţă de specialitate pentru aplicarea brevetelor de invenţie, ca punct de pornire pentru iniţiativele antreprenoriale.

ICPE-CA asigură angajaţilor interesaţi scheme şi modalităţi de asistenţă în constituirea de spin-off-uri și dezvoltă un pachet de măsuri pentru servicii de consultanţă şi iniţiere, servicii de cooperare şi de personal ce urmează să fie utilizat pentru sprijinirea înfiinţării spin-off-ului.



Tags: ICPE-CA, inovare

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite