Revista >> Iulie - August 2016 [Nr. 186] >> Cercetare & Invatamant superior

CINETic - Locul unde știința se întâlnește cu arta

Mihaela Ghita

01 August 2016

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) a inaugurat pe 21 iunie CINETic - Centrul Internațional de Educație în Tehnologii Inovativ Creative, locul în care se va naște o nouă cinematografie sau locul unde știința se întâlnește cu arta.

CINETic este dotat cu 6 laboratoare. Primele sunt Laboratorul de interacțiune digitală lumină/sunet şi Laboratorul de dezvoltare cognitivă și psihologie aplicată prin experiențe imersive, dotat cu un EEG (aparat de electro-encefalo-grafie) foarte performant cu 4 căști ce au 256 de senzori. Există un laborator de interacţiune digitală, care este un cub de imersie cu scenografie virtuală de jur împrejur, ce dispune de costume cu senzori la toate articulațiile, în care poți să dezvolţi un comportament într-un mediu virtual, să înveți să lucrezi într-un spațiu virtual, să interacționezi cu personaje virtuale, să vorbești, să faci semene, să produci schimbări într-un decor virtual specific creat. În consecință există un Laborator de construit decorul virtual și un Laborator de animație digitală, unde mișcarea se poate reproduce în cele mai mici detalii. Există 3 camere de filmat, de ultimă generație și un rig (o structură de suport a celor două camere care permit înregistrarea de imagini în așa fel încât să poată fi asamblate stereoscopic și ceea ce vezi să apară ca fiind tridimensional). Mai există și un Laborator de tehnici digitale creative în cinematografie, cu două studiouri, pentru televiziunea de înaltă performanță și pentru colorizare. În locul acesta poți să introduci imagini și să compensezi anumite elemente. Bunăoară, pe un platou de filmare același decor fotografiat la un interval de doar 20 de minute prezintă elemente spectaculos diferite și acest lucru se întâmplă de multe ori la filmare. Ei bine, acestea trebuie aduse în aceași secvență.

Toată această tehnologie stă în spatele spectaculoaselor efecte din filmele pe care le vedem la cinematograf. Uneori aceste trucaje nici nu sunt vizibile spune profesorul Horea Murgu, toate filmele au o intervenție și putem spune că filmul a revenit la locul de unde a plecat, adică din pictură. Doar că șevaletul s-a schimbat în monitor și pe monitor filmele se pictează la modul cel mai imediat și concret.

Acum 2 ani, cand a fost lansat acest proiect de anvergură, cu o finanțare de 8 milioane de Euro din Fonduri Structurale, Adrian Titieni era rectorul UNATC.

Cum va revoluționa lumea filmului, ce intenționați să faceți pentru arta cinematografică în aceste laboratoare?
Adrian Titieni: Nu ne-am propus să revoluționăm, ci să intrăm în rândul lumii, iar ce se întâmpă în acest centru să creeze poli de expertiză în domeniu. Este cert că se produce un salt calitativ odată cu existența acestui centru și cu posibilitatea studenților de a învăţa aici, indiferent că vorbim de licență, master sau doctorat. Studenţi din universităţi diferite vor putea veni să exerseze împreună, iar acest „împreună“ va crea obligatoria relație dintre știință și componenta artistică, venită din partea noastră. Cu alte cuvinte ”împreună” coagulează Universitatea București via Facultatea de Psihologie, Politehnica, Institutul de Fizică, UNATC, etc.

Să înțeleg că aici este un centru eminamente de cercetare și nu de producție artistică?
Adrian Titieni: Este un centru de învățare și cercetare deschis tuturor proiectelor care au o componentă cu produs explicit spectacol sau film. Caracterul inovativ al respectivelor proiecte ne pune în condiția de a cerceta şi învăţa împreună pentru a le duce la bun sfârșit.

***
Arta contemporană experimentală și nici cinematografia nu fac excepție de la experimentalism, încearcă o înlocuire a reprezentării realiste cu o estetică a interacțiunii. Sunt artiști care explorează această zonă a conexiunilor dintre natura exterioară și sinele interior, tocmai acest lucru se dorește a fi studiat.
Horea Murgu: Când studenții vor vedea că au posibilitatea să iasă din realul fotografiabil, într-un real care ține de gânduri, de ce e în mintea mea când vorbesc cu cineva, cu aceste mijloace vor putea face o sumedenie de lucruri, unele cu mai mult conținut, altele mai tehnice.

Cât durează munca de postproducție pentru un film?
Horea Murgu: Pentru un film obișnuit, care nu are pretenția de acţiuni SF, durează vreo două luni sau chiar mai mult, răstimp în care se reconstituie în primul rând povestea din toate dublele și se face narația propriu-zisă, indiferent dacă filmul este mai tăiat sau este stilul lui Mungiu, cu secvențe mai lungi. Narația este cel mai important lucru care se întâmplă după filmare. După care, toată povestea trebuie adusă într-un mod convingător, pe de o parte din punct de vedere al sunetului și al altor lucruri care trebuie editate sau scoase, etc. Munca de editare a sunetului este foarte grea, este o mare chinezărie pe care cineva trebuie să o facă cu multă migală. După care se mai adaugă sunete care la filmare n-au putut fi luate: uși, trântituri, scâțâituri sau alte sunete de exterior. Apoi se merge în zona de etalonaj, de coloristică, și acolo în fiecare cadru se compensează luminile și culorile: veioza e prea tare sau apare vreun reflex, în oglindă nu se vede ce trebuie și atunci va fi schimbat ce se vede… Acestea sunt lucruri simple pentru filmele care sunt așa-zis realiste sau veridice. La filmele care se desfășoară într-un univers ideal, acolo e foarte mult de lucru, pentru că se construiesc obiecte care trebuie să se miște normal. Eu sunt un admirator al formatului clasic de film. În 100 de ani filmul a făcut lucruri bune în formatul clasic, de poveste lineară și psihoterapeutică. Se stinge lumina, stă pe un scaun și se uită doar într-o singură direcție la o ficțiune pe care o compară cu experiențele lui, deci putem vorbi despre o psihoterapie clară, blândă. Dar oamenii nu recunosc că de aceea se duc la cinematograf și că le plac poveștile cu zâne sau cu sultani pentru că au nevoie să își mai clătească puțin opiniile despre așa-zisa realitate în care trăiesc. Ideea este că filmul merge înainte spre ceea ce numim „expanded cinema“. În foarte scurt timp filmele și videogame-urile vor fi cam din aceeași lume. Sigur că acum specialiștii care fac videogame-uri sunt separați de cei care fac film, dar vor fi din ce în ce mai împreună. Va sosi curând vremea hypernarației, a filmelor cu mai multe povești posibile, la alegerea spectatorului.

Nu se va pierde din consistență, din carnea, din adâncimea mesajului prin efectele spectaculoase ale tehnologiei?
Da și nu. Poate că da. În primă instanță da. Îmi aduc aminte cum pe la începutul anilor ’70 am dat 400 de lei, bani mulți pe vremea aceea, ca să cumpăr un disc vinil cu concertele Brandenburgice de Bach cântate de Isao Tomita la instrumente electronice. Era ciudat să nu fie nevoie de instrumente acustice și totuși Bach să sune recognoscibil. De la genialul Melies care a făcut primul trucaj de film, transformând un autobus într-un dric, până la geniul psihologic al lui Tarkovski au trecut câteva zeci de ani. Dar să nu uităm că inițial filmul a fost un program de bâlci. Cam așa și cu tehnologia de azi, la început este un mic exibiționism tehnologic, apoi se ajunge și la filmele cu adâncime psihologică.